Situație ciudată pentru naționala României: meciul cu Belarus s-ar putea juca degeaba!
Postat la: 28.03.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Belarus ar putea fi exclusă din calificările pentru Euro 2024 şi din toate competiţiile organizate de UEFA, a anunţat vineri televiziunea publică germană, ARD. Forul european va dezbate subiectul în cadrul următorului său Comitet Executiv.
În această seară, echipa națională a României va înfrunta Belarusul, pe Arena Națională, dar este posibil ca rezultatul aestui meci să nu conteze.
Situație ciudată pentru naționala României: meciul cu Belarus s-ar putea juca degeaba
„UEFA are de multă vreme intenţia să discute situaţia din Belarus, iar acest lucru se va întâmpla la următoarea reuniune a comitetului nostru executiv", a declarat preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, într-un mesaj trimis vineri celor 100 de deputaţi ai Parlamentului European, informează News.ro.
În luna septembrie a anului 2022, Germania solicitase deja excluderea Belarusului din calificările pentru Euro şi din competiţiile organizate de UEFA.
În preliminariile Euro 2024, Belarus joacă în grupa din care face parte şi România. Cele două echipe se vor întâlni în 28 martie, la Bucureşti, şi vor juca returul în data de 12 octombrie.
Naţionala României întâlneşte Belarus, marţi, în al doilea meci de calificare pentru Euro-2024. Meciul are loc pe Arena Naţională, de la ora 21.45, şi va fi transmis de Prima TV.
România joacă în preliminarii în grupa I, cu Israel, Elveţia, Belarus, Andorra şi Kosovo.
În prima partidă, România a învins Andorra, scor 2-0.
Al doilea meci al tricolorilor din preliminariile pentru EURO 2024 va fi condus la centru de Allard Lindhout. Olandezul este arbitru FIFA din 2020 şi în acest sezon a arbitrat-o pe CFR Cluj, în Conference League, acasă, cu Sivasspor (0-1). Lindhout va fi ajutat de conaţionalii săi Rogier Honig şi Rens Bluemink, iar al patrulea oficial va fi Jochem Kamphuis.
LOTUL ESTE URMĂTORUL:
PORTARI: Florin Niţă (Pardubice | Cehia, 19/0), Ionuţ Radu (Auxerre | Franţa, 2/0), Horaţiu Moldovan (FC Rapid 1923, 1/0);
FUNDAŞI: Andrei Raţiu (Huesca | Spania, 10/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 20/2), Adrian Rus (Pisa | Italia, 17/1), Ionuţ Nedelcearu (Palermo | Italia, 24/2), Radu Drăguşin (Genoa | Italia, 3/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 15/0), Marius Ştefănescu (Sepsi OSK, 2/0), Raul Opruţ (Hermannstadt, 2/0);
MIJLOCAŞI: Deian Sorescu (FCSB, 9/0), Alexandru Cicâldau (Ittihad Kalba | EAU, 28/4), Marius Marin (Pisa | Italia, 8/0), Tudor Băluţă (Farul Constanţa, 9/0), Darius Olaru (FCSB, 9/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 44/2), Adrian Şut (FCSB, 0/0), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 56/11), Olimpiu Moruţan (Pisa | Italia, 5/1), Alexandru Dobre (Famalicão | Portugalia, 0/0), Dennis Man (Parma | Italia, 16/5), Octavian Popescu (FCSB, 5/0);
ATACANŢI: Florin Tănase (Al Jazira | EAU, 15/2), Denis Alibec (Farul Constanţa, 27/2), Louis Munteanu (Farul Constanţa, 0/0).
S-au mai aflat în lot Mario Camora şi George Puşcaş, dar ei s-au accidentat.
PALMARESUL CU BELARUS
Potrivit FRF, cu Belarus s-au disputat 6 meciuri, cu 4 victorii şi două remize, golaveraj 15 - 7. Victoria 2-0 din cadrul unui turneu amical organizat în 2004 şi găzduit de Cipru nu contează în palmaresul oficial. Aşadar, rămân 5 dueluri, dintre care unul singur cu caracter amical.
Partida de pregătire din 2020, scor final 5-3, cu Mirel Rădoi pe banca selecţionatei noastre, pe care tricolorii au disputat-o la Ploieşti, este şi ultima amintire cu această reprezentativă. Dintre jucătorii care au fost titulari atunci, 4 sunt şi acum în lotul lui Edward Iordănescu: Ionuţ Nedelcearu, Răzvan Marin, Dennis Man şi Florin Tănase. Alţi doi jucători din lotul de atunci sunt şi acum convocaţi: Cristi Manea şi Denis Alibec. Pe lista marcatorilor la meciul respectiv s-au aflat Nedelcearu, cu o dublă, şi Răzvan Marin. Celelalte două goluri ale noastre au fost reuşite de Mitrea şi Puşcaş.
În meciuri oficiale au avut două duble confruntări, ambele contând pentru preliminarii de European, ca şi cele programate în acest an. Mai întâi, în cursa pentru EURO 2008, am învins cu 3-1 atât la Bucureşti, cât şi la Minsk. Apoi, în 2010 şi 2011, am reuşit numai două remize, 0-0 la Minsk şi 2-2 la Bucureşti.
PROGRAMUL COMPLET AL GRUPEI I DE CALIFICARE LA EURO 2024
28 martie 2023: ROMÂNIA - Belarus, Kosovo - Andorra, Elveţia - Israel (21:45)
16 iunie 2023: Kosovo - ROMÂNIA, Belarus - Israel, Andorra - Elveţia (21:45)
19 iunie 2023: Elveţia - ROMÂNIA, Belarus - Kosovo, Israel - Andorra (21:45)
9 septembrie 2023: Andorra - Belarus (19:00), ROMÂNIA - Israel, Kosovo - Elveţia (21:45)
12 septembrie 2023: ROMÂNIA - Kosovo, Israel - Belarus, Elveţia - Andorra (21:45)
12 octombrie 2023: Belarus - ROMÂNIA, Andorra - Kosovo, Israel - Elveţia (21:45)
15 octombrie 2023: Elveţia - Belarus (19:00), ROMÂNIA - Andorra, Kosovo - Israel (21:45)
18 noiembrie 2023: Belarus - Andorra (19:00), Israel - ROMÂNIA, Elveţia - Kosovo (21:45)
21 noiembrie 2023: ROMÂNIA - Elveţia, Andorra - Israel, Kosovo - Belarus (21:45)
Se califică primele două clasate în fiecare din cele 10 grupe preliminare, urmând ca ultimele 3 locuri să fie decise în martie 2024, în urma play-off-ului Ligii Naţiunilor.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
România începe parcursul pentru calificarea la CM 2026 în martie
În luna martie se dă startul în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026. "Tricolorii" vor disputa prime ...
-
Analiza: Echipele care pot domina fotbalul european pana in 2030
Fotbalul, indiferent ca vorbim la nivel mondial sau european este intr-o continua evolutie, cu cluburi puternice care se ...
-
Chipciu e pe bani de la Gigi Becali. Seful FCSB il va angaja pe fotbalistul care a spus ca doua milioane de romani au votat un debil mintal!
Gigi Becali a comentat discursul-manifest al lui Alexandru Chipciu, care a depășit sfera fotbalului. Patronul de la FCSB ...
-
Gică Hagi, desființat în ziua în care a împlinit 60 de ani: "Îi lipsește inteligența. Are o activitate lamentabilă"
Născut pe 5 februarie 1965 la Săcele (județul Constanța), Gheorghe Hagi a împlinit 60 de ani. Considerat cel mai m ...
-
Primele reacții după ce Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis. A jucat la Transylvania Open ultimul meci din carieră: 'A surprins pe toată lumea'
Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis după meciul pierdut la Transylvania Open în primul tur. Primele rea ...
-
Câte clase are de fapt Gică Hagi: Managerul Farului Constanța este ironizat adesea pentru felul în care se exprimă. Ce note a avut in liceu
Încă de când era la început de carieră, Gică Hagi a fost ironizat și aspru criticat pentru greșeli gramaticale, dezacord ...
-
De ce este așteptat Elon Musk în fotbalul mare de Gigi Becali, patronul FCSB-ului
A ieșit la iveală faptul că Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, dorește să preia clubul Liverpool în schimbul a 4 m ...
-
„Atât mi-a zis nenorocitul de Mircea Lucescu". Amintiri din Poiana Brașov cu Radu Banciu și actualul selecționer al României
Nu este un secret că Radu Banciu este departe de a se putea numi „fan" al lui Mircea Lucescu. În repetate rânduri, l-a j ...
-
România triumfă la Campionatul Mondial de Pole și Aerial Sports 2024: 6 medalii câștigate de Clubul Sportiv „Just Champions"
România continuă să impresioneze pe scena mondială! Clubul Sportiv „Just Champions", înființat în 2024, a debutat cu un ...
-
„Ați omorât 19 gimnaste". Octavian Bellu și Mariana Bitang au fost desființați, în trecut, de mama unei sportive care s-a aflat sub comanda celor mai galonați antrenori din istorie
Octavian Bellu și Mariana Bitang reprezintă cel mai bun cuplu de antrenori ai lumii, fiind lăudați inclusiv în presa str ...
-
Piloții Clubului de Karting Bârlad, premiați la „Gala Campionilor"
În urma rezultatelor obținute pe parcursul anului 2024, piloții Cercului de Karting din cadrul Clubului Copiilor „Spiru ...
-
Anchetă vastă în Italia - Mafia se infiltrează în galeriile echipelor de fotbal
Mafioţii italieni şi extrema dreaptă se folosesc de forţa şi de activităţile de colectare de bani ale fanilor „ultras" d ...
-
Mihai Leu a ajuns, din nou, de urgență la spital: Momente critice pentru fostul campion mondial la box
Clipe grele pentru Mihai Leu, care a ajuns din nou la spital. Sportivul, fost campion la box şi pilot de raliuri, ar fi ...
-
A murit Helmut Duckadam, legendarul portar al Stelei, care a adus Cupa Campionilor la București. Avea doar 65 de ani
Helmut Duckadam a murit la vârsta de 65 de ani. Fostul mare portar al echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Helmuth Duckad ...
-
Panică în fotbal: Călin Georgescu vrea sa desființeze casele de pariuri care sponsorizeaza prima ligă, Cupa României, LPF, FRF şi foarte multe cluburi
Panică în fotbalul românesc după primul tur al alegerilor prezidențiale. Călin Georgescu vrea sa desființeze casele de p ...
-
S-a încheiat lupta pentru titlu în Formula 1. Cine e campionul din 2024
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câştigat titlul mondial la Formula 1 pentru a patra oară consecutiv, după ce ...
-
Imane Khelif declarat bărbat. Un raport medical al olimpicului algerian dezvăluie: "Născut cu testicule, fără uter!"
Jurnalistul francez Djaffar Ait Aoudia ar fi obținut acces, in octombrie, la un raport medical care dezvăluie că boxerul ...
-
ITM a descins la Arena Națională la derby-ul FCSB - Dinamo: 610 angajați prestau servicii fără formă legală
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) București a desfășurat o acțiune de control la Arena Națională, în ziua partidei ...
-
Transformare fizică a lui Mike Tyson la 58 de ani. Managerul boxerului: Nu te-am văzut niciodată așa
Boxerul american Mike Tyson (58 de ani), fostul campion absolut al categoriei grea, se află într-o formă excelentă, care ...
-
Prime "tampon" și la Federația de Gimnastică după Olimpiadă: 42.000 de euro maseorul și 20.000 psihologul
Dupa scandalul de la FR Canotaj, cu prime uriase dupa JO de la Paris, este randul celor de la Federația Română de Gimnas ...
-
Șahistul ucrainean luat în echipa României e acuzat că a trișat: a fost exclus dintr-o competiție. Federația Română are o cu totul altă variantă
Şahistul Kirill Shevchenko, în vârstă de 22 de ani, care s-a născut în Ucraina, dar reprezintă România, a fost expulzat ...
-
David Popovici a spus de ce nu mai conduce mașinile-cadou primite de la Ion Țiriac
David Popovici a câștigat două medalii la Jocurile Olimpice de la Paris, aur la proba de 200 metri liber şi bronzul la p ...
-
Atac fără precedent după convocarea lui Ianis la echipa națională: Gică Hagi e acuzat că face "presiuni teribile"
Ianis Hagi a primit din nou convocarea la echipa națională, deși a jucat doar câteva minute pentru Glasgow Rangers. Iani ...
-
S-a aflat recent cum reușește Michael Schumacher să comunice în prezent, iar detaliile sunt sfâșietoare
Michael Schumacher a avut, weekendul trecut, prima sa apariție publică de la tragic accident suferit cu 11 ani în urmă p ...
-
Triunghiul amoros care a cutremurat Formula 1: Doi piloți și o influenceriță sunt implicați în scandalul momentului
Rivali pe pistă în timpul sezonului de Formula 1, englezul Oliver Bearman şi argentinianul Franco Colapinto sunt rivali ...
-
Protest spectaculos împotriva „UEFA Mafia" la un meci de Champions League
Fanii Borussiei Dortmund au afișat o coregrafie spectaculoasă înainte de începerea partidei cu Celtic Glasgow din Champi ...
-
Bătăi în Ghencea, la meciul dintre FCSB și Petrolul Ploiești: Jandarmii au folosit gaze lacrimogene
Jandarmeria Capitalei a anunţat, sâmbătă, că jandarmii au folosit pulverizatoare cu substanţă lacrimogenă după ce suport ...
-
Sportiv din Serbia, campion mondial la judo, suspendat pe cinci luni pentru că și-a făcut semnul crucii la Jocurile Olimpice
Nemanja Majdov (28 de ani), campion european și mondial la judo, ar fi fost suspendat pentru 5 luni de către Federația I ...
-
Începe cel mai importat proces din istoria fotbalului: Manchester City se confruntă cu 115 acuzații
Manchester City va trebui să răspundă, începând de luni, timp de mai multe săptămâni suspiciunilor de infracţiuni financ ...
-
România nu a mai strălucit, dar a reușit o victorie destul de clară în fața Lituaniei
România a reușit să obțină o victorie muncită în fața Lituaniei, scor 3-1. Tricolorii nu au mai strălucit ca în partida ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu