Se anunță o luptă pe viață și pe moarte cu Rusia: "Avem o revanşă istorică de luat!"
Postat la: 01.02.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Naţionala de rugby a României va întâlni sâmbătă, în primul meci din Rugby Europe Championship, Rusia. Partida, care va avea loc pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf, de la ora 14:30 (în direct pe TVR 1) face parte şi din campania de calificare la Cupa Mondială din Franţa.
Echipele care termină pe primele două locuri, ediţiile 2021 şi 2022, cumulat, urmând să se califice direct la competiţia din Franţa, iar cea de pe locul trei va juca în recalificări, informează Federaţia Română de Rugby.
Stejarii se află în cantonament la Bucureşti din a doua jumătate a lunii ianuarie, jucătorilor din campionatul intern alăturându-se în aceste zile şi sportivii care evoluează în Franţa. Staff-ul tehnic a stabilit un lot de 35 de jucători care pregătesc meciul cu Rusia, 20 de înaintaşi şi 15 treisferturi,
„Avem o revanşă de luat cu Rusia, având în vedere rezultatul de anul trecut. Sunt unii dintre adversarii noştri direcţi în ce priveşte lupta pentru calificarea la Cupa Mondială din 2023 , astfel că vor veni cu cea mai bună echipă la Bucureşti pentru a obţine un rezultat bun. Depinde doar de noi să îi împiedicăm să facă acest lucru şi să reuşim să ne apropiem mai mult de principalul nostru obiectiv, acela de a ne califica la Cupa Mondială.", a declarat Stejarul Marius Antonescu.
Lotul României pentru Rusia:
Pilieri: Ciprian Chiriac (SCM Timişoara), Alexandru Gordaş (CS Dinamo), Vasile Balan (CSA Steaua), Alexandru Ţăruş (Rouen), Constantin Pristăviţă (CSM Ştiinţa Baia Mare)
Taloneri: Florin Bărdaşu (CSA Steaua), Tudor Butnariu (CSA Steaua), Ovidiu Cojocaru (CSM Ştiinţa Baia Mare)
Linia a II-a: Andrei Toader (CS Dinamo), Ştefan Iancu (CSM Ştiinţa Baia Mare), Marius Antonescu (Bourg en Bresse), Marius Iftimiciuc (Perigueux), Adrian Moţoc ( Stade Aurillac)
Linia a III-a: Vlad Neculau (SCM Timişoara), Dragoş Ser (CSA Steaua), Kamil Sobota (CSA Steaua), Damian Strătilă (CSA Steaua), Cristi Chirica (Sporting Club Appameen), Andre Gorin (RCHCC), Mihai Macovei (Colomiers)
Mijlocaş la grămadă: Gabriel Rupanu (SCM Timişoara), Florin Surugiu (CSA Steaua), Alexandru Ţiglă (CSM Ştiinţa Baia Mare)
Mijlocaş la deschidere: Tudor Boldor (CSA Steaua), Daniel Plai (CSA Steaua)
Aripi/ Fundaş: Ionuţ Dumitru (CSA Steaua), Marius Simionescu (CS Dinamo), Robert Neagu (CSA Steaua), Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare), Ionel Melinte (RCHCC)
Centri: Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), Vlăduţ Popa (CSA Steaua), Jason Tomane (CSM Ştiinţa Baia Mare), Nicolas Onutu (CS Vienne), Taylor Gontineac (Rouen)
Staff: Andrew Robinson - antrenor principal, Stephen Scott - antrenor înaintare, Sosene Anesi - antrenor treisferturi, Florin Taşcă - preparator fizic, Andrei Silviu Tănase - preparator fizic, Marius Todosi - kinetoterapeut, Constantin Sandu - kinetoterapeut, Dan Crîngu Wanya - medic, David Popa - analist video, Daniel Carpo - manager sportiv.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
O prima dovadă a existentei multiversului: astronomii au descoperit ca "Pata Rece" ar fi putut sa apara in urma ciocnirii cu un alt univers apropiat de al nostru
Teoria multiversului sugerează că universul nostru este doar unul dintre numeroasele universuri ramificate și infinite. Pentru a găsi dovezi ale multiversului, oamenii de știință au examinat fondul cosmic de microunde (CMBR), lumina rămasă de la Big Bang.
-
Șoc în lumea serviciilor secrete: Un mare șef al spionilor a pierdut documente clasificate și a fost demis pe loc
Henrik Landerholm, consilierul pentru securitate națională al Suediei, și-a dat demisia luni după ce poliția a deschis o anchetă privind mai multe incidente în care a uitat documente clasificate și dispozitive personale în locuri publice.
-
Cum a apărut teoria conform careia Pamantul ar fi gol pe dinauntru si civilizatii superioare locuiesc spre centrul Terrei
În mod cert, credinţa că Pământul este gol, a fost şi încă mai este, extrem de răspândită în multe părţi ale lumii. De-a lungul vremii, mulți scriitori au preluat această idee și au scris romane pe această temă, iar Jules Verne, cu a sa Călătorie în centrul Pământului este cel mai cunoscut.
-
Au facut un experiment cu plățile cash în Suedia, țara care a renunțat aproape în totalitate la tranzacțiile cu numerar și uite ce au pățit!
Cash-ul mai poate fi folosit doar în așa numitele „insule de numerar" în Suedia. E vorba de niște zone de unde oamenii în vârstă, care nu știu să se descurce cu tehnologia, îți procură alimentele de bază. Pe lângă acestea realități un studiu efectuat în țara scandinavă a dat peste cap toate datele specialiștilor.
-
Timeo Danaos: Theodoros Roussopoulos e cel care a sesizat Comisia de la Venetia in privinta loviturii de stat patronata de Klaus Iohannis
Raportul devastator al Comisiei de la Veneția despre lovitura de stat din România - anularea arbitrară a alegerilor - care a fost dat azi publicității și care punctează gravele abateri de la democrație ale statului român este meritul unui om pe care îl putem numi eroul necunoscut al luptei contra abuzurilor regimului Iohannis.
-
Cercetare cu peste 2 milioane de subiecti: Vaccinurile mARN folosite la Covid modifică personalitatea oamenilor
Cercetătorii din Coreea de Sud au realizat un studiu amplu, cu peste 2 milioane de participanți, care a fost publicat în renumitul National Journal.
-
S-a găsit satul din România unde locuiesc aproape 100 de daci: Locuitorii păstrează obiceiurile străvechi și au porecle de animale
Satul Târsa, situat în Munții Șureanu, cu o populație de sub 100 de locuitori, a devenit un loc tot mai vizitat de turiști datorită îmbunătățirii drumurilor și includerii sale pe traseul Via Transilvanica.
-
Contractul prin care a fost închiriat tezaurul furat. Olandezii erau obligați să asigure paza DOCUMENT
Corpul de Control al prim-ministrului a ajuns luni dimineața la Ministerul Culturii pentru a ridica documentele referitoare la obiectele de patrimoniu împrumutate unui muzeu din Olanda și ulterior furate.
-
De ce mai cere si trump bani in plus pentru inarmarea NATO: Complexul industrial militar american a avut o crestere de vânzări de sute de miliarde de dolari în 2024
Vânzările de echipamente militare americane către guverne străine în 2024 au crescut cu 29%, până la un record de 318,7 miliarde de dolari, a anunţat vineri Departamentul de Stat al SUA, în condiţiile în care țările încearcă să îşi reînnoiască stocurile de armament trimise în Ucraina și să se pregătească pentru conflicte majore.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.„Atât mi-a zis nenorocitul de Mircea Lucescu". Amintiri din Poiana Brașov cu Radu Banciu și actualul selecționer al României
- 2.România triumfă la Campionatul Mondial de Pole și Aerial Sports 2024: 6 medalii câștigate de Clubul Sportiv „Just Champions"
- 3.De ce este așteptat Elon Musk în fotbalul mare de Gigi Becali, patronul FCSB-ului
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu