Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Anchetă MAI în cazul vandalizării cimitirului evreiesc din Huși

Postat la: 09.04.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Ministerul de Interne a anunțat că ancheta în cazul vandalizării cimitirului evreiesc din Huși a fost demarată încă din 27 martie. Reprezentanții MAI au precizat că au fost identificate mai multe camere de supraveghere din zona cimitirului distrus. Anchetatorii spun că analizează imaginile surprinse de camerele de supraveghere pentru a identifica autorii.

„De asemenea, s-a întocmit procedura de desemnare a expertului tehnic în construcţii şi urmează să fie dispusă expertiza după ce procurorii vor delega ofiţerii de poliţie pentru efectuarea acestor proceduri. În ceea ce priveşte pagubele produse, aşa cum a anunţat şi prefectul judeţului Vaslui în conferinţa de presă desfăşurată a doua zi după producerea incidentului, Instituţia Prefectului va coordona inventarierea daunelor produse şi refacerea monumentelor şi mormintelor afectate", se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Cimitirul evreiesc din Huși a fost profanat, iar peste 70 de monumente funerare au fost dărâmate. Vandalizarea cimitirului aflat la marginea orașului Huși a avut loc la jumătatea lunii martie, dar oroarea a devenit publică de abia acum, după ce rudele celor îngropați acolo au aflat de distrugerile din cimitir. Reprezentanții Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic au cerut autorităților să ia măsuri pentru a-i pedepsi pe cei vinovați.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE