Gigi Becali, din nou la puşcărie? Acuzaţii extrem de grave la adresa şefului de la FCSB!
Postat la: 18.03.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Şeful celor de la FCSB are din nou probleme de ordin juridic. Sunt acuzaţii la adresa lui Gigi Becali din partea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a județului Vâlcea. Instituţia a anunțat, prin intermediul unui proces verbal, faptul că a sesizat mai multe nereguli comise de latifundiarul din Pipera.
Becali a aplicat și pentru a obţine subvenţii pentru terenul pe care-l deţine, însă APIA Vâlcea susţine că există nereguli pe numele patronului FCSB. şeful de la FCSB vrea subvenţii pentru terenul pe care-l deţine.
APIA Vâlcea susţine că există nereguli pe numele patronului FCSB. Finanțatorul roș-albaștrilor deține în județul Vâlcea peste 30 de hectare de teren și de pădure.
Gigi Becali a construit în județul Vâlcea, pe terenurile achiziționate, două mănăstiri. Este vorba despre una pentru călugări și alta pentru maici. Acesta declara, în toamna anului 2021, că cele două clădiri vor fi construite la mare distanță una de cealaltă. Asta pentru ca femeile și bărbații să nu se întâlnească.
„Va fi așa, un fel de orășel călugăresc, mare, cu 500-1.000 de călugări. Nu vor fi nici animale de sex feminin. Vor fi măgari, boi, de exemplu, vor fi și găini, dar cocoși, deci nu de sex feminin.
Femeile și bărbații nu se vor întâlni. Ce, la Athos pot merge femeile? La călugări nu au voie femeile. La mănăstirea pentru maici nu au voie bărbații. Sigur, turiștii bărbați vor merge la călugări, femeile la maici", a explicat Gigi Becali, în urmă cu aproape trei ani, conform libertatea.ro.
Gigi Becali a fost condamnat, în anul 2013, la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul schimburilor de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale. Acesta a fost efectuat cu peste două decenii în urmă. Atunci, omul de afaceri a fost trimis în spatele gratiilor. A prejudiciat statul român cu suma de aproximativ 900.000 de dolari.
Patronul celor de la FCSB a fost pus sub acuzare, în anul 2019, alături de Vasile Geambazi, nepotul său, de către procurorii DNA, pentru spălare de bani. Cei doi au fost acuzați că au obţinut 60 de milioane de euro despăgubiri de la ANRP în baza unei expertize supraevaluate. Practic, cei doi ar fi obţinut un profit de 6.000%. DNA a clasat acest dosar în octombrie 2021. Becali şi Geambazi riscau între 3 şi 12 ani de puşcărie.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Meta a câștigat sute de mii de dolari de pe urma unei rețele de dezinformare pro-rusă
Rețeaua de dezinformare "Doppelganger" a început prin a clona instituțiile media occidentale pentru a răspândi mesaje anti-Ucraina și anti-Occident.
-
CIA susține ipoteza conform căreia COVID ar fi provenit dintr-un laborator
Agenția Centrală pentru Informații a Statelor Unite (CIA) a evaluat duminică, 26 ianuarie, că este mai probabil ca virusul care a condus la pandemia de Covid-19 să fi provenit dintr-un laborator decât din natură. CIA subliniază și că originea naturală rămâne destul de plauzibilă.
-
Trump trimite Israelului bombele blocate de Biden: "O mulţime de lucruri care au fost comandate şi plătite sunt acum pe drum!"
Preşedintele SUA Donald Trump, a declarat sâmbătă, 25 ianuarie, că "o mulţime de lucruri care au fost comandate şi plătite de Israel" sunt pe drum. Astfel, Donald Trump răspunde informaţiilor din presă că administraţia sa a deblocat o livrare de bombe de 2.000 de livre (907 kg).
-
Crimă domestică înfiorătoare. O femeie a fost ucisă în bătaie de soțul ei „A tras-o ca pe o cârpă prin curte"
O femeie din Giurgiu a fost omorâtă de soțul ei într-un caz cumplit de violență domestică. Bărbatul a fost cel care a alertat autoritățile, încercând să își ascundă urmele, dar anchetatorii au aflat adevărul cu ajutorul camerelor de supraveghere din curte.
-
Și Trump vrea sa facă o mare afacere din războiul din Ucraina: Vrea să cumpere arme din SUA cu banii rușilor!
Administrația Trump ia în considerare cumpărarea de armament american pentru Ucraina cu bani obținuți din activele rusești înghețate, a declarat Keith Kellogg, trimisul pentru pace al lui Trump pentru Ucraina și Rusia.
-
Călin Georgescu după furtul Tezaurului Dacic: "Demisia miniștrilor de la Externe și Cultură e necesară!"
Călin Georgescu s-a dezlănțuit la câteva ore de la furtul Tezaurului Dacic. Georgescu acuză că la mijloc de vorba de incapacitatea de a apăra bunurile poporului, istoria, dar și oamenii care încă trăiesc în acestă țară. El cere demisia miniștrilor de la Externe și Cultură
-
China anunță că SUA nu sunt preocupate de independenta Taiwanului: Negocieri la cel mai înalt nivel
Departamentul de Stat al SUA a anunţat, după o convorbire a secretarului de Stat Marce Rubio cu omologul chinez Wang Yi, că Rubio a exprimat preocuparea "faţă de acţiunile coercitive ale Chinei împotriva Taiwanului".
-
Răspuns fără precedent al Patriarhului Daniel: A demontat toate minciunile care se spun la adresa Bisericii Ortodoxe Române
Patriarhul Daniel a demontat, printr-un raport-sinteză detaliat, toate acuzațiile aduse Bisericii Ortodoxe Române, care susțin că aceasta ar beneficia de mai mulți bani de la stat decât contribuie. Prezentarea a fost făcută sâmbătă, 25 ianuarie 2025, în cadrul Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor, desfășurată la Palatul Patriarhiei.
-
Europa se reorientează după anunțurile lui Donald Trump și accelerează serios proiectul monedei euro în format digital
Băncile din zona euro au nevoie de un euro digital pentru a răspunde iniţiativei preşedintelui american Donald Trump de a promova stablecoins, un tip de criptomonedă de obicei legată de dolarul american, a declarat vineri Piero Cipollone, membru al consiliului Băncii Centrale Europene (BCE).
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.„Atât mi-a zis nenorocitul de Mircea Lucescu". Amintiri din Poiana Brașov cu Radu Banciu și actualul selecționer al României
- 2.România triumfă la Campionatul Mondial de Pole și Aerial Sports 2024: 6 medalii câștigate de Clubul Sportiv „Just Champions"
- 3.De ce este așteptat Elon Musk în fotbalul mare de Gigi Becali, patronul FCSB-ului
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu