ANI o dă pe Clotilde Armand pe mâna procurorilor pentru conflict de interese si incompatibilitate!
Postat la: 07.11.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
0
ANI a sesiat Parchetul în cazul primarului Sectorului 1, Clotilde Armand. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) o acuză pe Clotilde Armand că s-a aflat în conflict de interese și incompatibilitate, deoarece s-a numit manager al unui proiect.
Agenția Națională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă, a sesizat organele de urmărire penală sau a sesizat Instituția Prefectului Municipiului București, în cazul a 8 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010.
Prima persoană vizată este primarul Sectorului 1, ANI susținând că s-ar fi aflat în conflict de interese administrativ, deoarece, în exercitarea atribuțiilor de primar, Clotilde Armand a semnat dispozițiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟ finanțat din fonduri europene și care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 Lei, încălcând astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003.
„Cele 5 dispoziții semnate reprezintă numirea în funcția de manager de proiect, precum și majorarea indemnizației lunare, cu până la 30%", arată ANI.
Incompatibilitatea ar consta în faptul că, începând cu data de 18 februarie 2022 (data Dispoziției privind numirea managerului de proiect, al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟), exercită simultan cu funcția de primar al Sectorului 1, București și funcția remunerată de manager de proiect, nerespectând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003.
„Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către ARMAND CLOTILDE MARIE BRIGITTE a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal întrucât, în exercitarea atribuțiilor de primar, respectiv în perioada februarie - august 2022, a semnat un număr de 5 dispoziții care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine. SESIZAREA INSTITUȚIEI PREFECTULUI MUNICIPIULUI BUCUREȘTI cu privire la legalitatea actelor administrative ale autorităților administrației publice, respectiv a dispoziției de numire în funcția de manager de proiect și a celor 4 dispoziții prin care au fost suplimentate veniturile, atribuții conferite de prevederile art. 252, alin. (1), lit. c) din Codul Administrativ, acte materiale pentru care au fost reținute aspecte și indicii privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, al conflictelor de interese în materie administrativă și a legislației în materie penală", transmite ANI.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Alinierea a șapte planete în 2025, data când o poți vedea pe cer. Fenomen fascinant foarte rar care uimește lumea
Pasionații de astronomie sunt foarte entuziasmați, deoarece în perioada următoare din 2025 au ocazia să observe un fenomen absolut fascinant, foarte rar, pe cerul nopții: alinierea a șapte planete. Conjuncția lui Saturn, Mercur, Neptun, Venus, Uranus, Jupiter și Marte poate fi văzută în seara zilei de 28 februarie 2025.
-
VLC revoluționează redarea multimedia. Subtitrări și dublaje, în orice limbă, generate în timp real cu inteligență artificială
VLC, una dintre cele mai populare aplicații de redare multimedia din lume, pregătește o inovație majoră. La CES 2025, echipa VideoLAN a anunțat integrarea inteligenței artificiale în player-ul open source, ceea ce va permite generarea în timp real a subtitrărilor și dublajelor pentru orice tip de conținut video.
-
Mediatorul Orban - Întâlnirea dintre Putin și Trump ar putea avea loc în Ungaria
Președintele ales al SUA Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin s-ar putea întâlni în Ungaria, a declarat jurnaliștilor ruși Vladimir Djabarov, prim-vicepreședinte Comisiei pentru afaceri externe al Consiliului Federației ruse (camera superioară a Parlamentului rus).
-
Politica lui Căcărău - Antonescu nu regretă că l-a ajutat pe Iohannis să devină președinte al României: "Am avut o relație impecabilă"
Crin Antonescu, fost președinte al PNL și potențial candidat la prezidențiale din partea PSD+PNL+UDMR, nu regretă că l-a promovat pe Klaus Iohannis, cel care din 2014 avea să devină președinte al României.
-
Medicul Vlad Ciurea avertizează: Aceste dispozitive electronice pot cauza tumori la creier
Medicul Vlad Ciurea avertizează că multe dispozitive electronice pe care le folosim ne pot cauza boli extrem de grave, precum tumorile pe creier. Ciurea a dat exemplul unui afacerist care a făcut o astfel de tumoră, fiindcă vorbea foarte mult la telefon, folosind urechea stângă.
-
Porți un smart watch? Ai risc crescut de cancer din cauza unor substanțe toxice despre care companiile nu scot o vorbă
Ceasurile inteligente câștigă încrederea a din ce în ce mai multor utilizatori. Cu ele este posibil să ne monitorizăm activitatea fizică, să redăm muzică, să conversam, să facem apeluri și, practic, să realizăm orice funcționalitate a smartphone-urilor noastre.
-
Se cere cenzură extremă - Organizațiile de internet din Olanda vor ca guvernul să blocheze accesul la rețelele sociale
Organizațiile olandeze de internet cer guvernului să închidă rețelele de socializare Instagram, Facebook și X. Platformele reprezintă o amenințare la adresa statului de drept și a libertății noastre, susțin acestea, deoarece companiile-mamă caută "cu nerușinare" "puterea politică".
- Crin Antonescu a anunțat Coaliția de la putere cum vrea să fie eliminat Călin Georgescu de la prezidențiale
-
Oamenii sunt dați la o parte: Inteligența Artificială dezvăluie modele ciudate de cipuri, descoperind în același timp noi funcționalități
Inteligența artificială reduce costurile și timpul de proiectare a cipurilor, dar asta nu este tot. Designul AI prezintă modele de circuite neobișnuite și eficiente. Microcipurile specializate care gestionează semnalele la vârful tehnologiei fără fir sunt lucrări uimitoare de miniaturizare și inginerie. Ele sunt, de asemenea, dificil și costisitor de proiectat.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Revoltă în Germania, după aderarea deplină a României și Bulgariei la Spațiul Schengen. „Dezastru pentru siguranța oamenilor în Europa"
- 2.Descoperirea unui misterios sarcofag egiptean cutremură lumea arheologică
- 3.Grupul Rockefeller face profeții spectaculoase: "Națiuni considerate fără speranță, precum Portugalia și Grecia, sunt acum luminile continentului"
- 4.Controlul statului asupra vietii private: ANAF monitorizează retragerile din bancomate. Atenție la suma pe care o scoateți
- 5.Experimentul care dă fiori Europei: cu un laptop și un smartphone, un expert IT a dezvăluit riscurile panourilor fotovoltaice
- 6.Rusia șochează lumea medicală: a reușit dezvoltarea unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer!
- 7.Mașina care bate toate recordurile și costă doar 15.000 de dolari se vinde deja pe piața din China si vine in Europa.
- 8.Fost deputat PSD și șef al PUSL Vrancea i-a zburat creierii cu cinism unui tânăr aflat pe domeniul său de vânătoare
- 9.Boala Ursulei von der Leyen are legatura cu vaccinurile mARN Covid. Pe 6 ianuarie 2025 are termen in procesul legat de SMS-urile cu Alfred Bourla de la Pfizer
- 10.Timp de 500 de ani am privit lumea în mod incorect. Această hartă premiată este cea mai precisă imagine a Pământului creată vreodată
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu