Medicul personal: "Maradona ar fi putut fi salvat!"
Postat la: 03.02.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Doctorul Alfredo Cahe, fostul medic al legendei argentiniene Diego Armando Maradona, a afirmat, marţi, că fostul fotbalist, decedat pe 25 noiembrie, „ar fi putut fi salvat", criticând în acelaşi timp procedurile echipei medicale care se ocupa de sănătatea sa, informează agenţia EFE.
„Nu am nicio îndoială că toate acţiunile medicale au fost proaste, foarte proaste. Ar putea da impresia că nu sunt doctori", a declarat Cahe pentru presă. „Eu cred că putea fi salvat", a adăugat Cahe, care a insistat asupra faptului că toate patologiile de care suferea Maradona puteau fi tratate mai bine. „Totul se putea trata. Cardiomegalia de care suferea, creşterea în volum a inimii, se putea trata. Problemele cardiace se puteau trata. Totul se putea trata", a mai spus medicul.
Cahe, care a fost medicul lui Maradona timp de 30 de ani, a criticat, de asemenea, locul ales pentru recuperarea fostului decar al Argentinei după intervenţia chirurgicală pe creier la care fusese supus înainte de a muri. Ultima dată când doctorul Cahe a luat legătura cu Maradona a fost când acesta s-a aflat internat într-o clinică din La Plata, unde a avut un schimb de opinii cu echipa medicală de acolo.
„Un psiholog m-a sunat şi m-a întrebat cu ce medicamente l-am tratat pe Maradona la ultima internare şi când i-am dat lista de medicamente, a tăcut şi subiectul s-a încheiat", a mai spus Cahe, care a adăugat că a purtat o dată o discuţie cu doctorul Leopolodo Luque, care este anchetat pentru neglijenţă în cazul morţii lui Maradona, dar nu a primit niciuna din informaţiile solicitate de la acesta.
„L-am întrebat pe Luque trei sau patru lucruri importante. Eu ştiam că Diego pierduse sânge prin scaun, din zona anală, şi am întrebat dacă acea zonă a fost investigată, dar mi-a răspuns monosilabic", a adăugat Cahe. Diego Maradona, căpitanul selecţionatei Argentinei care a cucerit titlul mondial în 1986, a încetat din viaţă pe 25 noiembrie, la vârsta de 60 ani, în urma unui stop cardiac.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Oamenii de știință au descoperit o funcție neașteptată - plămânii noștri produc sânge!
Cercetările au arătat că plămânii nu ne ajută doar să respirăm - ei joacă, de asemenea, un rol-cheie în producerea sângelui. În cadrul unui studiu revoluționar, oamenii de știință au descoperit că plămânii șoarecilor generează peste 10 milioane de trombocite în fiecare oră, reprezentând majoritatea trombocitelor din fluxul sanguin al animalelor.
-
Un român și-a transformat Dacia 1300 în mașină electrică. Cât a costat proiectul
Un român și-a transformat Dacia 1300 într-o mașină electrică și a obținut omologarea la RAR. Dacia modificată are un motor de 40KW și o baterie de 20KWh.
-
Fenomenul care sfidează logica: „Timp Negativ" observat în experimente cuantice. Descoperirea controversată despre natura realității
Oamenii de știință de la Universitatea din Toronto susțin că au demonstrat existența „timpului negativ" într-un mod fizic și concret, nu doar teoretic. Rezultatele experimentelor lor, deși încă nepublicate într-un jurnal de specialitate, au atras atenția și scepticismul comunității științifice internaționale.
-
Oamenii de știință au descoperit un al doilea nucleu ascuns în interiorul Pământului
Miezul interior nu este doar o minge solidă de nichel și fier, ci este format din două straturi: o regiune centrală distinctă înglobată într-un înveliș exterior.
-
Baba Vanga: Predicții Îngrijorătoare pentru 2025 - „Începutul Apocalipsei"
Previziunile Babei Vanga continuă să fascineze și să înspăimânte, chiar și la aproape trei decenii de la moartea sa. Pentru anul 2025, celebra clarvăzătoare a făcut profeții alarmante, sugerând că ar putea marca „începutul apocalipsei".
-
Descoperirea finalului de an: Astronomii au găsit canale ascunse ce leagă sistemul nostru solar de alte colțuri ale universului
Sistemul nostru solar este situat într-o zonă specifică a spațiului cosmic, denumită Bula Fierbinte Locală, o regiune ce se extinde pe aproximativ 300 de ani-lumină, formată în urma mai multor explozii stelare de tip supernovă. Ultimele observații științifice au scos la iveală un detaliu extrem de important.
-
CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
O ancheta incendiara a snoop.ro demonstreaza ca promovarea masiva a lui Calin Georgescu de pe tik-tok nu a fost un atac cibernetic rusesc.
-
Joe Biden a aprobat unul dintre ultimele sale acte și aruncă în aer relația dintre SUA și China
Preşedintele american, Joe Biden, a aprobat un ajutor militar de 571 de milioane de dolari pentru Taiwan, a anunţat vineri Casa Albă.
-
Elon Musk, mesaj exploziv, despre alegerile din România: "Cum să nu fie considerat un dictator?!"
Omul de afaceri Elon Musk, cel mai apropiat om al lui Donald Trump, a distribuit articolul unui jurnalist Reuters, care analizează situația politică din România. După ce a citit detaliile din țara noastră, Elon Musk s-a întrebat cum poate un judecător să anuleze alegerile prezidențiale și să nu fie considerat un dictator.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Panică în fotbal: Călin Georgescu vrea sa desființeze casele de pariuri care sponsorizeaza prima ligă, Cupa României, LPF, FRF şi foarte multe cluburi
- 2.Mihai Leu a ajuns, din nou, de urgență la spital: Momente critice pentru fostul campion mondial la box
- 3.S-a încheiat lupta pentru titlu în Formula 1. Cine e campionul din 2024
- 4.A murit Helmut Duckadam, legendarul portar al Stelei, care a adus Cupa Campionilor la București. Avea doar 65 de ani
- 5.Anchetă vastă în Italia - Mafia se infiltrează în galeriile echipelor de fotbal
- 6.Piloții Clubului de Karting Bârlad, premiați la „Gala Campionilor"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu