Simona Halep după eliminarea de la Turneul Campioanelor: "E bine că s-a terminat, a fost ca un maraton. Trebuie să mă odihnesc. Sunt o jucătoare diferită în acest moment"
Postat la: 27.10.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Reacţia Simonei Halep după eliminarea de la Turneul Campioanelor: "E bine că s-a terminat, a fost ca un maraton. Trebuie să mă odihnesc. Sunt o jucătoare diferită în acest moment"
Simona Halep a părăsit Turneul Campioanelor după înfrângerea cu Elena Svitolina, scor 6-3, 6-4. Liderul mondial a vorbit pentru WTA despre performanţele din acest sezon, dar a şi felicitat-o pe Svitolina pentru victoria obţinută.
"În primul rând, e bine că s-a terminat sezonul. A fost ca un maraton. Multe lucruri s-au întâmplat. A fost foarte multă presiune în jurul meu. Cred că am jucat mai bine ca în meciul cu Wozniacki, ăsta era obiectivul meu. Am făcut tot ce am putut pentru a câştiga, dar Svitolina a jucat bine şi a meritat victoria. Am vrut doar să câştig acest meci, nu m-am gândit la calificare.
Sunt supărată pentru că am pierdut, dar a fost un an grozav. Mă bucur că pot merge în vacanţă. Astăzi am simţit că nimic nu-mi iese. A fost destul de greu să-mi găsesc ritmul. Am luptat până la final. A fost un meci bun. Am aflat că sunt aproape de a termina sezonul pe primul loc. A fost obiectivul meu să ating această poziţie şi sunt fericită cu această performanţă.
Sunt o jucătoare diferită. Mi-am îmbunătăţit foarte mult jocul. Nu voi lăsa acest turneu să strice tot ce am construit până acum. Mă simt bine şi mă gândesc la anul următor. Trebuie să încep bine.
I-am spus antrenorului că nu-mi place acest sistem. Eşti sub presiune pe toată durata turneului. Ar trebui să pleci acasă după prima înfrângere. E bine pentru alte jucătoare că pot reveni dacă cedează în primul meci. Eu câştig la debut şi pierd după aceea.
Cel mai slab moment din acest an a fost începutul sezonului, iar cel mai bun a fost turneul de la Beijing, când am atins prima poziţie. Mi-am epuizat toată energia de la turneul de la Stuttgart şi până astăzi. Trebuie să mă odihnesc şi să sărbătoresc ce am reuşit în acest an", a spus Halep.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Țigănie la Romsilva. Fostul director a ieșit la pensie, a încasat prima de 100.000 de euro și s-a reangajat la loc!
Teodor Țigan, fostul director general al Romsilva care a luat 100.000 de euro primă de pensionare, s-a reangajat, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună. În acest moment, el cumulează un salariu anual de 473.000 de lei și o pensie de aproximativ 63.000 de lei.
-
Lavinia Șandru va fi candidatul PUSL la alegerile prezidențiale
Partidul Umanist Social Liberal și-a anunțat candidatul pentru alegerile prezidențiale din luna mai, Lavinia Șandru. Anunțul a fost făcut vineri, într-o conferință de presă la sediul PUSL.
-
Trump amenință țările BRICS cu un război economic dur: Să nu susţină o altă monedă pentru a înlocui dolarul. Altfel le impunem taxe de 100%
Preşedintele american Donald Trump şi-a reiterat ameninţarea de a impune taxe vamale de 100% blocului BRICS şi a declarat din nou că va impune taxe vamale de 25% pentru produsele canadiene şi mexicane începând de sâmbătă.
-
Birourile Congresului american, avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek
Birourile Congresului SUA au fost avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek, a relatat joi Axios, citând o notificare adresată birourilor de către directorul administrativ al Camerei Reprezentanţilor SUA.
-
O piramidă necunoscută intrigă cercetătorii
O structură submersă în formă de piramidă a fost identificată în apropierea Insulelor Azore din Oceanul Atlantic, generând dezbateri științifice privind originea sa. Descoperirea inițială a fost făcută accidental de un căpitan de navă de pescuit care utiliza echipamente sonar în timpul activităților de rutină în largul coastei portugheze.
-
Concurență acerbă în lumea AI - A apărut modelul care surclasează DeepSeek-V3
Compania chineză de tehnologie Alibaba a lansat miercuri o nouă versiune a modelului său de inteligenţă artificială (AI) Qwen 2.5, despre care susţine că surclasează mult-lăudatul sistem AI DeepSeek-V3.
-
Geanina Hagima: Reîmpărțirea Lumii prin Războiul Nano prin presiunea injectării oamenilor cu interfață Bio-Cyber
Foarte important acest articol al doctoritei Ana Mihalcea! Practic este o concluzie la tot ce s-a intamplat pana acum. Ar trebui larg diseminat, iar aceste intrebari sa ajunga la autoritatile din intreaga lume. Si eu m-am gandit ca prin injectarea asa-ziselor vaccinuri covid, de fapt interfete bio-ciber , lumea a fost reîmpărțită între cei care dețin controlul asupra nanoehnologiei din aceste vaccinuri - chinezi, americani, ruși, indieni etc., scrie medicul Geanina Hagima pe pagina de Facebook.
-
Afacerile care se prăbușesc după intrarea României în spațiul Schengen. "Unii intenționează să își vândă imobilele și să se mute"
Intrarea României în spațiul Schengen nu este privită cu bucurie de toată lumea. La Nădlac, localnicii sunt disperați, deoarece afacerile din vamă sunt aproape de faliment. Odată cu eliminarea controalelor la frontieră, traficul s-a mutat pe autostradă, iar punctul de trecere a frontierei a rămas pustiu.
-
Mii de cetățeni români vor fi expulzați din SUA: Trump vrea să trimită migranții la Guantanamo
Un document publicat de presa din SUA arată faptul că, începând cu 24 noiembrie 2024, există 1.445.549 de persoane care nu se califică în sistemul ICE și au ordine finale de expulzare. Printre aceștia se regăsesc inclusiv peste 4000 de cetățeni români.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.„Atât mi-a zis nenorocitul de Mircea Lucescu". Amintiri din Poiana Brașov cu Radu Banciu și actualul selecționer al României
- 2.România triumfă la Campionatul Mondial de Pole și Aerial Sports 2024: 6 medalii câștigate de Clubul Sportiv „Just Champions"
- 3.Câte clase are de fapt Gică Hagi: Managerul Farului Constanța este ironizat adesea pentru felul în care se exprimă. Ce note a avut in liceu
- 4.De ce este așteptat Elon Musk în fotbalul mare de Gigi Becali, patronul FCSB-ului
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu