Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Cimpanezii folosesc o tactică de război nemaivăzută până acum

Postat la: 26.11.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Cimpanzeii din pădurile Africii de Vest au început să culeagă informații despre grupurile rivale într-un mod care amintește de tacticile folosite de oameni în război.

În esență, maimuțele își „spionează" vecinii, deplasându-se pe teren mai înalt pentru a culege informații, folosind apoi aceste „echipe de recunoaștere" pentru a-și decide următoarele mutări. „Patrulele sunt adesea realizate de subgrupuri care stau aproape și limitează zgomotul. Ele se mișcă și se opresc în același timp, asemănător puțin cu o vânătoare", afirmă Dr. Sylvain Lemoine, autorul principal al unui studiu de specialitate.

„Folosirea tactică a terenului înalt în situații de război era considerată unică oamenilor - până acum. Pentru prima oară, una dintre cele mai vechi strategii militare a fost observată la cele mai apropiate rude ale noastre din punct de vedere evoluționist", explică Universitatea Cambridge într-un comunicat de presă privind studiul publicat în revista PLOS One mai devreme în cursul acestei luni.

„Folosirea tacticii în război este considerată un catalizator al evoluției umane. Acest comportament al cimpanzeilor necesită abilități cognitive complexe care ajută la apărarea sau extinderea teritoriilor și ar fi favorizat de selecția naturală. Exploatarea mediului din jur pentru controlarea teritoriului este adânc înrădăcinată în istoria noastră evoluționistă", mai explică și Lemoin, antropolog la Cambridge.

El spune de asemenea că această tactică observată acum la cimpanzei ar fi putut fi folosită și de strămoșii noștri vânători-culegători din preistorie. Însă în cazul cimpanzeilor, aceștia par să folosească mai degrabă „echipele de recunoaștere" pentru a evita confruntările directe, violența fiind relativ rară. Însă cercetătorii au observat și lupte, răpiri și ucideri de-a lungul miilor de ore de observație.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE