Sâmbătă va avea loc în Capitală a doua ediție a evenimentului Baseball Festival
Postat la: 05.07.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Sâmbătă, 7 iulie, de la ora 11, Complexul Studențesc TEI din București va găzdui a doua ediție a evenimentului Baseball Festival în care se vor confrunta naționalele de baseball ale României, Moldovei, Bulgariei și o selecționată a Statelor Unite ale Americii, reprezentată de militarii staționați la baza militară Mihail Kogălniceanu.
Intrarea este liberă, iar evenimentul va fi deschis de o demonstrație de tip All Star Game, cu echipe formate din jucători ale celor 4 echipe. Spectacolul face parte din proiectul Jackie Robinson care promovează parteneriatul dintre Statele Unite ale Americii și România din ultimii 100 de ani și este organizat de către Ambasada SUA în România, Școala Națională de Studii Politice și Administrative - SNSPA și Federația Română de Baseball și Softball. Baseball Festival promite un spectacol de tip american, concursuri cu premii pentru spectatori, food corner și multe alte surprize. Este a doua oară când soldații de la baza americană de la Mihail Kogalniceanu vor fi prezenți la București pentru o astfel de competiție.
Tricolorii s-au impus cu 6-4 în fața echipei Statelor Unite ale Americii reprezentată de militarii staționați la baza militară Mihail Kogălniceanu. La eveniment au participat și vedete din MLB (liga profesionistă de baseball din SUA), precum și fiica celebrului Jackie Robinson, primul sportiv de culoare acceptat în liga profesionistă americană. Evenimentul este un prilej de promovare a toleranței, jocului în echipă, spiritului participativ și valorilor democratice. Baseballul este un sport în creștere în România, existând în prezent peste 20 de cluburi în diverse zone din țară. Pentru mai multe detalii despre acest eveniment, intrați pe pe pagina de facebook @FRBSofficial sau pe pagina www.baseballromania.com.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Controlul statului asupra vietii private: ANAF monitorizează retragerile din bancomate. Atenție la suma pe care o scoateți
Românii care retrag sume mari de bani din bancomate intră în atenția Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a anunțat că va monitoriza atent aceste tranzacții pentru a preveni fraudele fiscale.
-
Secretul murdar al Europei: Bătrânul continent se prăbușește în ritm accelerat
În contextul în care Donald Trump este pe punctul de a prelua din nou Casa Albă peste câteva săptămâni, iar economia Europei se află într-o criză din ce în ce mai gravă, temelia pe care se sprijină prosperitatea regiunii nu este doar fisurată, ci este în pericol să se prăbușească, informează Politico.
-
Donald Trump despre LGBTQ+: "Vreau să opresc delirul transexualilor. Există doar feminin și masculin"
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat că doreşte să oprească „delirul transsexualilor" încă din prima sa zi la Casa Albă, luna viitoare, într-o nouă salvă a taberei republicane împotriva drepturilor comunităţii LGBTQ+.
-
„Ați omorât 19 gimnaste". Octavian Bellu și Mariana Bitang au fost desființați, în trecut, de mama unei sportive care s-a aflat sub comanda celor mai galonați antrenori din istorie
Octavian Bellu și Mariana Bitang reprezintă cel mai bun cuplu de antrenori ai lumii, fiind lăudați inclusiv în presa străină. Au pregătit generații de gimnaste și mulți sperau chiar ca FRG să îi convingă să le îndrume și pe tinerele de acum. Totuși, mama uneia dintre fostele lor eleve are o cu totul altă părere. În urmă cu ani buni, femeia, rudă cu Laurențiu Reghecampf, a trecut peste orice limită, jignindu-i și aducându-le acuzații grave.
-
Schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marea împărțeală pe ministere
Iată schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marian Neacșu, de la PSD, va fi vicepremier fără portofoliu, spun surse politice. Vicepremieri vor fi si Catalin Predoiu de la PNL si Barna Tanczos de la UDMR. Initial negocierea era fara vicepremieri.
-
Oamenii de știință au descoperit o funcție neașteptată - plămânii noștri produc sânge!
Cercetările au arătat că plămânii nu ne ajută doar să respirăm - ei joacă, de asemenea, un rol-cheie în producerea sângelui. În cadrul unui studiu revoluționar, oamenii de știință au descoperit că plămânii șoarecilor generează peste 10 milioane de trombocite în fiecare oră, reprezentând majoritatea trombocitelor din fluxul sanguin al animalelor.
-
Un român și-a transformat Dacia 1300 în mașină electrică. Cât a costat proiectul
Un român și-a transformat Dacia 1300 într-o mașină electrică și a obținut omologarea la RAR. Dacia modificată are un motor de 40KW și o baterie de 20KWh.
-
Fenomenul care sfidează logica: „Timp Negativ" observat în experimente cuantice. Descoperirea controversată despre natura realității
Oamenii de știință de la Universitatea din Toronto susțin că au demonstrat existența „timpului negativ" într-un mod fizic și concret, nu doar teoretic. Rezultatele experimentelor lor, deși încă nepublicate într-un jurnal de specialitate, au atras atenția și scepticismul comunității științifice internaționale.
-
Oamenii de știință au descoperit un al doilea nucleu ascuns în interiorul Pământului
Miezul interior nu este doar o minge solidă de nichel și fier, ci este format din două straturi: o regiune centrală distinctă înglobată într-un înveliș exterior.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Panică în fotbal: Călin Georgescu vrea sa desființeze casele de pariuri care sponsorizeaza prima ligă, Cupa României, LPF, FRF şi foarte multe cluburi
- 2.Mihai Leu a ajuns, din nou, de urgență la spital: Momente critice pentru fostul campion mondial la box
- 3.S-a încheiat lupta pentru titlu în Formula 1. Cine e campionul din 2024
- 4.A murit Helmut Duckadam, legendarul portar al Stelei, care a adus Cupa Campionilor la București. Avea doar 65 de ani
- 5.„Ați omorât 19 gimnaste". Octavian Bellu și Mariana Bitang au fost desființați, în trecut, de mama unei sportive care s-a aflat sub comanda celor mai galonați antrenori din istorie
- 6.Anchetă vastă în Italia - Mafia se infiltrează în galeriile echipelor de fotbal
- 7.Piloții Clubului de Karting Bârlad, premiați la „Gala Campionilor"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu