Avocatul lui Mario Iorgulescu: "Justiția română încalcă drepturile omului unui bolnav cu dizabilitățI!"
Postat la: 08.02.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Avocatul lui Mario Iorgulescu, Claudio Falleti, ne-a transmis la redactie următorul comunicat de presă:
Fiul președintelui Ligii Române de Fotbal, Gino Iorgulescu, este internat în Italia din 2019 și este judecat chiar dacă nu se află în condițiile de a putea fi judecat.
În data de 8.09.19, mașina fiului acestuia, Mario Iorgulescu a intrat în coliziune cu un autovehicul în care se afla un alt băiat, care, din păcate, și-a pierdut viața în accident.
Mario Iorgulescu a supraviețuit în mod miraculos - dar în stare gravă - a fost transportat la Secția de terapie intensivă a Spitalului Elias, dar starea lui de sănătate s-a înrăutățit.
În ciuda faptului că era intubat și inconștient, procurorul de caz, Anghel Alexandru, și poliția judiciară voiau să intre forțat în spital pentru primele declarații și pentru a-l aresta.
După ce a fost stabilizat, acesta a fost transferat în Italia (țara de rezidență din 2008) pentru a primi cele mai bune îngrijiri medicale. De atunci până în prezent, se află internat într-o clinică psihiatrică iar starea de sănătate neuro-psihiatrică a lui Mario a continuat să se agraveze până când a devenit cronic ireversibilă.
Prin intermediul Cooperării Judiciare Europene în Materie Penală, justiția română a schimbat încadrarea juridică din accident din culpă în omor și a emis un mandat european de arestare.
În aproape trei ani, au fost efectuate o serie de evaluări psihiatrice de către experți desemnați de Curtea de Apel din Milano, inclusiv două examene de imagistică nucleară performante ( PET) care au evidențiat afecțiunea lobului frontal iar medicii au evidențiat o stare din ce în ce mai gravă, până la ultima evaluare din luna mai 2022, în care Dr. Marina Verga, expert în psihiatrie judiciară și criminologie desemnat de Curtea de Apel din Milano, a depus în data de 21.05.2022 un raport psihiatric actualizat, formulând următoarele concluzii:
"Mario Gino IORGULESCU prezintă semne persistente și simptome compatibile cu leziunile cerebrale traumatice survenite în septembrie 2019. Semnele și simptomele apar parțial de origine multifactorială, accentuând semnificativ un teren vulnerabil preexistent.
Se confirmă, inclusiv la această evaluare, o condiție deficitară cognitiva ușor medie însoțită̆ de manifestări exclusiv psihiatrice.
Condiția persoanei supuse expertizei este, prin urmare, în acest moment, confirmată caa nefiind în măsură să participe la proces din cauza deficitului capacității de planificare/decizie, judecată și evaluare a consecințelor, însoțite de dificultăți de concentrare şi reţinere de noi informaţii.
Această condiție nu pare, în condițiile cunoştinţelor medicale actuale, să beneficieze de modificări pozitive (sunt prezente aspecte cu prognostic negativ) astfel încât să restabilească condiția de a merge în instanță̆, rezultând prin urmare în prezent ireversibilă, unde menţinerea capacităţilor reziduale ar putea să reprezinte pe termen mediu-scurt cel mai bun rezultat posibil."
În data de 31.05.2022, după doi ani și jumătate, Curtea de Apel din Milano a pronunțat o hotărâre potrivit căreia s-a decis să nu se dea curs celor doua mandate europene de arestare din cauza incapacității de a fi judecat, ca urmare a stării neuro-psihiatrice ireversibile. Curtea de Apel din Milano, sentința nr. 38/22 - proc. nr. 35/2020 MAE - președinte, judecător NOVA, consilieri, judecător BARBARA și judecător Arnaldi).
În plus, INPS a recunoscut lui Iorgulescu o invaliditate civilă de 100%, iar Tribunalul l-a numit drept tutore pe tatăl acestuia, Gino Iorgulescu, pe o perioadă nedeterminată, fapt atestat inclusiv de un alt Tribunal din Romania, recunoscând astfel documentele medicale pe baza cărora s-a făcut numirea.
Acest lucru a fost anunțat de avocatul Claudio Falleti, de la Biroul de avocatură Falleti & Partners, căruia președintele Iorgulescu i-a încredințat problema delicată a fiului său, care a declarat pentru ANSA: "Justiția română - în special procurorul ce se ocupă de procesul Iorgulescu, deși a activat toate instrumentele de cooperare judiciară în materie penală și în ciuda probelor clinice grave, nu numai că a continuat să insiste asupra mandatu lui de arestare respins de justiția italiană - deși cunoștea incapacitatea inculpatului - dar în timpul diferitelor audieri nu a admis niciodată rapoartele de expertiză italiene ca dovadă a stării de sănătate, a refuzat întotdeauna să ceară propria sa comisie rogatorie, ironizând munca efectuată de experții numiți de Curtea de Apel din Milano, ca și cum ar fi lăsat să se înțeleagă printre rânduri că activitatea medicală efectuată a fost aproape inventată pentru a evita procesul.
Mario Iorgulescu se află, din păcate, într-o stare clinică ireversibilă, nu poate fi judecat, dar în România dorința de justiție este mai puternică, deoarece este fiul lui Gino Iorgulescu, fost fundaș al lui Inter, campion internațional de fotbal și președintele Ligii Române de Fotbal de 15 ani.
Aceasta insistență dă foarte mult de gândit, ca un rol - cel al lui Gino Iorgulescu - care îi deranjează pe mulți în România, o persoană corectă și inatacabilă din punct de vedere judiciar.
Ceea ce s-a întâmplat în accident întristează pe toată lumea, pentru că un alt tânăr și-a pierdut viața, iar în condiții de normalitate, continuă Falleti, este corect și legal să se desfășoare urmărirea penală pentru a clarifica faptele și a atribui responsabilități, chiar dacă multe aspecte ale acestui proces nu se potrivesc, de la desfășurarea lui în ciuda unei persoane aflate în incapacitate de a fi judecată, până la omisiunea voluntară de a obține probe.
În cazul lui Mario, însă, asistăm la o perseverență judiciară care nu se oprește nici măcar în fața unei incapacități constatate, dovedite și ireversibile, în fața unei invalidități civile de 100%. Cel mai probabil, fiul este atacat pentru a-l destabiliza pe tată.
Problemele de sănătate ale lui Mario erau cunoscute de familie încă dinainte de accident, dar, în mod evident, din motive de confidențialitate, nu erau cunoscute publicului, probleme care s-au agravat datorita traumatismelor survenite în urma accidentului.
Orice persoană este egală în fața legii și are dreptul, fără nicio discriminare, la o protecție egală din partea legii, prevede articolul 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, principiu care, din păcate, este aplicat astăzi în mod discreționar.
Presa românească și procurorul sunt împotriva lui Mario Iorgulescu și a tatălui său - președintele Gino Iorgulescu - denaturând în mod deliberat realitatea faptelor și starea reală de sănătate, prezentându-l pe clientul meu ca pe un fugar care vrea să se sustragă justiției, acuzându-l și demonizându-l.
Este corect să fie stabilită răspunderea penală în cadrul unui proces echitabil, iar persoana acuzată să răspundă la acuzații și să se apere. Toate acestea când există condiții pentru a celebra un proces (sic!) ca să cităm din procurorul de caz, Anghel Alexandru.
În acest caz, procesul s-a desfășurat indiferent de incapacitatea unei persoane de a înțelege și de capacitatea de a fi judecat, situație constatată de Curtea de Apel din Milano după o muncă atentă și minuțioasă.
La data de 8 februarie 2023 va avea loc ultima audiere condusă de o judecătoare, Manuela Orzata, care a comis o serie de abuzuri și căreia, deși i s-a făcut plângere penală pentru abuz în serviciu, aceasta nu a fost recuzată și nici a considerat să se abțină și, având în vedere desfășurarea procesului, vom asista, cu siguranță, la o condamnare exemplară a unei persoane incapabile de a fi judecată.
Vom depune, cu siguranță, un recurs, dar mai presus de toate vom face apel la instanțele europene superioare, astfel încât cuvântul "DREPT" să își recapete sensul real.
Între timp, solicităm presei să facă lumină asupra situației de arbitrar și de nerespectare a drepturilor omului a unui tânăr bolnav neuro-psihiatric, astfel încât mass-media din România să nu continue să-l numească pe Mario Iorgulescu fugar de justiție în țara noastră, ci să relateze realitatea faptelor, un bolnav ireversibil judecat ca atare de autoritățile romane in aceste circumstante.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
România scade producția de energie electrică pentru 2025: Facturile vor sări și mai rău în aer
Facturile românilor ar urma să sară și mai rău în aer. Asta pentru că în 2025 România va scădea și mai mult producția de energie electrică, astfel că cererea va crește, iar prețurile se vor ajusta și ele.
-
Un celebru actor povestește cum a rămas fără casă în urma incendiilor dezastruoase din Los Angeles: Nu am văzut niciodată un loc atât de perfect ars
Actorul Mel Gibson a rămas fără casă în urma incendiilor devastatoare din zona Los Angeles. Gibson a povestit că din casa sa nu a mai rămas nimic. Ai putea să o pui într-o urnă, a spus celebrul actor.
-
China a descoperit o metodă de producție în masă a gândacilor cyborg. Ce sunt și la ce folosesc
O echipă de cercetători din China a descoperit o metodă de producție în masă a gândacilor cyborg. Deși scopul exact al acestei tehnologii rămâne incert, rezistența remarcabilă a acestor insecte deschide multiple posibilități de utilizare. Printre acestea, se numără monitorizarea zonelor periculoase inaccesibile pentru oameni, reducând astfel riscurile asociate.
-
Caz bizar: calvarul prin care a trecut o femeie, după ce o nunta falsă de pe Instagram s-a dovedit a fi reală
O femeie din Australia şi-a anulat căsătoria după ce şi-a dat seama că o ceremonie de nuntă falsă la care a luat parte pentru o farsă pe reţelele de socializare era de fapt reală. Mireasa neştiutoare a declarat că partenerul ei a fost un influencer de social media care a convins-o să ia parte la ceremonie ca o „farsă" pentru contul său de Instagram.
-
Practică cu adevărat șocantă: soldații nord-coreeni, aliați ai Rusiei în Ucraina, recurg la metode îngrozitoare de identificare a minelor
Soldații nord-coreeni ai lui Kim Jong Un, trimiși să lupte în Ucraina de partea rușilor, folosesc o practică șocantă de a detecta minele inamicului. Situația este cu atât mai ciudată cu cât aceștia nu sunt obligați, ci o fac de bunăvoie.
-
Oamenii de știință au identificat structuri gigantice necunoscute în adâncurile Pământului
Oamenii de știință au identificat structuri masive neașteptate în mantaua Pământului, la câțiva kilometri sub Oceanul Pacific, utilizând tehnologii avansate de analiză a undelor seismice. Această descoperire pune sub semnul întrebării teoriile existente despre formarea și evoluția planetei noastre.
-
Oceanele ating noi recorduri de temperatură. Descoperiri alarmante ale studiilor
Oceanele lumii au fost în 2024 mai calde comparativ cu oricare alt an de la începerea măsurătorilor, a constatat un studiu. Recordul se aplică atât temperaturilor de suprafaţă, cât şi căldurii stocate la o adâncime de 2.000 de metri, potrivit cercetătorilor conduşi de Lijing Cheng de la Institutul de Fizică Atmosferică al Academiei Chineze de Ştiinţe.
-
Descoperire de senzație: Comori ascunse în al Doilea Război Mondial, au ieșit la lumină dintr-o catedrală
Un set de obiecte regale din secolul al XVI-lea, ascuns sub o scară timp de aproape un secol, a fost recuperat din Catedrala Vilnius din Lituania. Coroanele de aur, inelele și celelalte accesorii găsite au dispărut din 1939, când au fost ascunse, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.
-
Anul 2025 se preconizează sumbru pentru afaceri: Antreprenorii români îngheață investițiile
Mare parte dintre firmele din România vor îngheţa investiţiile în acest an, pe fondul provocărilor fiscale şi incertitudinilor tot mai mari privind evoluţia economiei, în timp ce doi din trei antreprenori nu vor deschide noi linii de business şi investiţii în 2025, relevă un barometru de opinie în rândul investitorilor.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Revoltă în Germania, după aderarea deplină a României și Bulgariei la Spațiul Schengen. „Dezastru pentru siguranța oamenilor în Europa"
- 2.Descoperirea unui misterios sarcofag egiptean cutremură lumea arheologică
- 3.Grupul Rockefeller face profeții spectaculoase: "Națiuni considerate fără speranță, precum Portugalia și Grecia, sunt acum luminile continentului"
- 4.Controlul statului asupra vietii private: ANAF monitorizează retragerile din bancomate. Atenție la suma pe care o scoateți
- 5.Experimentul care dă fiori Europei: cu un laptop și un smartphone, un expert IT a dezvăluit riscurile panourilor fotovoltaice
- 6.Rusia șochează lumea medicală: a reușit dezvoltarea unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer!
- 7.Mașina care bate toate recordurile și costă doar 15.000 de dolari se vinde deja pe piața din China si vine in Europa.
- 8.Fost deputat PSD și șef al PUSL Vrancea i-a zburat creierii cu cinism unui tânăr aflat pe domeniul său de vânătoare
- 9.Boala Ursulei von der Leyen are legatura cu vaccinurile mARN Covid. Pe 6 ianuarie 2025 are termen in procesul legat de SMS-urile cu Alfred Bourla de la Pfizer
- 10.Timp de 500 de ani am privit lumea în mod incorect. Această hartă premiată este cea mai precisă imagine a Pământului creată vreodată
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu