Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Ce înseamnă schimbările climatice din Arctica pentru Europa și România

Postat la: 03.04.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

0

S-a vorbit foarte mult și în iarna abia încheiată despre vortexul polar din atmosfera înaltă și despre "Bestia din est", fenomene atmosferice care au indus episoade cu temperaturi scăzute și cantități mari de zăpadă în multe regiuni ale Europei, dar și ale Americii de Nord sau Asiei.

Vortexul polar reprezintă un vârtej ciclonic în care, de regulă, aerul circulă cu viteze foarte mari, la înălțimi până aproape de 50 km. Acest vârtej -puternic și bine centrat deasupra Polului Nord - păstrează masele de aer rece în zona arctică, acolo unde, la suprafață, presiunea atmosferică este de obicei scăzută, și previne transportul lor spre latitudini mai joase. Perturbații ale vortexului polar pot influența circulațiile atmosferice din apropierea suprafeței Pământului, atunci când zone cu presiune atmosferică ridicată apar în regiunile arctice. Astfel, este favorizat un transport de aer arctic foarte rece, determinând temperaturi scăzute și ninsori abundente, la latitudini mai joase, în America de Nord, Europa și Asia.

Reducerea suprafeței stratului de gheață marină din Marea Barents a alimentat manifestările extreme ale "Bestiei din est", fenomen caracterizat de apariția de temperaturi scăzute și precipitații abundente sub formă de zăpadă în zona Europei, relatează un studiu publicat recent in Nature Geoscience. Astfel de episoade cu vortexul polar deformat sau chiar scindat și cu apariția în Europa a "Bestiei din est" (transportul de aer arctic venind pe ramura estică a circulației determinată de centrul de presiune ridicată) au mai fost înregistrate și în iernile recente 2009-2010, 2010-2011, 2012-2013, 2017-2018. Frecvența crescută a acestor episoade în ultimii ani a atras atenția cercetătorilor ce, pe de altă parte, au urmărit cu îngrijorare tendința de diminuare a suprafeței acoperită cu gheață marină în Arctica, cauzată, în principal, de încălzirea globală.

O piesă a puzzle-ului care ar putea aduce clarificări vine de la un grup de cercetători din Finlanda, Statele Unite ale Americii, Norvegia și Franța. Acest grup, coordonat de Hannah Bailey de la Universitatea Oulu (Finlanda) a publicat, pe data de 1 aprilie 2021, un studiu care analizează episoadele cu condiții severe de iarnă din Europa, în perioada februarie - martie 2018. Respectivul studiu - publicat în prestigioasa revistă internațională Nature Geoscience - arată că manifestările extreme ale "Bestiei din est", în perioada studiată, au fost alimentate de umiditatea atmosferică crescută, apărută ca urmare a reducerii suprafeței stratului de gheață marină din Marea Barents. Studiul arată că suprafața fără gheață a Mării Barents (60% din aria sa) ar fi răspunzătoare pentru 88% din cantitatea de zăpadă ce a căzut în perioada februarie-martie 2018 în Nordul Europei și Marea Britanie.

Marea Barents este o zonă specială a Arcticii prin tendința de diminuare rapidă și consistentă a gheții marine a cărei extindere acolo s-a redus deja cu 54% din 1979 până în prezent. În condițiile unor scenarii climatice drastice, Marea Barents ar putea să piardă complet învelișul de gheață în sezonul rece, până în 2080, devenind o sursă important de umiditate, în timpul iernii, pentru Europa continentală. Dacă experimentele numerice cu modele climatice ne înfățișează iernile viitoare ca având temperaturi din ce în ce mai ridicate în Europa (deci și în România), detaliile privind cum se vor modifica în viitor episoadele cu condiții de iarnă severă sunt încă neclare. Cert este că ele vor continua să existe, cu schimbări în statistica frecvenței și intensității lor.

În sezonul rece, creșterea suprafeței zonelor arctice fără gheață marină (ceea ce permite cuplajul ocean-atmosferă), ar putea să însemne, în anumite condiții, favorizarea cantităților sporite de zăpadă în Europa, acolo unde "Bestia din est" aduce transport de aer rece, dar îmbogățit cu umezeală. În acest context, vor fi efecte și în România, iar iarna care tocmai a trecut ne poate sugera unele aspecte legate de caracteristicile iernilor viitoare în partea noastră de lume. Procesele arctice influențează și vor influența și iernile noastre, dar influențele arctice legate de episoadele cu cantitatea mare de zăpadă se vor face probabil simțite mai ales în zonele montane, acolo unde temperaturile scad cu altitudinea și în regiunile nordice. In zonele de câmpie, mai ales în cele din sud și vest, influența ar putea fi mai mică, dacă vorbim de un strat de zăpadă persistent.

În general, cantitatea de precipitații - iarna, în zona țării noastre - va avea tendința crescătoare, dar precipitațiile vor fi mai ales sub formă lichidă și mixtă, ploi și lapoviță. Sunt necesare, însă, studii detaliate care să proiecteze fenomenele de scară mare la nivel local, iar România este definită climatic printr-un sistem complex de factori locali (relief divers, vecinătatea Mării Negre, diversitate de soluri și acoperire a lor etc).

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE