Au fost descoperite genele de slăbit din corpul uman: Cei care le activează slăbesc foarte rapid
Postat la: 21.10.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Alegerile pe care le facem în privinţa regimului alimentar şi a exerciţiilor fizice contribuie în mare măsură la determinarea greutăţii corporale proprii, însă genele sunt cele care pun bazele acumulării şi arderii rezervelor de grăsime.
Oamenii de ştiinţă au descoperit recent 14 gene de „slăbit" care ar putea influenţa modul în care indivizii pierd în greutate ca răspuns la exerciţii fizice. Un nou studiu a descoperit că secretul pierderii în greutate ar putea fi o combinaţie de 14 „gene de slăbit". Cercetătorii de la Universitatea Essex şi Universitatea Anglia Ruskin din Regatul Unit au apelat la 38 de voluntari cu vârste cuprinse între 23 şi 40 de ani, împărţiţi între un grup de control şi un grup de exerciţii fizice, care au făcut trei alergări de 20-30 de minute pe săptămână pe parcursul a câteva luni.
„Am emis ipoteza că opt săptămâni de antrenament de anduranţă ar putea reduce masa corporală a participanţilor, şi că aceştia ar slăbi în ritmuri diferite, ceea ce ar putea fi explicat, în parte, prin diferenţele genetice", scriu cercetătorii în lucrarea lor publicată în revista Research Quarterly for Exercise and Sport. Aşa cum era de aşteptat, cei care au întreprins rutina de alergare au pierdut în greutate. Cu toate acestea, cantitatea pierderii a variat semnificativ în moduri care nu au putut fi atribuite doar diferenţelor de antrenament. Prin teste ADN, cercetătorii au căutat variante genetice care erau mai frecvente la cei care au pierdut mai mult în greutate.
Echipa a reuşit să identifice variante în 14 gene specifice legate de o pierdere în greutate mai mare: participanţii cu cele mai multe dintre aceste variante au pierdut în medie 5 kilograme, comparativ cu o medie de 2 kilograme pentru cei cu mai puţine sau niciunul dintre aceşti markeri în ADN-ul lor. O genă evidenţiată de cercetători a fost PPARGC1A, care este responsabilă pentru proteina PGC-1-a. Prezentă la voluntarii care au pierdut cel mai mult în greutate, aceasta este cunoscută ca fiind asociată cu modul în care celulele din organism procesează şi gestionează energia.
Analiza a constatat că o combinaţie între variantele genetice şi antrenamentul fizic a estimat 62% din variaţia greutăţii pierdute în grupul de exerciţii fizice. Împreună cu alte studiile anterioare care au legat factorii genetici de pierderea în greutate, noua cercetare subliniază modul în care obiectivul de a rămâne la o greutate sănătoasă este un proces diferit de la persoană la persoană şi poate necesita abordări personalizate. „Constatările din acest studiu confirmă relevanţa şi potenţiala aplicare a geneticii în cadrul exerciţiului fizic şi al gestionării greutăţii", scriu cercetătorii.
După cum s-a observat, genomul uman joacă un rol crucial şi are multe interacţiuni cu răspunsurile şi adaptările bazate pe exerciţii fizice. Asta nu înseamnă că există vreo magie a pierderii în greutate în genele umane. Cercetătorii sunt dornici să sublinieze că este nevoie de efort şi acţiune în combinaţie cu genetica pentru a gestiona greutatea corporală, dar studiul arată că genetica poate influenţa eficienţa exerciţiilor fizice, contribuind potenţial la dezvoltarea unor programe personalizate de pierdere în greutate. Mai mult decât atât, exerciţiile fizice aduc de obicei beneficii sănătăţii în mai multe moduri. În mod interesant, cinci dintre „genele de slăbit" identificate în acest studiu joacă un rol în inteligenţă şi sănătatea mintală, inclusiv depresia.
Există o relaţie între depresie şi obezitate, studiile indicând cauze biologice comune. Deşi această asociere este complexă, cercetările arată o influenţă genetică puternică. „Acest studiu a evidenţiat unele gene importante asociate cu pierderea în greutate, dar este important să ne amintim că genele nu vor face nimic fără exerciţii fizice şi modificări ale stilului de viaţă, deoarece toate sunt interconectate", spune cercetătorul Henry Chung, de la Universitatea Essex, într-un comunicat. „Fără intervenţie, ele nu îşi vor arăta adevăratul potenţial şi atunci nu mai contează ce gene ai", a specificat cercetătorul.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Ucraina ar fi încercat să-l asasineze pe mitropolitul Crimeei
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunţat vineri că a dejucat un atentat împotriva mitropolitului ...
-
Lista Lolita Express, publicată de DoJ - Prinți, vedete, foști lideri prieteni ai lui Epstein
Departamentul Justiției din SUA va lansa agenda personală a lui Jeffrey Epstein, un document de 100 de pagini care liste ...
-
Trupa Firma a fost interzisă de la cântare după ce a anunțat că îl susține pe Călin Georgescu
Trupa Firma se află în centrul unei controverse pe social media, după ce a publicat un mesaj de susţinere pentru C ...
-
Detaliile morții lui Gene Hackman - Decesul legendarului actor este considerat suspect și necesită o investigare amănunțită
Moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa, a fost considerată „suspectă", după ce pastilele au fost ...
-
Teoria conspiratiei care se răspândește rapid după plecarea fraților Tate: L-au lăsat americanii din brațe pe Călin Georgescu?
O teorie care a câștigat rapid teren pe rețelele de socializare sugerează că plecarea fraților Andrew și Tristan T ...
-
Spagă pentru Comisia Juridică: Suveica Halici - Vicol și implicațiile din afacerea NORDIS
În 6 aprilie 2021 președintele PSD și al CJ Vrancea a achiziționat o mașină Audi A8 cu 38.500 euro de la cetățe ...
-
Premierul polonez ripostează la declarațiile lui Trump: Uniunea Europeană nu a fost creată pentru a fraieri pe nimeni
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că Uniunea Europeană "nu a fost creată pentru a fraieri pe nimeni", o repli ...
-
US DOGE tocmai a blocat o plată de 52 milioane de dolari către Forumul Economic Mondial
Departamentul de Eficiență Guvernamentală al USA (US DOGE) format la ordinul administrației Trump-Vance, a blocat ...
-
O instanță a ridicat sechestrul de pe unele bunuri ale fraților Tate. Decizia vine după ce aceștia au plecat din România
O instanță din România s-a pronunțat în favoarea unui apel făcut de frații Tate și a ridicat sechestrul asig ...
-
Hoțul care strigă hoții - Lipsesc gazele din depozitele strategice. Ministerul Energiei cică a sesizat DNA
Romgaz, care deţine compania Depogaz, va face o evaluare a performanţei Consiliului de Administraţie al companiei şi a a ...
-
De la Brave New World la transumanistul Elon Musk care construiește un oraș de la zero: "Poarta spre stele" unde o să locuiască cei mai inteligenți oameni
Un comitat din Texas (SUA) a aprobat organizarea unor alegeri solicitate de SpaceX, compania lui Elon Musk, care ar perm ...
-
Gene Hackman și soția lui au fost găsiți morți în casa din Santa Fe
Legendarul actor american Gene Hackman, laureat cu două premii Oscar şi patru Globuri de Aur, a fost găsit mort la domic ...
-
DIICOT anunță că frații Tate au plecat legal din România: A fost admisă o excepție
DIICOT anunță că Andrew și Tristan Tate au plecat legat din România. Asta după ce în ultimele săptămân ...
-
Șefa diplomației europene, lăsată cu ochii în soare de Marco Rubio la Washington: o întâlnire programată a fost anulată brusc
O întâlnire între șefa diplomației europene, Kaja Kallas, și secretarul de stat american Marco Rubio a ...
-
UE renunță oficial la Green Deal. Ambițiile climatice se modifică radical sub presiunea economică americană și chineză
Uniunea Europeană (UE) a propus miercuri o frânare a unora dintre proiectele sale de luptă împotriva modific ...
-
Prima gafă colosală făcută de Elon Musk în fruntea statului: a tăiat "din greșeală" din fondurile pentru sănătate
Miliardarul Elon Musk a declarat la o şedinţă a guvernului american de miercuri că departamentul pe care îl coordo ...
-
Carnea de porc în tradiții și rețete populare
Carnea de porc a fost dintotdeauna un ingredient de bază în multe culturi gastronomice din întreaga lum ...
-
Turneele de sloturi online: ce trebuie să știi
Operatorii de jocuri de noroc trebuie să mențină mereu viu interesul jucătorilor existenți și să atragă clienți noi astf ...
-
Hackerii Anonymous râd de Călin Georgescu: "L-au percheziționat ca pe un infractor, ceea ce și este. S-ar putea să se fi lovit puțin la cap"
Grupul de hackeri Anonymous, cunoscuți pentru activismul lor politic, opoziția față de regimul Putin și pentru susținere ...
-
Tudorel Toader spune că acuzațiile aduse lui Călin Georgescu sunt cele mai grave din Codul Penal: "S-a trecut la un nivel superior"
Fostul judecător constituţional Tudorel Toader a afirmat miercuri, 26 februarie, că acuzațiile aduse lui Călin Georgescu ...
-
Donald Trump vinde "vize de protecție" oligarhilor ruși: "Gold card" de cinci milioane de dolari pentru obținerea rezidenței în SUA
Donald Trump a anunțat un „gold card" de 5 milioane de dolari pentru rezidență și cetățenie în SUA, inclusiv ...
-
Noul șef al FBI începe prima anchetă majoră: iscoade feminine folosite pentru a se infiltra pe lângă Trump. Vizat de anchetă e un greu din justiție
FBI, sub conducerea noului director Kash Patel, a început o investigație asupra unei presupuse acuzații împo ...
-
Scandalul USAID răbufnește în Serbia: Descinderi la ONG-urile finanțate de americani, care monitorizau alegerile
Scandalul finanțărilor din SUA pentru presă și ONG-uri pușcă în Serbia. În vreme ce în România n ...
-
Procesul "Turul doi înapoi!" Călin Georgescu pierde recursul privind anularea alegerilor - Decizia luată de ÎCCJ
Călin Georgescu ratează și ultima șansă din instanță privind reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale. Judecătorii ...
-
Hidroelectrica e in picaj cu actuala conducere agreata de ministrul Burduja: raportează un profit în scădere cu 35%, iar veniturile au căzut cu 25%
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a înregistrat în 2024 un profit net de ...
-
Un nou pericol pe internet: Mesajul-capcană care îți poate fura datele personale
Polițiștii atrag atenția asupra unei noi metode de fraudă care circulă prin aplicațiile de mesagerie, prin care victimel ...
-
Taxa auto pentru mașinile poluante. Ministrul Finanțelor anunță când va intra în vigoare: "Este un jalon în PNRR"
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a anunţat, marţi, că taxa auto pentru maşinile poluante va intra în vigoare c ...
-
Banca Mondială aruncă în aer războiul: Costul reconstrucției Ucrainei sare de 500 de miliarde de euro
Banca Mondial dă sume amețitoare în perspectiva reconstrucției Ucrainei. Procesul va costa 500 de miliarde de euro ...
-
Flavia Teodosiu, avocata lui Petre Buduru, aruncă în aer dosarul DNA din Portul Constanța: Interceptările au fost obținute greșit
Avocata unuia dintre acuzații din dosarul DNA legat de șpăgile din Portul Constanța spune că mandatele de interceptare d ...
-
România e un adevarat "El Dorado" al pământurilor si mineralelor rare
Fostele zone miniere din România, închise după 1989, sunt bogate în materii prime și pământuri r ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu