Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Comisia Europeană avertizează România asupra defrişărilor ilegale

Postat la: 12.02.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Comisia Europeană (CE) îndeamnă România să pună în aplicare în mod corect Regulamentul UE privind lemnul (EUTR), care interzice firmelor din sectorul lemnului să producă şi să introducă pe piaţa UE produse obţinute din buşteni recoltaţi în mod ilegal.

CE a trimis o scrisoare de punere în întârziere şi a acordat termen de o lună petru remedierea problemelor.

"În cazul României, autorităţile naţionale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii şi să aplice sancţiuni corespunzătoare. Inconsecvenţele din legislaţia naţională nu permit autorităţilor române să verifice cantităţi mari de lemn recoltat ilegal", se arată în comunicat.

În plus, Comisia a constatat că autorităţile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva Habitate şi în Directiva privind evaluarea strategică de mediu.

"De asemenea, există deficienţe în ceea ce priveşte accesul publicului la informaţiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor. Comisia a constatat, de asemenea, că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei Habitate şi a Directivei privind păsările", se arată în comunicat.

Prin urmare, Comisia a decis să trimită României o scrisoare de punere în întârziere, acordându-i un termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficienţelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităţilor române un aviz motivat.

"Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, Comisia Europeană („Comisia") urmăreşte acţionarea în justiţie a statelor membre care nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin în temeiul legislaţiei UE.

Aceste decizii, care vizează diverse sectoare şi domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislaţiei UE, în beneficiul cetăţenilor şi al întreprinderilor", se arată în comunicat

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE