SIMONA HALEP E ÎN FINALĂ LA AUSTRALIAN OPEN! Ilie Nastase: A fot meciul carierei ei
Postat la: 25.01.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Simona Halep a jucat joi semifinala cu Angelique Kerber pentru a ajunge în finala de la Australian Open. Este o premieră pentru tenisul românesc și o șansă pentru Simona de atinge un nou vârf în carieră. Meciul începe după ora 7:00 și a fost precedat de o altă partidă cu miză pentru Simona Halep: cealaltă semifinală, dintre Elise Mertens și Caroline Wozniacki. Sportiva daneză este cea care îi amenință acum Simonei poziția de lider mondial.
ACTUALIZARE 9:41 Simona Halep e în finală la Australian Open, după un meci al nervilor tari! A fost 6-3, 4-6 și 9-7 în decisiv.
ACTUALIZARE 9:35. Este 8-7 pentru Halep în decisiv.
ACTUALIZARE 9:31. Se repetă oare meciul istoric Halep-Davis, din turul al treilea? Este din nou egalitate, 7-7, în decisiv.
ACTUALIZARE 9:27 Speranțele renasc: Este 7-6 pentru Halep în decisiv.
ACTUALIZARE 9:24. Halep egalează 6-6!
ACTUALIZARE 9:18 Este 6-5 pentru Kerber. Simona trece prin momente foarte grele. Angelique face break-ul şi va servi pentru meci.
ACTUALIZARE 9:15 Din nou egalitate: 5-5, în decisiv.
ACTUALIZARE 9:07. Kerber recuperează. Este 5-4 pentru Simona în decisiv.
ACTUALIZARE 9:03 Pentru prima dată în setul decisiv, Simona reușește să se distanțeze: 5-3
ACTUALIZARE 8:55 Egalitate 3-3 în decisiv.
ACTUALIZARE 8:50 Din nou situație de egalitate în decisiv: 2-2.
ACTUALIZARE 8:45. Este 1-1 în decisiv.
ACTUALIZARE 8:30 Angelique Kerber egalează situația la seturi. Câștigă setul al doilea cu 6 la 4. Se intră în decisiv.
ACTUALIZARE 8:20 Simiona Halep a câștigat primul set cu 6-3. În setul al doilea, jocul este strâns, în acest moment scorul fiind 4-4.
Citiți și: „Luptă până la moarte". Ce scrie Australian Open despre duelul spectaculos dintre Halep și Kerber
ACTUALIZARE 7:00. Partida dintre Caroline Wozniacki și Elise Mertens s-a încheiat cu victoria danezei, după ce a intrat în tie-break în setul al doilea 6-3, 7-6 (2). Wozniacki o va întâlni în finală pe învingătoarea partidei dintre Simona Halep și Angelique Kerber. De altfel, Wozniacki a declarat la finalul meciului că e bine să fii prima calificată în finală și că va urmări cealaltă semifinală.
Woznaicki s-a impus după un meci care a durat o oră şi 37 şi minute. Daneza, în vârstă de 27 de ani, a mai jucat de două ori în finala unui grand slam, la US Open, în 2009 şi 2014.
Simona Halep, locul I WTA, va evolua, joi, după ora 07:00, cu germana Angelique Kerber, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 21, în semifinalele Australian Open. Această întâlnire este a treia pe Rod Laver Arena. Ziua va fi deschisă, la ora 02.00, de un meci de dublu mixt. Va urma apoi, nu înainte de ora 05:00, cealaltă semifinală, în care se vor întâlni daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, şi jucătoarea belgiană Elise Mertens, locul 37 WTA, scrie News.ro.
Ce șanse are Simona să păstreze titlul de lider mondial WTA
Șansele Simonei de a rămâne lider mondial depind și de rezultatul meciului dintre Wozniacki și Mertens. Dacă învinge Mertens, Simona își păstrează locul, chiar dacă pierde în fața lui Kerber. Dacă daneza - fost nr. 1 în urmă cu șapte ani - se califică în finală, atunci singura șansă a Simonei de a rămâne pe locul 1 este câștigarea titlului la Australian Open.
Simona Halep, locul I WTA, s-a calificat pentru prima dată în semifinalele Australian Open, după ce a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-3, 6-2, în 72 de minute, pe sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 6.
În penultimul act al competiției de la Melbourne, Halep va evolua cu sportiva germană Angelique Kerber, care a trecut, tot miercuri, cu scorul de 6-1, 6-2, în 51 de minute, pe americanca Madison Keys, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 17. Kerber este pentru a doua oară în penultimul act la Melbourne, după ce a câştigat ediţia din 2016. În acelaşi an, Kerber s-a impus şi la US Open.
Potrivit digisport.ro, Halep şi Kerber s-au întâlnit de nouă ori până în prezent, scorul fiind 5-4 în favoarea lui Kerber. Însă ultimele lor meciuri au avut loc în 2016. În acel an, ele au jucat cinci partide, din care Kerber a câştigat patru.
Anul trecut, Halep a fost eliminată de americanca Shelby Rogers, cu 6-3, 6-1, în primul tur la Australian Open. Anterior, cea mai bună performanţă a Simonei Halep la Melbourne era calificarea în sferturi, în 2014 (înfrângere în faţa sportivei slovace Dominika Cibulkova) şi 2015 (eliminată de rusoaica Ekaterina Makarova).
Simona Halep a atins acum faza semifinalelor la toate turneele de grand slam. Ea a mai jucat în penultimul act al unui turneu major la French Open (2014 şi 2017), la Wimbledon (2014) şi la US Open (2015). Are ocazia să ajungă acum în ultimul act la al doilea turneu de Grand Slam, după ce în anii trecuţi a făcut două finale la Roland Garros.
Ce spune Halep despre semifinala cu Kerber
Simona Halep se aşteaptă la un meci lung cu germana Angelique Kerber, în semifinalele Australian Open.
„Sigur o să fie al doilea maraton al acestui turneu. Dar sunt obişnuită cu asta. O ştiu destul de bine (n.r. - pe Kerber), îi place aici. Dar şi mie a început să îmi placă acest turneu, după ce am pierdut doi ani la rând în primul tur", a declarat Halep, care a jucat trei ore şi 45 de minute în turul al treilea, cu americanca Lauren Davis.
„Kerber e o jucătoare care nu poate fi bătută așa cum a fost bătută Pliskova, pentru că are o deplasare comparabilă cu a Simonei. Va fi un meci lung, atât fizic, cât și tactic, dar am mare încredere în starea fizică a Simonei din acest moment. E dată de acel meci cu Lauren Davis. Simona e în vârful ei fizic și psihic din întreaga carieră, poate să învingă pe oricine, asta nu înseamnă că va fi ușor meciul ce urmează, dimpotrivă, va fi cel mai greu meci al ei de la Australian Open", a declarat la Digi24 jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
Şi Kerber se aşteaptă la o partidă lungă cu Halep. „Cred că va fi un meci lung, cu schimburi lungi de mingi. Am jucat împotriva ei de multe ori şi întotdeauna a fost greu şi strâns", a afirmat Kerber.
Liderul mondial Simona Halep nu a pierdut încă vreun meci în acest an. Însă în aceeaşi situaţie este şi adversara sa din penultimul act, Angelique Kerber. Ambele jucătoare au câştigat pe linie în acest sezon, trecându-şi în palmares şi câte un titlu. Simona s-a impus la Shenzhen, în timp ce sportiva din Germania a cucerit trofeul la Sydney, reamintește digisport.ro.
De altfel, dintre toate cele patru semifinaliste de la Melbourne numai Caroline Wozniacki e cea care a simţit gusutul înfrângerii în 2018, în finala de la Auckland. Daneza a fost învinsă în două seturi, scor 4-6, 6-7, de Julia Goerges, din Germania.
Tabloul celor mai bune patru jucătoare de la această ediţie de la Australian Open este completat de Elise Mertens. Belgianca de 22 de ani, debutantă pe tabloul principal la primul Grand Slam al sezonului, are la rândul său un parcurs fără greşeală în 2018. Tot 10 victorii, la fel ca Halep, şi un titlu, la Hobart, unde a trecut în finală de Mihaela Buzărnescu.
Dacă Wozniacki (27 de ani) e singura dintre cele patru fără trofeu în acest an, Mertens (22 de ani) e singura care nu s-a aflat pe primul loc în clasamentul mondial, iar Kerber (30 de ani) e singura care a câştigat cel puţin un titlu de Grand Slam în carieră.
Transformarea lui Kerber. Îl are ca antrenor pe fostul tehnician al Simonei
Angelique Kerber a suferit în ultimele luni o metamorfoză incredibilă. Adversara Simonei Halep din semifinalele Australian Open a avut un 2017 de coşmar, însă acum a revenit la forma care a consacrat-o.
Fost lider în clasamentul WTA, Kerber a trecut prin momente teribile anul trecut. Jocul nu i-a mers niciun moment şi, de pe locul 1 WTA, a coborât în câteva luni în afara TOP 20. Mai mult, Kerber pierduse 6 din ultimele 7 partide în 2017, aşa că puţini mizau pe un reviriment al nemţoaicei.
În noiembrie, ea a renunţat la antrenorul Torben Beltz, angajându-l pe Wim Fissette, fostul tehnician al Simonei Halep. Efectul a fost imediat, în 2018 Angelique practicând un joc în multe momente dezarmant pentru adversare. A disputat deja 14 meciuri luna aceasta, impunându-se în toate.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Ce au decis judecătorii CAB în dosarul Călin Georgescu-anularea alegerilor prezidențiale - Fostul candidat independent a fost prezent în instanță
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a acordat un nou termen în procesul Călin Georgescu-anularea alegrilor prezidențiale, pentru 13 ianuarie 2025, pentru când se citează părţile, prin poştă şi prin mail sau fax
-
Candidatul comun zice că nu există nicio legătură între el și partidele de la guvernare. Crin Antonescu și-a anunțat demisia din PNL
Noiua coaliție guvernamentală, formată din PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale, a anunțat astăzi asumarea unui candidat comun la alegerile prezidențiale de anul viitor, în persoana lui Crin Antonescu. Fostul lider al liberalilor a spus că a acceptat propunerea partidelor de a fi candidatul comun la alegerile prezidențiale viitoare.
-
Răsturnare de situație: Care a fost, de fapt, cauza decesului actorului Mircea Diaconu - Fiica acestuia, mărturii emoționante
Marele actor Mircea Diaconu s-a stins din viață cu doar 10 zile înainte de a împlini 75 de ani. Se știa că acesta se confrunta de ceva vreme cu o boală incurabilă, iar ultimele sale momente le-a petrecut pe un pat în Spitalul Fundeni.
-
Elon Musk începe Operațiunea "Resetarea": Prima mare instituție care va intra în malaxor
Omul de afaceri Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume şi persoana desemnată de viitorul preşedinte al SUA, Donald Trump, cu reformarea administraţiei publice, a luat la ţintă Rezerva Federală americană.
-
Trădare, dar să știm și noi: 21 de parlamentari suveraniști au votat pentru noua coaliție pro europeană
Blocul suveranist suferă o lovitură extrem de grea, la primul mare test din Parlament. La votul pentru președinții Senatului și Camerei Deputaților, 21 de parlamentari care nu pot fi decât din AUR, POT sau SOS România au votat alături de coaliția pro europeană formată din PSD, PNL, UDMR și Minoritățile Naționale.
-
Controlul statului asupra vietii private: ANAF monitorizează retragerile din bancomate. Atenție la suma pe care o scoateți
Românii care retrag sume mari de bani din bancomate intră în atenția Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a anunțat că va monitoriza atent aceste tranzacții pentru a preveni fraudele fiscale.
-
Secretul murdar al Europei: Bătrânul continent se prăbușește în ritm accelerat
În contextul în care Donald Trump este pe punctul de a prelua din nou Casa Albă peste câteva săptămâni, iar economia Europei se află într-o criză din ce în ce mai gravă, temelia pe care se sprijină prosperitatea regiunii nu este doar fisurată, ci este în pericol să se prăbușească, informează Politico.
-
Donald Trump despre LGBTQ+: "Vreau să opresc delirul transexualilor. Există doar feminin și masculin"
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat că doreşte să oprească „delirul transsexualilor" încă din prima sa zi la Casa Albă, luna viitoare, într-o nouă salvă a taberei republicane împotriva drepturilor comunităţii LGBTQ+.
-
„Ați omorât 19 gimnaste". Octavian Bellu și Mariana Bitang au fost desființați, în trecut, de mama unei sportive care s-a aflat sub comanda celor mai galonați antrenori din istorie
Octavian Bellu și Mariana Bitang reprezintă cel mai bun cuplu de antrenori ai lumii, fiind lăudați inclusiv în presa străină. Au pregătit generații de gimnaste și mulți sperau chiar ca FRG să îi convingă să le îndrume și pe tinerele de acum. Totuși, mama uneia dintre fostele lor eleve are o cu totul altă părere. În urmă cu ani buni, femeia, rudă cu Laurențiu Reghecampf, a trecut peste orice limită, jignindu-i și aducându-le acuzații grave.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Panică în fotbal: Călin Georgescu vrea sa desființeze casele de pariuri care sponsorizeaza prima ligă, Cupa României, LPF, FRF şi foarte multe cluburi
- 2.Mihai Leu a ajuns, din nou, de urgență la spital: Momente critice pentru fostul campion mondial la box
- 3.S-a încheiat lupta pentru titlu în Formula 1. Cine e campionul din 2024
- 4.A murit Helmut Duckadam, legendarul portar al Stelei, care a adus Cupa Campionilor la București. Avea doar 65 de ani
- 5.„Ați omorât 19 gimnaste". Octavian Bellu și Mariana Bitang au fost desființați, în trecut, de mama unei sportive care s-a aflat sub comanda celor mai galonați antrenori din istorie
- 6.Anchetă vastă în Italia - Mafia se infiltrează în galeriile echipelor de fotbal
- 7.Piloții Clubului de Karting Bârlad, premiați la „Gala Campionilor"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu