Ion Ţiriac, mesaj pentru Iohannis, cum ar putea reveni turneul de la Budapesta la Bucureşti!
Postat la: 11.07.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Ion Ţiriac, legendarul tenismen şi actualul preşedinte ale Federaţiei Române de Tenis, unul dintre cei mai bogaţi români, a dezvăluit ce planuri are la conducerea FRT, i-a transmis un mesaj preşedintelui Klaus Iohannis. Ţiriac spune că România va avea un campion olimpic la tenis anul viitor, la Jocuriel Olimpice de la Tokyo.
În ceea ce o priveşte pe Halep, Ţiriac spune că Simona poate bate pe oricine la această ediţie de la Wimbledon. Iată, mai jos, câteva declaraţii făcute de Ion Ţiriac în interviul exclusiv acordat ProSport. "Guvernul ar trebui să ne asigure posibilitatea să facem cel puţin 20 de turnee Challenger de 125.000 de euro, ar fi o treaba senzaţională."
Alte idei desprinse din interviu: "Pe domnul Vecerdea nu-l cunosc foarte bine, am vorbit de două ori în viaţă mea cu dumnealui. E adevărat, se prevalează întotdeauna de faptul că e finul preşedintelui României.". "Domnul preşedinte Iohannis bănuiesc că a fost democratic ales, e în regulă, cred că are mulţi fini. Are câteva milioane de fini, noi toţi suntem finii dumnealui şi ne tratează pe toţi în mod egal."
"Dacă statul român ia Arenele BNR înapoi, sigur că se poate aduce înapoi repede şi turneul de la Budapesta."; "În cartea mea de adrese, fără a fi considerat comunist, e obscen să dai unui jucător care pierde în primul tur la Wimbledon 60.000 de lire sterline."; "Tenisul e o federaţie care poate da un campion olimpic anul viitor: că o fi Halep, că o fi Tecău la dublu-mixt."; "Halep poate bate pe oricine la Wimbledon."
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Oamenii de știință au descoperit o funcție neașteptată - plămânii noștri produc sânge!
Cercetările au arătat că plămânii nu ne ajută doar să respirăm - ei joacă, de asemenea, un rol-cheie în producerea sângelui. În cadrul unui studiu revoluționar, oamenii de știință au descoperit că plămânii șoarecilor generează peste 10 milioane de trombocite în fiecare oră, reprezentând majoritatea trombocitelor din fluxul sanguin al animalelor.
-
Un român și-a transformat Dacia 1300 în mașină electrică. Cât a costat proiectul
Un român și-a transformat Dacia 1300 într-o mașină electrică și a obținut omologarea la RAR. Dacia modificată are un motor de 40KW și o baterie de 20KWh.
-
Fenomenul care sfidează logica: „Timp Negativ" observat în experimente cuantice. Descoperirea controversată despre natura realității
Oamenii de știință de la Universitatea din Toronto susțin că au demonstrat existența „timpului negativ" într-un mod fizic și concret, nu doar teoretic. Rezultatele experimentelor lor, deși încă nepublicate într-un jurnal de specialitate, au atras atenția și scepticismul comunității științifice internaționale.
-
Oamenii de știință au descoperit un al doilea nucleu ascuns în interiorul Pământului
Miezul interior nu este doar o minge solidă de nichel și fier, ci este format din două straturi: o regiune centrală distinctă înglobată într-un înveliș exterior.
-
Baba Vanga: Predicții Îngrijorătoare pentru 2025 - „Începutul Apocalipsei"
Previziunile Babei Vanga continuă să fascineze și să înspăimânte, chiar și la aproape trei decenii de la moartea sa. Pentru anul 2025, celebra clarvăzătoare a făcut profeții alarmante, sugerând că ar putea marca „începutul apocalipsei".
-
Descoperirea finalului de an: Astronomii au găsit canale ascunse ce leagă sistemul nostru solar de alte colțuri ale universului
Sistemul nostru solar este situat într-o zonă specifică a spațiului cosmic, denumită Bula Fierbinte Locală, o regiune ce se extinde pe aproximativ 300 de ani-lumină, formată în urma mai multor explozii stelare de tip supernovă. Ultimele observații științifice au scos la iveală un detaliu extrem de important.
-
CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
O ancheta incendiara a snoop.ro demonstreaza ca promovarea masiva a lui Calin Georgescu de pe tik-tok nu a fost un atac cibernetic rusesc.
-
Joe Biden a aprobat unul dintre ultimele sale acte și aruncă în aer relația dintre SUA și China
Preşedintele american, Joe Biden, a aprobat un ajutor militar de 571 de milioane de dolari pentru Taiwan, a anunţat vineri Casa Albă.
-
Elon Musk, mesaj exploziv, despre alegerile din România: "Cum să nu fie considerat un dictator?!"
Omul de afaceri Elon Musk, cel mai apropiat om al lui Donald Trump, a distribuit articolul unui jurnalist Reuters, care analizează situația politică din România. După ce a citit detaliile din țara noastră, Elon Musk s-a întrebat cum poate un judecător să anuleze alegerile prezidențiale și să nu fie considerat un dictator.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Panică în fotbal: Călin Georgescu vrea sa desființeze casele de pariuri care sponsorizeaza prima ligă, Cupa României, LPF, FRF şi foarte multe cluburi
- 2.Mihai Leu a ajuns, din nou, de urgență la spital: Momente critice pentru fostul campion mondial la box
- 3.S-a încheiat lupta pentru titlu în Formula 1. Cine e campionul din 2024
- 4.A murit Helmut Duckadam, legendarul portar al Stelei, care a adus Cupa Campionilor la București. Avea doar 65 de ani
- 5.Anchetă vastă în Italia - Mafia se infiltrează în galeriile echipelor de fotbal
- 6.Piloții Clubului de Karting Bârlad, premiați la „Gala Campionilor"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu