Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












China acheteaza decesul medicului care a lansat primul avertisment despre noul virus

Postat la: 07.02.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Regimul chinez a anuntat, vineri, deschiderea unei anchete cu privire la medicul din Wuhan care a fost mustrat de politie la sfarsitul lunii decembrie dupa ce a lansat un avertisment despre aparitia unui nou coronavirus in centrul tarii.

Medicul Li Wenliang a murit, vineri, in orasul aflat in centrul epidemiei, declansand furia multor internauti chinezi care il considera un erou national, informeaza AFP.

Organul Partidului Comunist Chinez (CCP) insarcinat cu lupta contra coruptiei a anuntat intr-un comunicat trimiterea unei echipe la Wuhan "pentru a conduce o ancheta exhaustiva asupra circumstantelor legate de doctorul Li Wenliang".

Intr-un mesaj electronic adresat colegilor sai, acest oftalmolog a scris despre aparitia unui coronavirus in orasul cu 11 milioane de locuitori.

Impreuna cu alte sapte persoane, el a fost convocat la 30 decembrie de politia locala, care i-a reprosat ca a raspandit "zvonuri".

In varsta de 34 de ani, el a murit intr-un spital din Wuhan, dupa ce a fost infectat cu noul coronavirus transmis de la un pacient.

Decesul sau a fost urmat de o avalansa de critici in media sociale la adresa responsabililor locali care au parut mai preocupati sa caute o cale de a inabusi problema decat sa stopeze epidemia, noteaza AFP.

Noul coronavirus a infectat peste 31.000 de oameni in China, dintre care peste 630 au murit, potrivit celui mai recent bilant oficial. In afara Chinei continentale, peste 240 de cazuri de pneumonie virala sunt confirmate deja in aproximativ 30 de tari si teritorii.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE