Arheolog după lanţul uman de lângă vestigiile de la Constanţa: E ca şi cum ai da Turnul Eiffel la fier vechi
Postat la: 25.01.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Zeci de constănţeni au făcut vineri un lanţ uman în jurul unor vestigii antice din centrul oraşului, în semn de protest faţă de construcţia unui bloc de patru etaje care urmează să fie ridicat într-o zonă protejată istoric.
Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că viitoarea investiţie va fi făcută deasupra unor vestigii ale cetăţii antice Tomis şi că excavatoarele au săpat fără supravegherea arheologilor. Arheologul Cătălin Pavel, care a cercetat mai multe şantiere din ţară şi din străinătate şi a săpat în cetăţile Milet, Troia şi Histria, a comentat situaţia de la Constanţa. Cătălin Pavel spune că este de neacceptat ca într-un sit istoric să se sape fără supravegherea unui arheolog:
„Acum, indiferent de situaţia de aici - n-am putut vedea cu ochii mei toate documentele - , pot să vă spun că în niciun sit arheologic n-ar trebui să se poată face săpături fără supraveghere arheologică, e la mintea cocoşului, şi cu atât mai puţin într-un sit cum e Constanţa. A distruge părţi din oraşul antic e de neconceput, e ca şi cum ai da Turnul Eiffel la fier vechi!", a declarat Cătălin Pavel, lect.univ. la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius" din Constanţa.
Arheologul se arată îngrijorat de situaţia de la Constanţa şi crede că o săpătură realizată într-un sit fără supravegherea specialiştilor poate să distrugă mărturii importante din istoria noastră: „Şi nu e vorba că arheologii fetişizează o cărămidă veche şi nu înţeleg că prezentul are şi el nevoile lui, că adică oamenii vii trebuie să treacă, pînă la urmă, înaintea celor morţi. Dar să nu mi se spună că pentru, să zicem, o sală de popice trebuie musai distruse urgent jucăriile copiilor din antichitate sau şarpele Glykon sau frescele făcute de primii creştini de aici. Şi dacă bagi excavatorul în inima Tomisului, poţi oricînd să distrugi aşa ceva. Oricând ! Asta e situaţia, când vorbim de situri excepţionale. Eu vă dau ca exemplu obiecte, dar se înţelege că e vorba de fapt de distrugerea, în general, a informaţiilor despre trecut", a adăugat Cătălin Pavel.
Cătălin Pavel a mai declarat că există o mare contradicţie: în timp ce România cheltuieşte mulţi bani pentru a promova în afară patrimoniul istoric, multe vestigii istorice din ţară se distrug.
„În vremea asta, sume considerabile sînt cheltuite de stat pentru a face vizibil în străinătate, de pildă prin expoziţii, patrimoniul arheologic al României. Sau pentru recuperarea patrimoniului atunci când asemenea obiecte ajung ilegal în străinătate. Contradicţia e limpede ca lumina zilei, nu? Cum să vă zic, pentru mine, ca arheolog, trecutul e casa mea. Dar nimeni nu are nevoie de doctorate ca să simtă că nu e în regulă ca cineva să-ţi ia casa cu excavatorul", a declarat Cătălin Pavel.
Arheologul îşi conchide comentariul într-un mod optimist, exprimându-şi încrederea că societatea din România începe să reacţioneze la astfel de situaţii distructive: „Vedeţi, trecutul României e şi el un fel de pădure care e rasă fără remuşcări. Ştiu că ruinele antice nu ne fac aerul mai curat, dar eu cred că ne fac mintea mai limpede, mai îndepărtată de bani şi mai apropiată de oameni. Nu mai contaţi pe faptul că oamenii au prea multe griji ca să se mobilizeze, societatea civilă o să protesteze mereu pentru educaţie, pentru calitatea aerului, pentru patrimoniu, pentru toate chestiile alea care par numai bune să fie sacrificate pentru profit".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Scutirea plății CASS ar putea reveni pentru șase categorii socio-profesionale. Cum s-a răzgândit PSD după ce a susținut măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan
Dupa ce a susținut pachetul doi de masuri fiscale al Guvernului Bolojan, PSD a depus in Parlament doua proiecte de lege ...
-
Spion străin capturat în România. A vândut secrete de stat serviciilor secrete din Belarus
Un barbat, in varsta de 47 de ani, cercetat pentru tradare prin transmitere de informații secrete de stat in forma conti ...
-
Limitele inteligenței artificiale: chipul unui acuzat de crimă, folosit ca model Shein
Chipul lui Luigi Mangione, barbat acuzat de uciderea CEO-ului UnitedHealthcare, a devenit in ultimele luni un fenomen vi ...
-
Un avion MiG-29 misterios a apărut pe cerul din Ucraina: Poartă însemnele Kievului, dar schema de camuflaj a unui fost aliat al Rusiei
Un avion de lupta MiG-29 azer, cu un singur loc, purtand insemnele Forțelor Aeriene Ucrainene, dar schema de camuflaj a ...
-
ADIO coif de la Coțofenești. Procurorii olandezi au renunțat la acuzațiile împotriva a trei suspecți în cazul furtului tezaurului DACIC
Procurorii olandezi au anunțat retragerea acuzațiilor impotriva a trei suspecți in cazul furtului coifului de aur de la ...
-
O ipoteză deloc de neglijat: Ce dezastre naturale ar putea avea loc dacă rotația Pământului s-ar accelera
Zilele par din ce in ce mai scurte - și nu este doar o impresie. Potrivit oamenilor de știința, in vara anului 2025, Pam ...
-
Molecule produse doar de organisme vii, pe o exoplanetă aflată la 124 de ani-lumină de Pământ. Am putea fi în fața celei mai importante descoperiri din istorie
Oamenii de știința au detectat pentru prima data pe exoplaneta K2-18b molecule care, pe Pamant, sunt produse doar de org ...
-
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
Unul dintre cele mai sacre locuri din lume, Muntele Sinai, este transformat intr-un mega-resort de lux, in ciuda protest ...
-
Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra
Londra, cu o piata a aurului evaluata la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea confrunta cu o schimbare "transformatoare ...
-
Viitorul lui Zelenski. Ce s-ar putea întâmpla cu președintele ucrainean după încheierea războiului
Viitorul lui Volodimir Zelenski reprezinta un subiect pentru dezbaterea publica, in contextul negocierilor de pace iniți ...
-
Sărbătoare mare la români. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică, ziua care marchează hotarul dintre vară și toamnă
Creștinii sarbatoresc luni, 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, zi care marcheaza inceputul cu ...
-
Operațiune majoră de spionaj: Un mail suspect a încins relațiile dintre SUA și China
Autoritatile americane investigheaza un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care continea malw ...
-
Elena Udrea, primul interviu după eliberare: "I-am spus lui Băsescu că tandemul Kovesi-Coldea conduce România"
Elena Udrea a acordat primul interviu dupa ieșirea din inchisoare, la Realitatea PLUS, unde a facut o serie de acuzații ...
-
Premieră la Vatican: Pelerinaj pentru catolicii din comunitatea LGBT+
Pentru prima data, un grup de peste 1.400 de catolici care fac parte din comunitatea LGBT+ și apropiații lor participa, ...
-
Mizele secrete ale inteligenței artificiale și culisele luptei pentru supremația în domeniul AI
Daca vrei sa afli care au fost primele erori ale lui ChatGPT, de ce a fost comparat cu un medicament scos pe piața pentr ...
-
Pelerinajul evreilor ultra-ortodocși în Ucraina în pericol după eșuarea negocierilor cu Republica Moldova. România ar putea deveni o rută de tranzit
Guvernul de la Ierusalim se afla intr-un impas in negocierile cu Moldova privind finanțarea și funcționarea unui termina ...
-
Eclipsă totală de Lună, duminică, pe cerul României: Observatorul Astronomic face anunțul momentului
Momente speciale pe cerul Romaniei. O eclipsa totala de luna va avea loc in aceasta seara. Observatorul Astronomic "Amir ...
-
Incredibil: Procurorii vor verifica medicii antivacciniști. „Este inacceptabil să promoveze în spațiul public informații care nu sunt verificate medical."
Ministrul Sanatații, Alexandru Rogobete, a declarat, duminica, 7 septembrie, ca va fi trimis catre Parchet raportul pe c ...
-
Românul care a șocat SUA. Fura într-un mod ingenios și avea zeci de mandate de arestare pe numele său. „Nu mai văzusem așa ceva până acum"
Un cetațean roman, cautat intr-un caz de furt ilegal de bani in nordul Texasului, a fost arestat recent in zona Houston. ...
-
Noul bilanț după valul de lovituri cu sute de drone rusești în Kiev. Guvernul a luat foc. Ar fi cel mai mare atac cu drone de până acum
O dimineața de groaza a cuprins capitala Ucrainei. Sediul Guvernului de la Kiev a fost lovit de armata rusa in cel mai c ...
-
Mașina îți va spune singură dacă ești prea bătrân ca să mai conduci. Un gigant auto din SUA a brevetat sistemul care te judecă în mers
Pana la ce varsta poate o persoana sa conduca in siguranța este o discuție aprinsa in foarte multe țari de pe glob, care ...
-
Polițist înjunghiat, în timp ce a fost chemat să aplaneze un conflict într-un spital. De la ce a pornit scandalul
Un polițist din Hunedoara a fost ranit, dupa ce a fost injunghiat cu un cuțit, in timpul unei intervenții la spitalul di ...
-
Declaratie virală a Melaniei trup de la Casa Albă: "Roboții sunt deja aici!"
Melania Trump, Prima Doamna a Statelor Unite, a avut joi o apariție publica rara la Casa Alba. Ea a declarat ca „r ...
-
Autoritățile americane se pregătesc să dezvăluie sursa autismului - Un medicament banal și lipsa unei vitamine
Un viitor raport al Departamentului pentru Sanatate și Servicii Umane din SUA va face probabil legatura intre dezvoltare ...
-
Viață veșnică cu transplanturi de organe: Se poate realiza ceea ce au vorbit Vladimir Putin și Xi Jinping?
Este posibil sa ajungi nemuritor cu ajutorul transplanturilor de organe, se intreaba jurnaliștii de la BBC, dupa ultimel ...
-
România, noul magnet pentru forța de muncă din Asia! Topul țărilor care trimit cei mai mulți angajați - unde lucrează și cât câștigă
Romania continua sa fie o destinație tot mai cautata de muncitorii straini, atat necalificați, cat și specialiști inalt ...
-
Trupele speciale americane au suferit un eșec major în Coreea de Nord. Misiunea secretă care nu trebuia deconspirată a iesit la iveală
O operațiune de mare risc, aprobata direct de președintele Donald Trump in 2019, a vizat obținerea unui avantaj strategi ...
-
Regretele românilor reîntorși acasă din Occident: „Am o ură și mai mare acum, decât atunci când am plecat prima dată"
Mulți romani care revin din strainatate cu gandul de a-și continua viața in țara se confrunta cu o realitate care le las ...
-
Cum a ajuns o tânără de 23 de ani să fie condamnată la închisoare pe viață în Dubai: „A făcut o greșeală prostească"
O tanara britanica de 23 de ani a primit recent o sentința de inchisoare pe viața in Dubai. Mama ei susține ca fata a co ...
-
Vladimir Putin „este preocupat de sănătate și longevitate". Dezvăluirile omului care i-a scris biografia, despre metodele folosite pentru a-și prelungi viața
Președintele rus Vladimir Putin a fost surprins meditand asupra nemuririi cu omologul sau chinez, Xi Jinping, dar fascin ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu