Bogdan Stanoevici, demis de la şefia Circului Metropolitan după verificarea Corpului de Control al Primăriei Capitalei
Postat la: 04.02.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Lui Bogdan Stanoevici i-a încetat, luni, contractul de director al Circului Metropolitan Bucureşti, deoarece Corpul de Control a identificat un „management defectuos" şi folosirea ineficientă a fondurilor publice, informează Primăria Capitalei.
Bogdan Stanoevici este în preaviz de 15 zile, iar după această perioadă, Gabriela Firea va numi o noua conducere interimară, până la organizarea concursului de management.
„Măsura a fost luată în baza unei misiuni de control efectuate de Corpul de Control al Primarului General, din care rezultă un management defectuos la nivelul instituţiei conduse de Bogdan Stanoevici, atât în calitate de angajator, cât şi în calitate de ordonator terţiar de credite", se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei.
Conform raportului, "în decursul anilor 2017 - 2018, au fost achiziţionate trei producţii artistice din străinătate în valoare totală de 595.000 euro, care au adus încasări totale de doar 52.000 euro, deşi managerul are ca atribuţie principală 'urmărirea modului de realizare a veniturilor proprii programate şi găsirea de soluţii pentru creşterea acestora".
Din analiza modului în care au fost încheiate aceste contracte s-au constatat mai multe deficienţe, iar acestea sunt, potrivit Primăriei:
- nu a fost prezentată modalitatea prin care s-a ajuns să fie ales producătorul extern;
- contractele externe sunt semnate doar de managerul instituţiei şi nu prezintă viza de control financiar preventiv propriu şi nici viza de legalitate juridică.
Deşi existau posturi vacante în organigrama Circului Metropolitan Bucureşti, Stanoevici a preferat să lucreze pe contracte de colaborare: în 2018 au fost încheiate "contracte de colaborare, atât cu colaboratorii externi cât şi cu proprii angajaţi: 1.138 contracte de colaborare încheiate în baza Legii nr. 8/1996 şi în baza Codului Civil pentru care s-a achitat suma de 5.786.668 lei, la un nivel al veniturilor nete încasate de numai 3.032.612 lei".
„S-a constatat o folosire "ineficientă şi neeficace a fondurilor publice fără a exista o corelaţie cu respectarea principiilor necesităţii, oportunităţii, legalităţii şi regularităţii, conform legii", spune sursa citată, redând pasaje din raportul Corpului de Control.
„Misiunea Corpului de Control al Primarului General, demarată în luna noiembrie a anului trecut, nu are implicaţii politice, nu are nicio legatură cu candidatura domnului Bogdan Stanoevici la alegerile prezidenţiale sau/şi locale, aceste acţiuni desfăşurându-se constant, la toate instituţiile din subordinea Primăriei Capitalei, conform legii", mai explică municipalitatea.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Motorul imposibil: Un inginer spune că a găsit o modalitate de a învinge gravitația Pământului si de a face calatoria in spatiu la viteze mari mult mai simpla
Descoperirea unei mașini care ar putea produce cumva tracțiune fara a elibera propulsoare ar fi o schimbare radicala pen ...
-
Pandemia nu ne dă pace! Un virus misterios face victime în Rusia. Boala provoacă tuse cu sânge și apare pe fondul negocierilor privind războiul din Ucraina
Veste ingrijoratoare din Rusia, ce amintește de COVID: o boala misterioasa face victime in mai multe regiuni ale teritor ...
-
Atacul asupra cashului continuă: Banca Centrală Europeană confirmă schimbarea bancnotelor de 5, 10, 20, 50 și 100 de euro ca sa scoata banii de la populatie
Banca Centrala Europeana (BCE) a anunțat o schimbare de amploare care va afecta intreaga serie de bancnote euro, de la c ...
-
Cum poți afla locația unui contact pe WhatsApp fără ca acesta să știe. Nu mulți utilizatori o cunosc
O metoda surprinzatoare poate dezvalui locația unui contact pe WhatsApp fara ca acesta sa fie conștient de acest lucru. ...
-
Situația e mult mai gravă decât s-a crezut inițial. "Inima oceanelor bate din ce in ce mai rar"
Centrul Național de Date privind Zapada și Gheața din SUA (NSIDC) anunța ca nivelul maxim al gheții marine arctice din a ...
-
Părinți arestați pentru comentarii defăimătoare pe WhatsApp la adresa școlii: "A fost o experiență kafkiană"
Un cuplu din Hertfordshire susține ca a fost arestat intr-o maniera agresiva in fața fiicei lor mici, dupa ce au facut c ...
-
Fenomen extrem de spectaculos vizibil și din România: Eclipsa parțială de soare poate fi văzută doar în anumite zone din țara noastră
Soarele are intalnire cu Luna, care va ascunde o parte a astrului sambata, in timpul unei eclipse partiale vizibile pe o ...
-
Bill Gates: În 10 ani Inteligența Artificială va înlocui mulți medici și profesori - oamenii nu vor mai fi necesari pentru majoritatea activităților
În urmatorul deceniu, progresele in domeniul inteligenței artificiale vor insemna ca oamenii nu vor mai fi necesar ...
-
X a devenit xAI - Firma de social media a lui Musk, cumpărată de compania sa AI
Compania xAI a lui Elon Musk a achiziționat X intr-o tranzacție care evalueaza platforma de social media la 33 de miliar ...
-
Care e de fapt forma Pamântului. Nu-i nici sferă, nu-i nici plat!
„Potsdam Gravity Potato" arata diferențele de gravitație de la suprafața Pamantului. Acesta are o forma asemanatoa ...
-
O imagine simbolică generată de AI ce ilustrează tranziția de la democrația coruptă la tehnocrația algoritmică
Contrastul dintre cladirea clasica decrepita și structura digitala rece, impreuna cu figura umana izolata și ochiul digi ...
-
Mai mulți jurnalişti cer demisia lui Vasile Bănescu din calitatea de membru al CNA după ce a indicat presei ca sa nu mai critice deciziile institutiilor statului
Mai multi jurnalisti importanti din Romania au semnat azi o scrisoare deschisa cerandu-i lui Vasile Banescu demisia de o ...
-
Lovitură de bumerang pentru Trump: Tarifele impuse vor afecta mai mult SUA decât Europa!
Politicile protectioniste ale Casei Albe risca sa loveasca mai puternic economia Statelor Unite decat pe cea a Europei i ...
-
Cercetătorii sunt pe cale să facă o descoperire epocală: legenda Armaghedon, mai reală decât s-a crezut
Descoperiri arheologice recente in anticul oraș Megiddo din Israel, identificat in tradiția biblica drept locul bataliei ...
-
Răspunsul la poate cea mai mare întrebare din istoria umanității ar putea fi aflat în doar câțiva ani
Exista viața dincolo de granițele sistemului nostru solar? Raspunsul la aceasta intrebare ar putea veni in doar cațiva a ...
-
Cercetătorii au generat electricitate folosind rotația Pământului
O echipa de cercetatori de la Universitatea Princeton a demonstrat posibilitatea generarii de electricitate folosind rot ...
-
BNR tipărește bani pentru a putea finanța cheltuielile Guvernului Ciolacu. Radu Soviani: Suntem într-o spirală a îndatorării nesustenabile
Banca Naționala a Romaniei (BNR) tiparește bani pentru a putea finanța cheltuielile galopante ale Guvernului, releva o a ...
-
În Postul Paștilor, TNB a pus în scenă o piesă interzisă minorilor, comparată cu „odioasa" deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Reacția Patriarhiei Române
Revolta in mediul online și in zona creștina, dupa ce au aparut imagini din timpul spectacolului „Proorocul Ilie", ...
-
RFK Jr. declară război chemtrails: "Cei din spatele geoingineriei trebuie să dea socoteală în instanță!"
Secretarul american pentru Sanatate și Servicii Umane, Robert F. Kennedy Jr. (RFK Jr.), a declarat razboi chemtrails, pr ...
-
SpaceX, contractor al Pentagonului, are un „backdoor" secret pentru investiții chinezești. Singura condiție: Fondurile să fie direcționate prin Insulele Cayman
SpaceX, compania de rachete a lui Elon Musk, a permis investitorilor chinezi sa achiziționeze participații, cu condiția ...
-
Sebastian Burduja ia la bani mărunți Hidroelectrica: Ministerul Energiei cere revocarea membrilor Consiliului de Supraveghere al companiei de stat
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producator de energie din tara, anunta ca a primit o solicitare de la acti ...
-
Andrew Tate acuzat de violență la poliție după ce a bătut o femeie in timpul actului sexual: "Care e scopul daca nu te bat si nu te impregnez?!"
Andrew Tate s-a trezit cu o plangere la poliție in SUA. O iubita spune ca a fost extrem de violent in timpul unei intaln ...
-
Descinderi pentru șantaj și camătă în Capitală: Interlopul Toni Caran a fost săltat cu mascații
Descinderi intr-un dosar de șantaj și camata. Un cunoscut interlop din București a fost saltat de oamenii legii sub acuz ...
-
Pungă cu aproape 19.000 de euro găsită la tomberon. Ce a făcut norocosul bărbat cu banii
Un barbat din Spania a descoperit o punga cu bancnote la un tomberon. În interiorul pungii se afla suma de 18.900 ...
-
Tancuri în loc de mașini - cum se schimbă piața muncii
Sursa - Deutche Welle Sute de miliarde de euro vor fi investite in anii ce vin in industria de aparare a Germaniei. Atra ...
-
Haos total la vârful NATO - Rutte a anunțat moartea celor patru soldați americani dispăruți la granita Lituania cu Belarus, NATO nu confirmă
NATO a revenit cu precizari dupa comentariile pe care secretarul general Mark Rutte le-a facut mai devreme in cursul zil ...
-
Probleme majore pentru SUA: China câștigă o bătălie vitală pentru viitorul apropiat
China va continua sa investeasca mai mult decat orice alta regiune geografica in echipamente pentru fabricarea de cipuri ...
-
Abuz impotriva mass-media: CNA elimină emisiunea lui Marius Tucă și alte zeci de materiale virale de pe rețelele sociale
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis eliminarea unei emisiuni realizate de jurnalistul Marius Tuca de pe ...
-
Tesla începe producția in serie a roboților umanoizi. Optimus va fi dotat cu inteligenta artificială si va fi produs in milioane de exemplare
Tesla va demara anul acesta producția in serie a roboților umanoizi Optimus, anunțați pentru prima data in 2021. Compani ...
-
Ce boli grave provoacă utilizarea constantă a ChatGPT. Avertisment pentru cei care folosesc inteligența artificială
Un studiu recent realizat de cercetatori de la OpenAI și MIT Media Lab a scos la iveala concluzii ingrijoratoare despre ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu