Miami Open 2017. Sorana Cîrstea, calificată în turul al treilea
Postat la: 24.03.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, vineri, în runda a treia a turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 6.993.450 dolari, după ce a învins-o pe letona Anastasija Sevastova, cap de serie numărul 19, cu 7-6 (4), 3-6, 6-3.
Meciul a fost întrerupt, joi, la scorul de 6-6 (6-4), din cauza ploii, şi a continuat cu o dublă greşeală a balticei, care i-a adus Soranei primul set. Cîrstea (26 ani, 65 WTA) a condus cu 2-0 în acest meci, dar apoi şi-a pierdut serviciul, însă a reuşit un nou break, ducând scorul la 3-1. Au urmat trei ghemuri la rând luate de jucătoarea baltică (26 ani, 25 WTA), care a preluat conducerea cu 4-3. Sorana a făcut un nou break, iar apoi a avut 5-4, dar Sevastova a egalat (5-5, 6-6), meciul ajungând în tie-break. Letona a luat primul punct, dar Sorana Cîrstea a câştigat cinci consecutiv, iar apoi a ajuns la 6-2, ratând două mingi de set. Partida s-a întrerupt la scorul de 6-4 pentru româncă.
Românca a început cu break setul secund, dar apoi şi-a pierdut serviciul. Sorana a reuşit un nou break şi apoi s-a desprins la 3-1. Sevastova s-a apropiat la 3-2, iar apoi a restabilit egalitatea, 3-3, după o dublă greşeală a reprezentantei noastre. Sevastova a preluat conducerea, cu 4-3, după o minge vehement contestată de Cîrstea, care s-a certat cu arbitrul de scaun pentru o minge considerată afară de unul dintre arbitrii de linie. Nervii Soranei au cedat şi aceasta a aruncat o o sticlă de suc pe teren, iar apoi nu a mai reuşit să fie cu mintea la meci, pierzând setul cu 3-6 (cinci ghemuri consecutive luate de Sevastova).
Sorana Cîrstea a reuşit să se adune după o discuţie cu antrenorul Marius Comănescu, începând în forţă setul al treilea, cu 3-0. Cîrstea a avut apoi 4-1, dar Sevatova s-a apropiat la 4-2, moment în care jocul a fost întrerupt timp ce circa cinci minute din cauza ploii. Cîrstea a părut deconectată şi a cedat serviciul la zero, iar scorul a devenit 4-3. Românca a replicat cu un re-break, iar apoi a reuşit să încheie setul cu 6-3, după două ore şi 12 minute de joc efectiv.
Cîrstea câştigase şi primul lor meci direct, cu 6-3, 6-0, în 2013, în sferturi, la Pattaya (Thailanda). Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 41.350 dolari şi 65 de puncte WTA, urmând să joace în runda următoare cu daneza Caroline Wozniacki, cap de serie numărul 12. Wozniacki (26 ani, 14 WTA) are 4-3 în meciurile directe cu Sorana, câştigând ultimul meci, în 2014, în sferturi la Dubai, cu 6-1, 6-2.
Tot vineri, Simona Halep, a treia favorită, s-a calificat în turul al treilea, după ce a dispus în trei seturi, cu 6-4, 2-6, 6-3, de japoneza Naomi Osaka. Vineri sunt programate să joace în turul al doilea şi celelalte românce de la Miami Open, Irina Begu, cap de serie numărul 28, cu Lara Arruabarrena (Spania), şi Patricia Ţig, contra franţuzoaicei Kristina Mladenovic (cap de serie numărul 22).
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Administrația Biden a trimis prezervative în valoare de 50 milioane de dolari în Fâșia Gaza
Președintele Donald Trump a acuzat administrația Joe Biden că trimite prezervative în valoare de 50 de milioane de dolari în Fâșia Gaza. Declarația acestuia a stârnit un adevărat scandal, fiind controverse în acest sens, deoarece unii contestă afirmațiile sale.
-
Șefii FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau vor fi concediați până luni (CNN). FBI a refuzat să comenteze informațiile
Cel puțin șase șefi ai FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau să fie concediați până luni, potrivit unor surse informate cu privire la acest subiect, extinzând o epurare care a început săptămâna trecută la Departamentul de Justiție, vizavi de sediul FBI, transmite CNN.
-
Țigănie la Romsilva. Fostul director a ieșit la pensie, a încasat prima de 100.000 de euro și s-a reangajat la loc!
Teodor Țigan, fostul director general al Romsilva care a luat 100.000 de euro primă de pensionare, s-a reangajat, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună. În acest moment, el cumulează un salariu anual de 473.000 de lei și o pensie de aproximativ 63.000 de lei.
-
Lavinia Șandru va fi candidatul PUSL la alegerile prezidențiale
Partidul Umanist Social Liberal și-a anunțat candidatul pentru alegerile prezidențiale din luna mai, Lavinia Șandru. Anunțul a fost făcut vineri, într-o conferință de presă la sediul PUSL.
-
Trump amenință țările BRICS cu un război economic dur: Să nu susţină o altă monedă pentru a înlocui dolarul. Altfel le impunem taxe de 100%
Preşedintele american Donald Trump şi-a reiterat ameninţarea de a impune taxe vamale de 100% blocului BRICS şi a declarat din nou că va impune taxe vamale de 25% pentru produsele canadiene şi mexicane începând de sâmbătă.
-
Birourile Congresului american, avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek
Birourile Congresului SUA au fost avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek, a relatat joi Axios, citând o notificare adresată birourilor de către directorul administrativ al Camerei Reprezentanţilor SUA.
-
O piramidă necunoscută intrigă cercetătorii
O structură submersă în formă de piramidă a fost identificată în apropierea Insulelor Azore din Oceanul Atlantic, generând dezbateri științifice privind originea sa. Descoperirea inițială a fost făcută accidental de un căpitan de navă de pescuit care utiliza echipamente sonar în timpul activităților de rutină în largul coastei portugheze.
-
Concurență acerbă în lumea AI - A apărut modelul care surclasează DeepSeek-V3
Compania chineză de tehnologie Alibaba a lansat miercuri o nouă versiune a modelului său de inteligenţă artificială (AI) Qwen 2.5, despre care susţine că surclasează mult-lăudatul sistem AI DeepSeek-V3.
-
Geanina Hagima: Reîmpărțirea Lumii prin Războiul Nano prin presiunea injectării oamenilor cu interfață Bio-Cyber
Foarte important acest articol al doctoritei Ana Mihalcea! Practic este o concluzie la tot ce s-a intamplat pana acum. Ar trebui larg diseminat, iar aceste intrebari sa ajunga la autoritatile din intreaga lume. Si eu m-am gandit ca prin injectarea asa-ziselor vaccinuri covid, de fapt interfete bio-ciber , lumea a fost reîmpărțită între cei care dețin controlul asupra nanoehnologiei din aceste vaccinuri - chinezi, americani, ruși, indieni etc., scrie medicul Geanina Hagima pe pagina de Facebook.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.„Atât mi-a zis nenorocitul de Mircea Lucescu". Amintiri din Poiana Brașov cu Radu Banciu și actualul selecționer al României
- 2.România triumfă la Campionatul Mondial de Pole și Aerial Sports 2024: 6 medalii câștigate de Clubul Sportiv „Just Champions"
- 3.Câte clase are de fapt Gică Hagi: Managerul Farului Constanța este ironizat adesea pentru felul în care se exprimă. Ce note a avut in liceu
- 4.De ce este așteptat Elon Musk în fotbalul mare de Gigi Becali, patronul FCSB-ului
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu