Atac armat în SUA. Un elev de 14 ani a ucis doi colegi și doi profesori. FBI a fost avertizat în trecut privind amenințări cu un atac în masă făcute de elev în online
Postat la: 05.09.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Un băiat în vârstă de 14 ani a ucis doi colegi și doi profesori și a rănit alte nouă persoane într-un atac armat comis miercuri într-un liceu din Georgia.
Suspectul, care a fost interogat de forțele de ordine anul trecut în legătură cu amenințări făcute în mediul online privind comiterea unui atac armat într-o școală, a fost reținut la scurt timp după atacul armat de la Liceul Apalachee din Winder, Georgia, au declarat anchetatorii, citați de Reuters și CNN.
Atacatorul a fost identificat drept Colt Gray, în vârstă de 14 ani. El va fi pus sub acuzare și judecat ca un adult, a declarat Chris Hosey, directorul Biroului de Investigații din Georgia, în cadrul unei conferințe de presă. Șeriful comitatului Barrow, Jud Smith, a precizat că atacatorul, înarmat cu o „armă tip AR" sau cu o pușcă semiautomată, a fost confruntat rapid de către forțele de ordine prezente la școală, moment în care s-a așezat imediat la pământ și s-a predat.
Oficialii i-au identificat pe cei uciși ca fiind doi elevi de 14 ani, Mason Schermerhorn și Christian Angulo, și doi profesori, Richard Aspinwall, de 39 de ani , și Christina Irimie, în vârstă de 53 de ani. Cele nouă persoane spitalizate, opt elevi și un profesor, nu au răni care să le pună viața în pericol, a spus șeriful.
Suspectul a fost intervievat de poliția locală în mai 2023, după ce FBI a primit „mai multe ponturi anonime despre amenințări online privind comiterea unui atac armat într-o școală într-o locație și la o oră neidentificate", potrivit unei declarații comune a biroului FBI din Atlanta și a biroului șerifului din Jackson County. Amenințările din mediul online includeau fotografii cu arme.
„Tatăl a declarat că avea arme de vânătoare în casă, dar subiectul nu a avut acces nesupravegheat la acestea", se arată în declarația de presă. „Subiectul a negat că ar fi făcut amenințările online". FBI a declarat că nu a existat nicio suspiciune rezonabilă pentru o arestare la momentul respectiv.
Lyela Sayarath, în vârstă de 16 ani, a declarat pentru CNN că atacatorul s-a așezat lângă ea la un curs de algebră. El a părăsit clasa mai devreme, moment în care s-a gândit că ar fi chiulit întrucât nu s-a îndreptat către toaletă. Spre sfârșitul orei, cineva i-a spus profesorului ei prin difuzor să își verifice e-mailul. La scurt timp, atacatorul era în fața ușii clasei, care era încuiată, a spus Lyela. O altă elevă care s-a dus la ușă a fugit înapoi când a văzut că acesta avea o armă.
„Cred că a văzut că nu-l vom lăsa să intre", a spus Lyela. „Și cred că ușa clasei de lângă mine era deschisă, așa că am impresia că a început să tragă în clasă." La început, ea a declarat pentru CNN că a auzit o rafală de focuri de armă - poate 10 până la 15 împușcături - și apoi au fost „un fel de unul după altul". Elevii au căzut la podea și s-au târât până la colț, a spus Lyela.
„Se pare că nu a plănuit prea bine acest lucru sau că nu era foarte priceput cu arma, deoarece nu a încercat să tragă în ușa noastră. Odată ce a văzut că nu poate intra în clasa noastră, s-a dus la următoarea."
Casa Albă a transmis într-o declarație de presă că președintele Joe Biden a fost informat cu privire la atac, „iar administrația sa va continua să se coordoneze cu oficialii federali, de stat și locali pe măsură ce vom primi mai multe informații".
„Jill și cu mine deplângem moartea celor a căror viață a fost curmată din cauza unei violențe armate fără sens și ne gândim la toți supraviețuitorii ale căror vieți sunt schimbate pentru totdeauna", a spus Biden, făcând apel la republicani să colaboreze cu democrații pentru a adopta „o legislație de bun simț privind siguranța armelor".
Vicepreședintele Kamala Harris, candidatul Partidului Democrat la președinție, a numit atacul o „tragedie fără sens". „Trebuie să oprim asta. Trebuie să punem capăt acestei epidemii de violență armată", a declarat Harris la începutul unui eveniment de campanie în New Hampshire.
Fostul președinte Donald Trump, candidatul republican la președinție, a scris pe social media că „inimile noastre sunt alături de victime și de cei dragi celor afectați de tragicul eveniment din Winder, GA. Acești copii dragi ne-au fost luați mult prea devreme de un monstru bolnav și dereglat".
În SUA au avut loc sute de schimburi de focuri în școli și colegii în ultimele două decenii, cel mai mortal soldându-se cu peste 30 de morți la Virginia Tech în 2007. Carnagiul a intensificat dezbaterea aprinsă cu privire la legile privind armele și al doilea amendament al Constituției SUA, care consacră dreptul „de a deține și purta arme".
Atacul de miercuri este cel mai mortal dintre cele 45 de atacuri armate din școli din acest an calendaristic, potrivit unei analize CNN. Acesta este unul dintre cele 11 atacuri armate din școli cu patru sau mai multe decese din 2008, când CNN a început să urmărească atacurile din școli.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Un fenomen tot mai ciudat se petrece în școli din Europa: Modelul Andrew Tate transformă băieții încă de la cele mai fragede vârste
Influencerii online, cum ar fi Andrew Tate, alimenteaza o crestere a sexismului in sala de clasa, potrivit unui nou stud ...
-
O comoară ascunsă în pământul unui oraș din România: Străzile sunt pavate cu aur
Romania are povesti care rivalizeaza cu basmele, iar una dintre cele mai fascinante se scrie in tacere, la poalele Munti ...
-
Raport secret al CIA: O navă extraterestră a atacat pe Pământ. Soldații umani, transformați instant în 'stâlpi de calcar'
Potrivit unui document declasificat al CIA, in anul 1989 sau 1990 a avut loc o batalie intre soldații Armatei Roșii a UR ...
-
Pastorală de Paști: ÎPS Teodosie spune că libertatea pe care am primit-o în dar de la Creator o folosim într-un sens negativ
În Pastorala de Sfintele Paști adresata clerului, monahilor și credincioșilor din Arhiepiscopia Tomisului, Î ...
-
La Casa Albă teoria scurgerii virusului Covid tinde să devină oficială în plin război comercial cu China
Casa Alba a prezentat o versiune noua paginii sale web dedicata Covid-19, care promoveaza teoria contestata a unei scurg ...
-
Medicamentul luat de mii de români zilnic, retras urgent din farmacii! Pacienții trebuie să verifice imediat cutia
Un medicament prescris frecvent pacienților cu hipertensiune arteriala a fost retras din farmacii in regim de urgența du ...
-
Un cercetător susține că universul nostru a fost creat de către extratereștri ca un experiment de laborator intergalactic
Astronomul Avi Loeb de la Universitatea Harvard avanseaza o ipoteza care ar putea parea desprinsa dintr-un roman SF. El ...
-
Lacul Morii, lacul morții - o poveste horror de la capăt de Bucuresti
Înconjurat de blocuri parasite, fabrici ruginite și buruieni care cresc printre crapaturile asfaltului, Lacul Mori ...
-
Inteligența artificială a elaborat trei scenarii cutremurătoare in urma cărora ar dispărea specia umană
Potrivit Chatbot-ul Google Bard, care a analizat un volum urias de date, traiectoria pe care ne aflam ar putea duce la d ...
-
Dreapta MAGA americană: Cum a devenit o armă ideologică a conservatorilor un simbol al "marxismului cultural" demonizat de republicani
Într-un peisaj politic tot mai fragmentat și ideologizat, numele lui Antonio Gramsci - marxist italian, intemnițat ...
-
Cu ocazia Sfintelor Paști, Jessie Baneș lansează o nouă piesă, încărcată de multă credință: „Răstignirea lui Iisus", versuri Pr. Emil Nedelea Cărămizaru
În pragul Sfintelor Paști, chiar in Vinerea Mare, artista Jessie Baneș a lansat o noua piesa, cu un mesaj evlavios ...
-
Ar putea fi sfârșitul Google: compania găsită vinovată de monopol ilegal în online. Chrome ar putea fi istorie!
Un tribunal federal din SUA a decis joi ca Google a dominat in mod ilegal doua piețe esențiale din industria publicitați ...
-
Criminolog, despre declarațiile controversate ale lui Crin Antonescu: „Sunt asemănătoare unui criminal împotriva umanității"
Criminologul Vlad Zaha, specializat in politici publice in domeniul drogurilor, subliniaza faptul ca pedeapsa capitala n ...
-
Bill Gates anunță o nouă eră: Cum va schimba AI meseriile fundamentale ale omenirii
Bill Gates subliniaza ca declinul demografic, criza forței de munca și avansul tehnologic converg intr-un moment crucial ...
-
Apple face un pas extrem de periculos: O lume în care nimic nu mai e autentic și imaginile sunt manipulate la extrem
Era in care fotografiile pot fi considerate dovezi ale realitații ar putea fi pe cale sa se incheie. Noua funcție Clean ...
-
Cât ar valora azi cei 30 de arginți pe care i-a primit Iuda în schimbul trădării lui Iisus
Cei 30 de arginți primiți de Iuda Iscarioteanul in schimbul tradarii lui Iisus Hristos raman, pana astazi, una dintre ce ...
-
Pierderea in greutate devine o banalitate: A apărut pastila specială pentru slăbit mai tare decât Ozempicul și fără efecte adverse
Pastila experimentala dezvoltata de Eli Lilly, numita orforglipron, a demonstrat efecte comparabile cu cele ale medicame ...
-
Un român a găsit o metodă ingenioasă de a păcăli sistemul caselor self pay din marile hypermarketuri
Marile magazine au introdus casele self pay ca o metoda pentru a grabi procesul de cumparaturi, iar oamenii iși scaneaza ...
-
"Ploaia sângerie" a apărut în România de Paște: Un fenomen periculos, cu efecte vizibile
În weekendul de Paște, Romania va fi lovita de "ploaia sangerie", un fenomen meteo rar pentru care este nevoie sa ...
-
Astronomii fac un anunț uluitor: semne de viață pe o planetă aflată la 124 de ani lumină distanță de Pământ
Astronomii au facut o descoperire spectaculoasa ce ar putea schimba percepția asupra vieții in Univers. Pe o planeta sit ...
-
Descoperire arheologică de proporții pe teritoriul Romaniei: totul a fost posibil cu ajutorul unor drone echipate cu laser
Tehnologia de ultima ora, in special scanarea LIDAR (Light Detection and Ranging) realizata cu ajutorul dronelor, revolu ...
-
Dealerul Maru, reținut de DIICOT. Au aparut rezultatele autopsiei! De ce s-a stins, de fapt, Rares Ion. Ce au gasit medicii
Tudor Duma, cunoscut sub porecla de Maru, a fost reținut de procurorii DIICOT in urma unui incident tragic care a șocat ...
-
Cum să te bucuri cât mai mult de grădina ta vara aceasta?
Vara este anotimpul perfect pentru a petrece timp in aer liber, iar gradina devine un spațiu esențial pentru relaxare, s ...
-
Doze letale în loc de tratament: Un medic a fost inculpat pentru uciderea a 15 dintre pacienţii săi
Un medic german a fost pus sub acuzare pentru uciderea a 15 pacienți, procurorii din Berlin susținand ca acesta a admini ...
-
După ce au gasit ca Soarele are o forma primara de constiență, ficicienii se intreba: "Este Universul viu?"
Legatura dintre conștiința și Univers este un subiect fascinant de cercetare, situat la intersecția dintre neurologie, f ...
-
Echipa „de comando digital" a Pentagonului demisionează în bloc. Șefa "SWAT a tocilarilor": „Ori murim repede, ori murim lent"
Unul dintre cele mai ambițioase experimente de modernizare tehnologica din cadrul Departamentului Apararii al SUA - Defe ...
-
Doi șefi de clan din mafia italiană, capturați de autorități. Își coordonau organizațiile într-un joc PlayStation
Carabinierii au reținut 24 de persoane in urma unei operațiuni intr-un dosar de trafic de droguri și șantaj, printre car ...
-
Timpul ar putea curge invers în jurul nostru și noi nici măcar nu știm. La nivel cuantic, trecutul și viitorul sunt indiscernabile
Trecerea timpului este nenegociabila. Curgerea sa marcheaza progresul vieții noastre, deplasandu-se clar intr-o singura ...
-
Criminalii din agricultură care folosesc erbicide cancerigene șantajează lumea cu o foamete fără precedent
Conglomeratul farmaceutic și agricol Bayer a declarat ca ar putea inceta sa produca cel mai popular erbicid din lume, cu ...
-
Un cetățean al Republicii Moldova a fost reținut de FSB pentru contrabandă cu dispozitive explozive
Cetateanul moldovean Marius Prunianu este suspectat de contrabanda cu dispozitive explozive si de incercare de a comite, ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu