Consiliul UE respinge propunerea lui Juncker de a transfera atribuțiile Corinei Crețu unui comisar în funcție. Dăncilă îl vrea la Bruxelles pe Ioan Mircea Pașcu
Postat la: 08.07.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Consiliul Uniunii Europene a respins, luni, propunerea președintelui în exercițiu al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker de a transfera unor comisari în funcție atribuțiile Corinei Crețu și ale lui Andrus Ansip, după ce aceștia au preluat mandate de eurodeputați.
„Conform articolului 246 al Tratatului de funcționare al Uniunii Europene, președintele Juncker a emis o propunere legislativă prin care nu înlocuiește pentru următoarele 4 luni care au rămas mandatele comisarilor care au fost aleși și care acum au devenit membri ai Parlamentului European (domnul Ansip și doamna Crețu). De menționat că a luat aceste decizii având în vedere implicațiile de tip bugetar", a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Sursa menționată precizează că atribuțiile pentru portofoliile Pieței Unice Digitale și Politicilor de Coeziune au fost transferate pentru o perioadă de patru luni către Maroš Šefčovič și Johannes Hahn.
„Regretăm că reprezentanții Consiliului au decis să nu accepte această propunere. Responsabilitatea pentru acest lucru aparține acum în totalitate Consiliului. Între timp și în urma unei decizii a președintelui Juncker anunțată săptămâna trecută portofoliile Pieței Unice Digitale și Politicilor de Coeziune au fost transferate temporar în sarcina vicepreședintelui Šefčovič, respectiv comisarului Hahn. Acest lucru este urmare a demisiilor domnului Andrus Ansip și doamnei Corinei Crețu din respectivele mandate deținute în cadrul Comisiei Europene pentru a își prelua mandatele în Parlamentul European", a mai spus sursa citată.
Săptămâna trecută, preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker i-a transferat comisarului Johannes Hahn postul de comisar european pentru Politici Regionale, în contextul demisiei Corinei Creţu.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, la finalul lui iunie, că îl va propune pe fostul europarlamentar Ioan Mircea Pașcu să ocupe interimar locul de comisar european lăsat vacant de Corina Crețu.
„Este un portofoliu important și România trebuie reprezentată. Am venit și cu o propunere: Mircea Pașcu", a spus Dăncilă.
Locul României a rămas vacant în comisia condusă de Jean Claude Juncker, după ce Corina Crețu a fost aleasă europarlamentar și a renunțat la mandatul de la Dezvoltare Regională. Potrivit procedurii, Guvernul este cel care propune comisarul european. Președintele Comisiei Europene trebuie să fie de acord, după care candidatul trebuie audiat de comisiile Parlamentului, iar ulterior trebuie votat de plen.
Ioan Mircea Paşcu a fost europarlamentar PSD din 2007 și, până de curând, la alegerile europarlamentare el a fost scos de Liviu Dragnea de pe listele social-democraţilor.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Austria încearcă să limiteze migraţia pentru reîntregirea familiilor prin teste ADN de rudenie
Cancelarul austriac Karl Nehammer vrea efectuarea de teste ADN în cazul rudelor persoanelor care beneficiază de statut de refugiat în Austria pentru a reduce afluxul de imigranţi în ţară.
-
Klaus Iohannis e de râsul lumii in UE. Ce loc ocupa presedintele României intr-un clasament al nepopularității
Potrivit unui sondaj realizat de GLOBSEC, Klaus Iohannis este cel mai nepopular președinte dintre cei 9 șefi de state excomuniste membre ale Uniunii Europene.
-
Ucraina, zonă de testare pentru Inteligența Artificială: Cea mai bună zonă de testare pentru AI F-16
Cea mai bună zonă de testare pentru acest AI F-16 este Ucraina. Rusia nu poate spune că soldații NATO intervin în război. Comandantul marinei americane Frank Kendall a zburat cu un F-16 controlat de inteligență artificială
-
Autorizația pentru vaccinul AstraZeneca a fost retrasă de Comisia Europeană, cu aplicare din 7 mai
Comisia Europeană a retras, la cererea gigantului farmaceutic AstraZeneca, autorizația de comercializare în statele membre a vaccinului dezvoltat de compania anglo-suedeză împotriva COVID-19, vaccin cunoscut sub numele „Vaxzevria", folosit inclusiv în România.
-
Informații șocante: Whoopi Goldberg dezvăluie că mama ei a primit electroșocuri și a uitat cine e
Whoopi Goldberg a povestit experiența sa traumatizantă din copilărie. Mama ei a suferit electroșocuri și a uitat cine sunt copiii ei. Actrița, care a scris recent o autobiografie, vorbește despre spitalizarea regretatei sale mame, despre modul în care aceasta i-a afectat copilăria și a modelat-o ca persoană.
-
De ce nu este nevoie să faci duș în fiecare zi. „Poate fi chiar dăunător", spun unii specialiști
Prezentatorul de televiziune britanic Jonathan Ross a ținut prima pagină a ziarelor declarând că uneori se spală mai puțin de o dată pe săptămână, iar în 2023, actrița America Ferrera și-a uimit colegii de distribuție ai lui Barbie într-un interviu când a recunoscut că, ocazional, sare peste duș.
-
Cei 7000 de euro leafă i-au motivat pe euroaleșii români să-și mai dorească un mandat. Politicienii români care stau degeaba în PE
Leafa de peste 7.000 de euro pe lună, dar și alte beneficii nu i-au motivat pe unii politicienii români să fie activi în Parlamentul European, unde munca lor e mai degrabă simbolică, față de cea a colegilor din propriile partide sau familii politice europene.
-
Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității".
-
Abia acum aflam adevarul despre criza energetica globală: Cererea de gaze naturale va exploda din cauza Inteligentei Artificiale!
Producătorii de gaze naturale anticipează o creştere semnificativă a cererii în următorul deceniu, deoarece dezvoltarea inteligenţei artificiale duce la o creştere a consumului de energie electrică pe care sursele regenerabile ar putea să aibă dificultăţi să o satisfacă singure, relatează CNBC.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 7.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 10.Geoinginerie financiară: trilioane de aerosoli vor fi pulverizati din avion împotriva încălzirii globale
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu