Serena Williams, învinsă în primul meci jucat după naştere
Postat la: 30.12.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Serena Williams a fost învinsă, sâmbătă, de jucătoarea letona Jelena Ostapenko, într-un meci demonstrativ disputat la Abu Dhabi, la trei luni după ce americanca a dat naştere primului ei copil.
La revenirea pe teren, Serena Williams, aflată în prezent pe locul 22 WTA, a cedat, scor 2-6, 6-3, 5-10, în faţa Jelenei Ostapenko, numărul 7 mondial. "Să fii mamă este minunat. În timpul meciului am fost puţin îngrijorată, ce-i drept. La un moment dat, m-am uitat către tabăra mea şi am întrebat: «Olympia este OK?». Dar e plăcut să mă aflu din nou pe teren", a mărturisit Serena Williams, la finalul partidei.
"După revenire, primele meciuri sunt mereu grele, mai ales după ce ai dat naştere unui copil. Dar este fantastic să mă aflu aici", a adăugat sportiva. În vârstă de 36 de ani, Serena Williams nu mai jucase din luna ianuarie, după turneul de la Australian Open, pe care l-a câştigat după o finală jucată împotriva surorii sale Venus Williams.
Când a cucerit turneul de Grand Slam de la Australian Open, Serena Williams era însărcinată în două luni. Pe 1 septembrie, americanca a născut o fetiţă, iar la mijlocul lunii noiembrie s-a căsătorit cu tatăl copilului, Alexis Ohanian. Serena Williams are în palmares 23 de titluri de Grand Slam la simplu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Țigănie la Romsilva. Fostul director a ieșit la pensie, a încasat prima de 100.000 de euro și s-a reangajat la loc!
Teodor Țigan, fostul director general al Romsilva care a luat 100.000 de euro primă de pensionare, s-a reangajat, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună. În acest moment, el cumulează un salariu anual de 473.000 de lei și o pensie de aproximativ 63.000 de lei.
-
Lavinia Șandru va fi candidatul PUSL la alegerile prezidențiale
Partidul Umanist Social Liberal și-a anunțat candidatul pentru alegerile prezidențiale din luna mai, Lavinia Șandru. Anunțul a fost făcut vineri, într-o conferință de presă la sediul PUSL.
-
Trump amenință țările BRICS cu un război economic dur: Să nu susţină o altă monedă pentru a înlocui dolarul. Altfel le impunem taxe de 100%
Preşedintele american Donald Trump şi-a reiterat ameninţarea de a impune taxe vamale de 100% blocului BRICS şi a declarat din nou că va impune taxe vamale de 25% pentru produsele canadiene şi mexicane începând de sâmbătă.
-
Birourile Congresului american, avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek
Birourile Congresului SUA au fost avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek, a relatat joi Axios, citând o notificare adresată birourilor de către directorul administrativ al Camerei Reprezentanţilor SUA.
-
O piramidă necunoscută intrigă cercetătorii
O structură submersă în formă de piramidă a fost identificată în apropierea Insulelor Azore din Oceanul Atlantic, generând dezbateri științifice privind originea sa. Descoperirea inițială a fost făcută accidental de un căpitan de navă de pescuit care utiliza echipamente sonar în timpul activităților de rutină în largul coastei portugheze.
-
Concurență acerbă în lumea AI - A apărut modelul care surclasează DeepSeek-V3
Compania chineză de tehnologie Alibaba a lansat miercuri o nouă versiune a modelului său de inteligenţă artificială (AI) Qwen 2.5, despre care susţine că surclasează mult-lăudatul sistem AI DeepSeek-V3.
-
Geanina Hagima: Reîmpărțirea Lumii prin Războiul Nano prin presiunea injectării oamenilor cu interfață Bio-Cyber
Foarte important acest articol al doctoritei Ana Mihalcea! Practic este o concluzie la tot ce s-a intamplat pana acum. Ar trebui larg diseminat, iar aceste intrebari sa ajunga la autoritatile din intreaga lume. Si eu m-am gandit ca prin injectarea asa-ziselor vaccinuri covid, de fapt interfete bio-ciber , lumea a fost reîmpărțită între cei care dețin controlul asupra nanoehnologiei din aceste vaccinuri - chinezi, americani, ruși, indieni etc., scrie medicul Geanina Hagima pe pagina de Facebook.
-
Afacerile care se prăbușesc după intrarea României în spațiul Schengen. "Unii intenționează să își vândă imobilele și să se mute"
Intrarea României în spațiul Schengen nu este privită cu bucurie de toată lumea. La Nădlac, localnicii sunt disperați, deoarece afacerile din vamă sunt aproape de faliment. Odată cu eliminarea controalelor la frontieră, traficul s-a mutat pe autostradă, iar punctul de trecere a frontierei a rămas pustiu.
-
Mii de cetățeni români vor fi expulzați din SUA: Trump vrea să trimită migranții la Guantanamo
Un document publicat de presa din SUA arată faptul că, începând cu 24 noiembrie 2024, există 1.445.549 de persoane care nu se califică în sistemul ICE și au ordine finale de expulzare. Printre aceștia se regăsesc inclusiv peste 4000 de cetățeni români.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.„Atât mi-a zis nenorocitul de Mircea Lucescu". Amintiri din Poiana Brașov cu Radu Banciu și actualul selecționer al României
- 2.România triumfă la Campionatul Mondial de Pole și Aerial Sports 2024: 6 medalii câștigate de Clubul Sportiv „Just Champions"
- 3.Câte clase are de fapt Gică Hagi: Managerul Farului Constanța este ironizat adesea pentru felul în care se exprimă. Ce note a avut in liceu
- 4.De ce este așteptat Elon Musk în fotbalul mare de Gigi Becali, patronul FCSB-ului
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu