Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












CEO-ul Pfizer a refuzat din nou să participe la audierea din Parlamentul European privind vaccinurile anti-COVID

Postat la: 08.12.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Albert Bourla, CEO-ul Pfizer, a refuzat pentru a doua oară invitația de a se prezenta în Parlamentul European pentru a fi audiat pe subiectul negocierilor companiei cu Comisia Europeană privind achizițiile de vaccinuri anti-COVID.

Albert Bourla și-a motivat atitudinea precizând faptul că „nu avem alte informații de împărtășit cu privire la audierea din octombrie, de aceea refuz cu respect invitația". Acesta a mai adăugat că „în urmă cu câteva săptămâni, președintele nostru pentru piețele internaționale, Janine Small, a depus deja mărturie în fața Comisiei dumneavoastră". Informația a fost făcută publică pe contul de Twitter al eurodeputatului Kathleen Van Brempt, care este și președintă a comisiei speciale pentru pandemia de COVID-19.

„Eșecul Comisiei UE și al Pfizer de a aborda această lipsă de transparență arată dezinteresul față de rolul Parlamentului European și aruncă o umbră inutilă asupra succesului strategiei europene privind vaccinurile", subliniază europarlamentarul, reiterând că „transparența este esențială pentru a garanta încrederea cetățenilor în instituțiile europene și este fundamentală pentru consolidarea rezilienței Uniunii Europene". „Comisia noastră va continua să adopte măsurile necesare pentru a asigura transparența deplină față de public", a afirmat Kathleen Van Brempt. Amintim faptul că, în data de 14 octombrie, Parchetul European a confirmat demararea unei anchete cu privire la achiziția de vaccinuri anti-COVID în UE. Ancheta vizează atât achizițiile centralizate, cât și cele efectuate de alte state de la Comisia Europeană.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE