Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Avocat Elena Radu: Cum a fost băgat Piedone la pușcărie de fiul lui și ciudățenia din dosar! (document)

Postat la: 13.05.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Cand va spuneam ca mai devreme sau mai tarziu vor plange parlamentarii si familiile lor exact din cauza legilor pe care le adopta cu incalcarea Constitutiei sau ca nu pun in acord legile cu deciziile CCR, probabil nu mă credeați. Un alt exemplu: Piedone. 

Sa ii multumeasca băiatului lui că e deputat și tuturor colegilor de partid că nu au pus în acord infracțiunea de abuz în serviciu cu deciziile CCR prin care s-a declarat neconstituțional abuzul în serviciu. Uite așa au putut să îl trimită procurorii în judecată, iar judecatorii la pușcărie pe orice normă largă din orice lege. Știți ce lege a încălcat Piedone? CODUL FISCAL! Nu hotărâri de Consiliu Local, nu alte legi, ci codul fiscal care reglementează impozitele și taxele. Cu privire la restul acuzațiilor privind încălcarea altor legi, instanța de apel a dat cu procurorul de pământ și pe bună dreptate. În Codul Fiscal este un articol 268 care se referă la Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii pentru desfăşurarea unei activităţi economice. 

Motivarea instanței: 

"Potrivit art. 268 alin.5-6 Cod Fiscal, Comercianţii a căror activitate se desfăşoară potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, cu modificările ulterioare, în clasa 5530 - restaurante şi 5540 - baruri, datorează bugetului local al comunei, oraşului sau municipiului, după caz, în a cărui rază administrativ teritorială se află amplasată unitatea sau standul de comercializare, o TAXĂ PENTRU ELIBERAREA/VIZAREA ANUALĂ A AUTORIZAŢIEI PRIVIND DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII DE ALIMENTAŢIE PUBLICĂ, stabilită de către consiliile locale în sumă de până la 3.000 lei. La nivelul municipiului Bucureşti, această taxă se stabileşte de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi se face venit la bugetul local al sectorului în a cărui rază teritorială se află amplasată unitatea sau standul de comercializare.

(6) Autorizaţia privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică, ÎN CAZUL ÎN CARE COMERCIANTUL ÎNDEPLINEŞTE CONDIŢIILE PREVĂZUTE DE LEGE, se emite de către primarul în a cărui rază de competenţă se află amplasată unitatea sau standul de comercializare.

Raportat la această dispoziție legală, Curtea constată că AUTORIZAȚIA DE FUNCȚIONARE PUTEA FI ELIBERATĂ DOAR ÎN IPOTEZA ÎN CARE COMERCIANTUL ÎNDEPLINEA TOATE CONDIȚIILE PREVĂZUTE DE LEGE, RESPECTIVE ACESTA AVEA TOATE AUTORIZAȚIILE ȘI AVIZELE IMPUSE DE LEGE, INCLUSIV AUTORIZAȚIA PSI. Cum textul nu se referă la o lege anume, OBLIGAŢIA DE VERFICARE SE RAPORTEAZĂ LA TOATE LEGILE ÎN VIGOARE LA MOMENTUL SOLICITĂRII AUTORIZATIEI. Împrejurarea că hotărârea de Consiliu Local care individualiza în concret care sunt documentele care trebuie depuse de către solicitant nu face referire la autorizația PSI nu poate conduce la o concluzie contrară. Raportat la ierarhia actelor normative, printr-o hotărâre de Consiliu Local nu se poate deroga de la o lege. Cu toate acestea, deși o astfel de hotărâre de Consiliu Local nu este aptă de a înlătura tipicitatea obiectivă a faptei, ea este aptă de a influența latura subiectivă sub care au acționat inculpații, aspect care va fi însă analizat ulterior." 

Nu contează că restul legilor nu stabileau în sarcina primarului nicio obligație ca să verifice vreo autorizație PSI sau ca trebuia sa o detina Colectiv cand a cerut autorizatia de functionare de la primarie, contează că era în Codul fiscal sintagma "în cazul în care comerciantul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege".  Și spune instanța 2 pagini mai încolo (din motivare): 

"În opinia instanței, nu se poate susține că cei patru inculpați au produs prin faptele lor o vătămare a intereselor legitime ale Sectorului 4 București. În acest sens, se constată că aceștia și-au desfășurat întreaga activitatea în cadrul unei politici instituționale bazată pe Hotărâri de Consiliu Local care, după cum am arătat, nu prevedeau necesitatea depunerii autorizației PSI. Nu poate fi reținută în sarcina vreunuia dintre cei 4 inculpați că au adus atingere intereselor Sectorului 4 București în condițiile în care aceștia au respectat întru totul hotărârile emise de Consiliul Local al aceleiași unități administrative. De altfel, posibilitatea tragerii la răspundere penală a acestora derivă din împrejurarea că aceștia au încălcat o dispoziție legală, care contravenea hotărârii de Consiliu Local privind emiterea autorizației de funcționare."

Așa că dragi primari, aveți de ales: 

- Ori eliberați autorizații de funcționare și vă rugați ca nu cumva să se întâmple vreun incident și să fie integritatea fizică a vreunei persoane vătămată, iar vouă să vă fi scăpat vreun text din vreo lege, ca să fiți acuzați și condamnați pentru infracțiunea de abuz în serviciu (că așa zice instanța: dacă nu era nimeni vătămat, nu era infracțiune); 

- Ori nu mai eliberați nicio autorizație de funcționare că poate prin vreo lege o fi vreo obligație pe care nu a respectat-o comerciantul și poate nu știți de ea. 

În fine, la momentul respectiv îmi aduc aminte că am verificat și era o lege în care se prevedea cum se emite autorizația de funcționare de către primar: conform procedurii stabilite prin hotărâre a Consiliului Local (instanța statuând că a respectat tot ce era în Hotarârea Consiliului Local, dar i-a scăpat prevederea din codul fiscal, aia generică). Nu am nici timp și nici chef să stau să caut acum Legea respectivă. E treaba avocaților lui Piedone. 

Atasez extras din decizie cu parte din motivarea la Piedone, din apel.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE