Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Avocatul Poporului declanșează o amplă investigație după crimele din Caracal

Postat la: 29.07.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la tragedia de la Caracal și va întocmi un Raport Special referitor la problemele de sistem care au înlesnit-o, pentru evitarea unor situații asemănătoare în viitor, potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Matei Vîrtosu:

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, a început investigațiile și va întocmi un Raport Special referitor la problemele de sistem care au înlesnit crimele de la Caracal. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 21, art. 22, art. 47 alin. (1) și art. 49 din Constituția României privind accesul liber la justiție, dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, nivelul de trai și protecția copiilor și a tinerilor.

În cadrul investigațiilor, Avocatul Poporului va solicita lămuriri de la STS, ANCOM, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Ministerul Afacerilor Interne în legătură funcționarea, procedurile și timpul de reacție în cadrul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În același timp, Ministerul Transporturilor, Consiliile Județene, Prefecturile, dar și Ministerul Educației vor fi solicitate să dea detalii cu privire la modul în care este asigurat transportul public inter și intrajudețean (pentru toți cetățenii României), dar și transportul elevilor către și dinspre școli.

Avocatul Poporului se va adresa atât Consiliului Superior al Magistraturii, cât și Ministerului Public în vederea clarificării, între altele, a modului în care a fost gestionat dosarul primei crime comise în Caracal, în luna aprilie 2019. De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne va fi solicitat să dea detalii referitoare la modul în care este asigurat efectivul de agenți de ordine publică (din teren) în unitățile administrativ-teritoriale, respectiv județe, orașe și comune. În același timp, Avocatul Poporului va trimite o adresă către Inspectoratul General al Poliției Române în care va solicita o evidență, precum și detalii privind gestionarea dosarelor referitoare la disparițiile de copii. Colaborarea între unitățile școlare și organele de poliție, în vederea asigurării protecției elevilor, dar și a semnalării eventualelor dispariții, se va afla și ea în atenția Avocatului Poporului.

La finalul investigațiilor, Avocatul Poporului va formula Recomandări și va elabora un Raport Special care va analiza problemele de sistem, pentru ca, pe viitor, astfel de tragedii să fie evitate. Documentul va fi înaintat Parlamentului, Guvernului României și va fi prezentat opiniei publice.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE