Rapid a pus mâna pe liderul naţionalei U18, Andreea Popa
Postat la: 06.09.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Vasile Mărgulescu: "Este o jucătoare de mare perspectivă, va face deplasarea la Cluj pentru a simţi mirosul Ligii Naţionale". Cum stă Rapid din punct de vedere financiar şi numărul impresionant de fani care fac deplasarea la Cluj
Rapid Bucureşti a revenit în Liga Naţională după un an de pauză şi se poate spune că reprezintă o grupare specială, atât ca stil de joc, dar şi ca strategie, atmosferă, din punct de vedere al suporterilor, etc. La 3 zile distanţă după primul succes cu CSM Slatina, 28-25, gruparea din cartierul Giuleşti a reuşit un transfer mai mult decât interesant, cel al coordonatorului de joc Andreea Popa (17 ani), liderul naţionalei de junioare. Handbalista şi-a făcut debutul la senioare încă din sezonul trecut, la Dinamo, iar sâmbătă ar putea juca şi primul meci în Liga Naţională, în partida U Cluj - Rapid Bucureşti.
"Andreea Popa este o jucătoare de mare perspectivă, ea a ales să vină în familia Rapid. Cred în posibilităţile de a ajunge o handbalistă importantă pe viitor. Mama ei este de specialitate şi a crescut-o în spiritul performanţei. Andreea a participat miercuri la primul antrenament şi va face deplasarea la Cluj pentru a simţi mirosul Ligii Naţionale", ne-a declarat antrenorul echipei Rapid, Vasile Mărgulescu. Oficialul grupării a susţinut că nu a pus punct final campaniei de transferări: "Orice este tânăr de perspectivă, iau! Din 1995, de când sunt la Rapid, exceptând pauza de 3 ani la CSM Bucureşti, niciodată nu am plecat după bani, ci am preferat să construiesc echipe".
Rapid a debutat cu dreptul la revenirea în Liga Naţională, scor 28-25 cu CSM Slobozia. Antrenorul Vasile Mărgulescu s-a declarat mulţumit de cele 3 puncte, însă a susţinut că la echipa mai sunt multe lucruri de pus la punct: "Personal, nu sunt mulţumit la ce am construit de-a lungul timpului, dar suntem încă în faza de cunoaştere, de înţelegere. Avem trei jucătoare străine la echipă din acest sezon, plus alte trei fete venite de la alte echipe din România. Aşadar, un lot cu şase noutăţi de la şase formaţii diferite, mai durează până se vor suda relaţiile de joc. Atmosfera este însă un foarte bună, iar obiectivul meu este să cresc o nouă echipă. Ca ultimă sclipire, îmi propun să constuiesc o nouă echipă de cupele europene. Nu mă interesează rezultatele în acest sezon, dar este logic faptul, dacă facem echipă bună, nu retrogradăm".
Vasile Mărgulescu a admis faptul că lucrurile sunt OK din punct de vedere financiar datorită USL Metrou Bucureşti, dar a dezvăluit în acelaşi timp că directorul Aeroportului "Henri Coandă" i-a minţit în această vară, în sensul că nu şi-a onorat promisiunile: "Singurul susţinător al echipei este USL Metrou Bucureşti, prin Cornel Rădoi. Practic, suntem susţinuţi din banii oamenilor de sindicat, spre ruşinea Ministerului Transporturilor. Deşi Compania Aeroporturi are posibilităţi financiare, directorul general Bogdan Mândrescu ne-a minţit. Ne-a promis susţinere financiară şi pe baza minciunilor lui am antamat 3 jucătoare străine. Directorul clubului, Valentina Caciureac, face acum eforturi uriaşe pentru a asigura plata salariilor celor trei handbaliste".
Un prim câştig al Rapidului pentru noul sezon este faptul că a readus suporterii la sală. De fapt, fanii echipei au fost aproape de echipă încă din liga secundă. "Această echipă a Rapidului are o deosebită plăcere de a juca handbal şi datorită unei minunate galerii. Vă spun în premieră acum, aproximativ 150 de suporteri vor veni după noi şi la Cluj", a mai spus Vasile Mărgulescu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Un candidat la președinția Federației Române de Gimnastică are un trecut penal care ne-ar putea izola total față de organizmele internationale
Ingrid Vasilica Istrate, candidat la funcția de președinte avut in trecut un dosar penal, iar unul dintre cele mai media ...
-
Cozmin Gușă: Aș fi vrut să prezint un bilanț mai bun pentru judoul românesc, dar cauzele au fost multiple
Președintele Federației Romane de Judo Cozmin Gușa a afirmat, intr-un interviu pentru AGERPRES, ca ar fi vrut sa prezint ...
-
Pe locuri, fiți gata, stați! Cu păpușari fără nume în conducere, atletismul românesc are asigurate toate condițiile pentru a nu se ridica din blocstarturi
La sfarșitul acestei saptamani sunt alegeri la Federația Romana de Atletism. E agitație mare, caci disperarea celor care ...
-
George Teșeleanu - candidatul catastrofă la președinția Federației Române de Judo
Alegerile pentru conducerea Federației Romane de Judo (FRJ) sunt tot mai disputate, iar printre candidații care atrag at ...
-
"Blestemul pisicii" a nenorocit Brazilia: Coincidențe stranii s-au petrecut din acest moment
Brazilia este cea mai galonata naționala de fotbal din istorie, dar in ultimii ani totul parca a mers pe dos. Tot ghinio ...
-
Andrei Gușă face echipă cu Florin Bercean: "Trebuie să alegem între un sistem imperfect și nimic"
Andrei Gușa, fiul lui Cozmin Gușa, va candida la funcția de vicepreședinte al FR de Judo, la alegerile in care se bat pe ...
-
Florin Bercean, de la aurul olimpic la șefia Federației de Judo
Antrenorul care a cucerit titlul olimpic la Beijing, in 2008, este unul dintre cei 2 candidați la președinția forului ro ...
-
Ultimele ore de viață ale lui Diego Maradona: Haos, neglijență și un final tragic
Camera unde a murit Diego Maradona, in 2020, „era foarte murdara", „foarte in dezordine" și nu era adaptata ...
-
Pécsi Szebasztiàn Pàl este campion national de lupte la categoria U15
Campionatul Național Individual de lupte U15, organizat de ACS Micul Luptator Calarași, la Sala Polivalenta Ion C. Neagu ...
-
România începe parcursul pentru calificarea la CM 2026 în martie
În luna martie se dă startul în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026. "Tricolorii" vor disputa prime ...
-
Analiza: Echipele care pot domina fotbalul european pana in 2030
Fotbalul, indiferent ca vorbim la nivel mondial sau european este intr-o continua evolutie, cu cluburi puternice care se ...
-
Chipciu e pe bani de la Gigi Becali. Seful FCSB il va angaja pe fotbalistul care a spus ca doua milioane de romani au votat un debil mintal!
Gigi Becali a comentat discursul-manifest al lui Alexandru Chipciu, care a depășit sfera fotbalului. Patronul de la FCSB ...
-
Gică Hagi, desființat în ziua în care a împlinit 60 de ani: "Îi lipsește inteligența. Are o activitate lamentabilă"
Născut pe 5 februarie 1965 la Săcele (județul Constanța), Gheorghe Hagi a împlinit 60 de ani. Considerat cel mai m ...
-
Primele reacții după ce Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis. A jucat la Transylvania Open ultimul meci din carieră: 'A surprins pe toată lumea'
Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis după meciul pierdut la Transylvania Open în primul tur. Primele rea ...
-
Câte clase are de fapt Gică Hagi: Managerul Farului Constanța este ironizat adesea pentru felul în care se exprimă. Ce note a avut in liceu
Încă de când era la început de carieră, Gică Hagi a fost ironizat și aspru criticat pentru greșeli gramaticale, dezacord ...
-
De ce este așteptat Elon Musk în fotbalul mare de Gigi Becali, patronul FCSB-ului
A ieșit la iveală faptul că Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, dorește să preia clubul Liverpool în schimbul a 4 m ...
-
„Atât mi-a zis nenorocitul de Mircea Lucescu". Amintiri din Poiana Brașov cu Radu Banciu și actualul selecționer al României
Nu este un secret că Radu Banciu este departe de a se putea numi „fan" al lui Mircea Lucescu. În repetate rânduri, l-a j ...
-
România triumfă la Campionatul Mondial de Pole și Aerial Sports 2024: 6 medalii câștigate de Clubul Sportiv „Just Champions"
România continuă să impresioneze pe scena mondială! Clubul Sportiv „Just Champions", înființat în 2024, a debutat cu un ...
-
„Ați omorât 19 gimnaste". Octavian Bellu și Mariana Bitang au fost desființați, în trecut, de mama unei sportive care s-a aflat sub comanda celor mai galonați antrenori din istorie
Octavian Bellu și Mariana Bitang reprezintă cel mai bun cuplu de antrenori ai lumii, fiind lăudați inclusiv în presa str ...
-
Piloții Clubului de Karting Bârlad, premiați la „Gala Campionilor"
În urma rezultatelor obținute pe parcursul anului 2024, piloții Cercului de Karting din cadrul Clubului Copiilor „Spiru ...
-
Anchetă vastă în Italia - Mafia se infiltrează în galeriile echipelor de fotbal
Mafioţii italieni şi extrema dreaptă se folosesc de forţa şi de activităţile de colectare de bani ale fanilor „ultras" d ...
-
Mihai Leu a ajuns, din nou, de urgență la spital: Momente critice pentru fostul campion mondial la box
Clipe grele pentru Mihai Leu, care a ajuns din nou la spital. Sportivul, fost campion la box şi pilot de raliuri, ar fi ...
-
A murit Helmut Duckadam, legendarul portar al Stelei, care a adus Cupa Campionilor la București. Avea doar 65 de ani
Helmut Duckadam a murit la vârsta de 65 de ani. Fostul mare portar al echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Helmuth Duckad ...
-
Panică în fotbal: Călin Georgescu vrea sa desființeze casele de pariuri care sponsorizeaza prima ligă, Cupa României, LPF, FRF şi foarte multe cluburi
Panică în fotbalul românesc după primul tur al alegerilor prezidențiale. Călin Georgescu vrea sa desființeze casele de p ...
-
S-a încheiat lupta pentru titlu în Formula 1. Cine e campionul din 2024
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câştigat titlul mondial la Formula 1 pentru a patra oară consecutiv, după ce ...
-
Imane Khelif declarat bărbat. Un raport medical al olimpicului algerian dezvăluie: "Născut cu testicule, fără uter!"
Jurnalistul francez Djaffar Ait Aoudia ar fi obținut acces, in octombrie, la un raport medical care dezvăluie că boxerul ...
-
ITM a descins la Arena Națională la derby-ul FCSB - Dinamo: 610 angajați prestau servicii fără formă legală
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) București a desfășurat o acțiune de control la Arena Națională, în ziua partidei ...
-
Transformare fizică a lui Mike Tyson la 58 de ani. Managerul boxerului: Nu te-am văzut niciodată așa
Boxerul american Mike Tyson (58 de ani), fostul campion absolut al categoriei grea, se află într-o formă excelentă, care ...
-
Prime "tampon" și la Federația de Gimnastică după Olimpiadă: 42.000 de euro maseorul și 20.000 psihologul
Dupa scandalul de la FR Canotaj, cu prime uriase dupa JO de la Paris, este randul celor de la Federația Română de Gimnas ...
-
Șahistul ucrainean luat în echipa României e acuzat că a trișat: a fost exclus dintr-o competiție. Federația Română are o cu totul altă variantă
Şahistul Kirill Shevchenko, în vârstă de 22 de ani, care s-a născut în Ucraina, dar reprezintă România, a fost expulzat ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu