Fed Cup, România - Cehia 2-3. Andreea Mitu: "Acest duel mă va motiva pentru următoarele meciuri"
Postat la: 08.02.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Sursa foto: digisport.ro
Jucătoarea română de tenis Andreea Mitu (locul 104 WTA) a postat, luni, un mesaj pe contul ei de Facebook. Sportiva promite să revină mai puternică la echipa de Fed Cup a României, după ce a pierdut meciul decisiv de dublu al confruntării cu Cehia.
''Au fost câteva zile deosebite, pline de emoție, în care am făcut parte din echipa României de Fed Cup. Am trăit din nou bucuria de a-mi reprezenta țara și am luptat până în ultima clipă'', a scris Mitu.
''Dincolo de rezultat, vreau să le mulțumesc atât celor din Cluj, care ne-au susținut și s-au dovedit a fi gazde minunate, cât și acelora care ne-au încurajat din fața televizoarelor și au sperat, alături de noi, la o victorie generală împotriva Cehiei. Țin să le transmit tuturor că acest duel nu mă va descuraja, ci mă va motiva pentru următoarele meciuri și voi face tot posibilul să revin mai puternică'', a mai notat sportiva.
Mitu nu a putut vorbi, duminică seara, la conferința de presă de după înfrângerea din meciul cu Cehia din cauza lacrimilor. Ea a considerat că eșecul s-a datorat evoluției de la dublu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Hipercar electric din China, filmat în timp ce sare peste gropi și alte obstacole în timp ce se conduce singur VIDEO
Yangwang U9, un hipercar electric cu un preț de aproximativ 236.000 de dolari, aparent poate sări peste gropile din asfalt în timp ce se conduce singur.
-
Vladimir Putin îl felicită pe Donald Trump și spune că dorește o „pace durabilă" în Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe președintele ales al SUA, Donald Trump, cu doar câteva ore înainte de învestirea sa în funcție, declarându-se „deschis dialogului" cu privire la Ucraina în vederea obținerii unei „păci durabile", la trei ani după ce și-a lansat asaltul asupra vecinului său.
-
Forumul Economic Mondial afirmă că 41% dintre companiile din întreaga lume se pregătesc ca IA să reducă forța de muncă până în 2030
Potrivit unui sondaj al Forumului Economic Mondial, 41% dintre angajatorii din întreaga lume intenționează să își reducă forța de muncă pe măsură ce AI automatizează anumite sarcini.
-
Soros a „pierdut bătălia în America", spune premierul ungar Viktor Orban
Donald Trump a „eliberat" SUA de influența lui George Soros, forțându-l să se retragă în Europa, potrivit premierului ungar. Viktor Orban a susținut că victoria lui Trump în alegeri a fost o înfrângere majoră pentru mogulul globalist și aliații săi din Partidul Democrat, care încercau să arunce America într-o „frenezie de gen".
-
Christine Lagarde Memo: Persoanele în vârstă reprezintă un risc semnificativ de povară financiară pentru economia mondială
Memoriul „Christine Lagarde Memo: FOR YOUR EYES ONLY, from 'the Coalition'" este o notă care discută preocupările legate de «longevitate» și impactul acesteia asupra economiei globale.
-
Oamenii de știință trag un semnal de alarmă cu privire la utilizarea țânțarilor pentru vaccinarea oamenilor
Cercetătorii din Țările de Jos au dezvoltat un vaccin împotriva malariei folosind țânțarii pentru a injecta în oameni paraziți de malarie modificați genetic. Criticii subliniază că, pe lângă pericolele grave pe care le prezintă, conceptul reprezintă o încălcare a consimțământului informat.
-
Preotul Ciprian Mega a fost invitat oficial la investirea lui Donald Trump
Părintele Ciprian Mega se află la Washington DC, acolo unde a fost invitat să ia parte la ceremonia de investitură a președintelui SUA, Donald Trump.
-
Joe Biden și-a grațiat preventiv foștii colaboratori pentru a-i feri de acuzații penale. Dr. Fauci printre cei salvați de ultima suflare a fostului președinte
În ultima zi a mandatului său prezidențial, Joe Biden i-a grațiat pe Dr. Anthony Fauci, generalul în retragere Mark Milley și membrii comisiei Camerei Reprezentanților care au investigat atacul de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021.
-
Comisia Europeană a blocat finanțările din PNRR. Pensiile speciale și numirile politice în companiile de stat, printre motivele principale
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, fost ministru al Finanțelor, a explicat luni motivele pentru care cererea de plată numărul 3 din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) către Comisia Europeană este blocată.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.„Ați omorât 19 gimnaste". Octavian Bellu și Mariana Bitang au fost desființați, în trecut, de mama unei sportive care s-a aflat sub comanda celor mai galonați antrenori din istorie
- 2.„Atât mi-a zis nenorocitul de Mircea Lucescu". Amintiri din Poiana Brașov cu Radu Banciu și actualul selecționer al României
- 3.România triumfă la Campionatul Mondial de Pole și Aerial Sports 2024: 6 medalii câștigate de Clubul Sportiv „Just Champions"
- 4.De ce este așteptat Elon Musk în fotbalul mare de Gigi Becali, patronul FCSB-ului
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu