Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Comisia Europeana cere statelor membre sa intensifice pregatirile pentru o noua crestere a infectiilor cu coronavirus

Postat la: 16.10.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Comisia Europeana a cerut joi statelor membre sa intensifice pregatirile fata de o noua crestere a infectiilor cu coronavirus si a recomandat adoptarea unor masuri comune pentru distribuirea vaccinurilor, atunci cand vor fi disponibile, transmite Reuters.

Cu noi cazuri care afecteaza zilnic aproximativ 100.000 de oameni, Europa a depasit cu o marja larga Statele Unite, unde se raporteaza in medie peste 51.000 de infectii COVID-19 in fiecare zi.

"Timpul se epuizeaza", a declarat comisarul UE pentru Sanatate Stella Kyriakides, cerand o mai mare coordonare in depistarea infectiilor. "Prima prioritate a tuturor ar trebui sa fie sa faca tot ce este necesar pentru a evita consecintele devastatoare ale carantinelor generalizate", a spus Kyriakides.

Ea a solicitat, de asemenea, guvernelor UE sa adopte o strategie comuna pentru lansarea vaccinurilor de indata ce acestea devin disponibile, acordand prioritate vaccinarilor pentru persoanele cele mai vulnerabile.

Ramane putin timp pentru astfel de pregatiri, deoarece primele vaccinuri ar putea fi disponibile la inceputul anului viitor, a adaugat Kyriakides.

Politica in domeniul sanatatii este o prerogativa nationala in blocul celor 27 de tari, iar Comisia UE nu poate face decat recomandari pentru masuri comune.

Spitalele si serviciile de vaccinare ar trebui sa fie echipate in mod corespunzator cu lucratori calificati, echipati cu echipamentele de protectie necesare, a spus Comisia, indemnand guvernele sa evite lipsurile evidentiate in martie, cand a izbucnit epidemia

Vaccinurile ar trebui puse la dispozitie mai intai pentru cele mai vulnerabile grupuri, care includ lucratorii din asistenta medicala si centrelev de ingrijire pe termen lung, persoanele cu varsta de peste 60 de ani, cei cu boli cronice, lucratorii esentiali si grupurile socio-economice defavorizate.

O estimare conservatoare facuta de Comisie in iulie plaseaza persoanele apartinand "grupurilor prioritare" la peste 200 de milioane, dintr-o populatie totala a UE de 450 de milioane.

Kyriakides a declarat joi ca partea din populatia UE care urmeaza sa fie prioritizata va fi decisa in functie de vaccinurile care ar putea fi disponibile.

De asemenea, Comisia a solicitat guvernelor UE sa se pregateasca pentru posibila distributie a vaccinurilor care ar putea avea nevoie sa fie depozitate la temperaturi extrem de scazute.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE