CNAB anunță profit pe primele patru luni ale anului 2022 după pierderile rezultate în pandemie legate de limitarea traficului aerian!
Postat la: 17.05.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) anunță că, urmare a redresării valorilor de trafic aerian pe aeroporturile pe care le gestionează, traficul pe primele 4 luni ale anului a depășit 3 milioane de pasageri.
„În primele patru luni, traficul aerian a înregistrat valori peste așteptări, reducându-se din decalajul față de 2019, cel mai bun an din istoria traficului aerian, și atingând aproximativ 80% față de nivelul din 2019" a declarat George Dorobanțu, directorul general al CNAB. Evoluția pozitivă a traficului condus la rezultate pozitive, peste valorile bugetate de Companie; rezultatele financiare înregistrate de CNAB la 4 luni arată o cifră de afaceri de 50,2 milioane euro față de 33,12 milioane euro bugetat și un profit brut de 15,81 milioane euro față de 7,76 milioane euro bugetat.
„Rezultatele financiare pozitive, peste estimări, precum și premisele pozitive de privind evoluția sectorului de activitate determină Compania să reia într-o manieră accelerată planul de investiții amânat în contextul pandemic" a adăugat George Dorobanțu.
Principalele măsuri țin de principalele obiective strategice de dezvoltare, după cum urmează:
1. Dezvoltarea capacităților existente:
- creșterea capacității de procesare a pasagerilor; în acest sens vor fi demarate procedurile interne pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru Terminalul 2, terminal care ar permite dublarea capacității de procesare pasageri. Termenul estimat de realizare a SF este finalul anului 2022 - primul trimestru din 2023, urmând apoi proiectarea și realizarea noului terminal într-un orizont de timp de 3-5 ani, ținând cont și de calendarul procedurilor legale privind investiția;
- creșterea capacității de procesare Cargo și a serviciilor de mentenanță și reparații aeronave; în acest sens au fost aprobate și lansate procedurile de dezvoltare a unui centru logistic de peste 20.000 mp la Aeroportul Henri Coandă precum și cele privind dezvoltarea a cinci facilități pentru întreținere și reparații aeronave însumând peste 10.000 mp la Aeroportul Băneasa - Aurel Vlaicu. Aceste proceduri prevăd dezvoltarea de proiecte în sistem BOOT (built own operate transfer), pe o perioadă de 15-20 ani, termenul de implementare estimat fiind finalul anului 2024, funcție și de calendarul câștigătorilor:
- creșterea capacității de parcare și operare a aeronavelor pe platforma aeroportului Henri Coandă; în acest sens a fost demarată procedura de licitație pentru patru opoziții de parcare, termenul estimat fiind trimestrul 2, 2023;
2. Îmbunătățirea și modernizarea facilităților existente în vederea acomodării creșterii estimate a numărului de pasageri:
- au fost semnate contractele pentru modernizarea benzilor de bagaje de pe ambele fluxuri (sosiri și plecări), acestea urmând a intra în implementare din finalul trimestrului 2 al acestui an;
- au fost demarate procedurile pentru realizarea studiului de fezabilitate, urmând construirea unei parcări suplimentare (la sol) cu aproximativ 700 locuri în imediata vecinătate a aerogării Plecări, care să vină să completeze cele peste 1900 locuri de parcare existente, punerea în funcțiune urmând a se face până la finalul anului 2022;
- au fost demarate procedurile interne pentru digitalizarea sistemului de informații (info desk automat) adresat pasagerilor și însoțitorilor, precum și pentru automatizarea și digitalizarea sistemului de parcări auto, proiecte ce urmează a fi date în folosință până la începutul anului viitor;
- au fost demarate lucrările pentru implementarea culoarului dedicat „fast-track", ce va fi pus în exploatare în trimestrul 3, 2022;
- este în derulare proiectul de înlocuire a scărilor rulante și a lifturilor din terminalul de pasageri, cu o vechime de peste 20-25 ani; scările au fost deja înlocuite, iar înlocuirea lifturilor are termen de finalizare trimestrul 3, 2022;
- saloanele Business intră și ele într-un amplu proces de modernizare în vederea creșterii capacității acestora având în plan ca până la începutul anului 2023 să fie deschis un centru de conferințe care va fi amenajat în zona publică a terminalului de pasageri;
- au fost demarate procedurile de achiziție pentru înlocuirea scanerelor de bagaje și achiziționării unor echipamente de scanare corporală (body-scan), în vederea creșterii nivelului de securitate dar și pentru reducerea timpului de verificare, termenul estimat de implementare fiind finalul anului 2023.
3. Continuarea măsurilor de optimizare a costurilor:
- implementarea facilităților de încărcare electrică pentru echipamentele de pe platformă, care să faciliteze înlocuirea progresivă a echipamentelor clasice cu unele electrice începând cu 2023; proiectul urmează să se deruleze până în 2026;
- modernizarea iluminatului din terminalul de pasageri prin utilizarea echipamentelor LED, în vederea creșterii eficienței energetice;
- demararea procedurilor pentru realizarea studiului de fezabilitate, până la sfârșitul anului în curs, pentru dezvoltarea unui parc de celule foto-voltaice, cu o putere instalată de cca. 30 MW, cu termen de realizare 2023, care să acopere mai mult de jumătate din consumul actual de energie electrică;
- demararea proiectului de cogenerare și exploatare a apelor geotermale, planificat pentru pentru 2024-2025.
În plus, CNAB afirmă faptul că demersurile pentru operaționalizarea aeroportului Băneasa - Aurel Vlaicu continuă, acesta fiind pregătit să opereze trafic comercial de pasageri; au fost inițiate mai multe discuții cu operatori care și-au exprimat interesul pentru operare, unul dintre ei fiind în fază de contractare, primele zboruri regulate fiind așteptate în trimestrul 3 al acestui an. „În vederea susținerii planului accelerat de investiții, am prevăzut pentru 2022 un buget de peste 44 milioane euro din surse proprii și suntem în discuții avansate pentru angajarea unui credit de investiții de până la 130 milioane euro de la BEI", a mai declarat George Dorobanțu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Parlamentul European: Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.
-
Obediența la maxim: Postul TV Realitatea Plus a fost amendat de CNA pentru că „subminează încrederea în Ucraina și ucraineni"
Postul TV Realitatea Plus a fost amendat de CNA cu 10.000 de lei pe motiv că în patru ediții ale emisiunii „Caravana România Suverană" s-ar fi încălcat legislația referitoare la informare corectă, imparţialitate şi echilibru prin adoptarea unor poziţii care ar submina încrederea în Ucraina şi ucraineni.
-
Detalii despre boala de care suferă Celine Dion: "Să sperăm că vom găsi un miracol"
Cântăreaţa Céline Dion a vorbit despre boala sa în primul interviu pe care l-a acordat după anunţarea diagnosticului, publicat miercuri în cel mai recent număr al revistei Vogue France, pe a cărui copertă figurează vedeta canadiană.
-
Congresman american: Autoritățile americane cheltuiesc zeci de milioane de dolari pentru ceva ce spun că nu există
Congresmanul american Tim Burchett consideră că autoritățile americane ascund informații despre obiecte zburătoare neidentificate (OZN), în timp ce cheltuiesc zeci de milioane de dolari pentru cercetări în acest domeniu.
-
Elon Musk: În Occident va incepe un război civil
Mai devreme sau mai târziu, un război civil va începe în Occident, a declarat antreprenorul și miliardarul american Elon Musk pe rețeaua de socializare X.
-
Iohannis a semnat: România devine culoar de transport pentru livrările de armament către Ucraina
Klaus Iohannis a aprobat tranzitarea țării a unor echipamente şi bunuri materiale donate Ucrainei de către Estonia, dar şi instruirea militarilor ucraineni pentru cunoaşterea, utilizarea şi întreţinerea echipamentelor respective.
-
Proiect crucial: Guvernul României a acordat o licență de exploatare pentru o mină de magneziu unei companii susținute de americani
Într-o discreție aproape totală, Guvernul României a acordat, săptămâna trecută, o licență de concesiune pentru exploatare minieră firmei Verde Magnesium din București, care e susținută de firma americană de capital privat Amerocap.
-
Amnesty International anunță o nouă ordine mondială. Cea actuală e în pragul distrugerii!
Ordinea mondială construită după 1945 este "în pragul distrugerii", a avertizat secretara generală a Amnesty International, Agnes Callamard, cu prilejul publicării raportului anual al organizaţiei privind situaţia drepturilor omului în lume. Raportul critică în special Israelul, SUA, Rusia şi China.
-
Ăștia ne omoară prin alimente infestate: Lapte "pasteurizat" de vacă infectat cu gripă aviară și vândut în magazine!
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 4. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 5.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 6.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 7.Sindromul " România": Peste jumătate dintre britanici se gândesc să părăsească Marea Britanie pentru a lucra în străinătate
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Virolog de top despre vaccinați: "Urmează un tsunami al deceselor Covid care va provoca haos economic si social. Cineva trebuie sa spuna adevarul!"
- 10.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu