Cel mai bogat sportiv al tuturor timpurilor provine din Roma Antică. Câştiga mai mult decât Michael Jordan şi Cristiano Ronaldo la un loc!
Postat la: 26.04.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
0
În lumea sportului circulă astăzi sume astronomice, provenite din contractele de milioane de euro pe care le semnează sportivii de valoare, din reclame în care apar aceştia şi din sponsorizări.
Cristiano Ronaldo, de pildă, cel mai bun fotbalist din lume, a câştigat 93 de milioane de dolari numai în 2017, crescându-şi astfel averea totală la 725 de milioane de dolari. Potrivit Forbes, cel mai bine plătit atlet al tuturor timpurilor este Michael Jordan, care a strâns, în toată cariera lui sportivă, nu mai puţin de 1,85 miliarde de dolari. Însă publicaţia financiară trebuie să fi luat în seamă doar sportivii contemporani sau cei din vremuri destul de recente şi n-a căutat puţin mai departe în istorie.
Dacă îl întrebăm pe istoricul Peter T. Struck, profesor de la Universitatea din Pennsylvania, ne va spune că a existat odată un sportiv care a reuşit să depăşească cu mult suma câştigată de Michael Jordan şi Cristiano Ronaldo la un loc! În Roma Antică. Gaius Appuleius Diocles s-a născut în anul 104 AD şi, în cariera sa de 24 de ani, a strâns o avere. Era vizitiu, care era un sport violent pe acea vreme cu carele de lupta. Iar suma câştigată este ştiută cu exactitate din simplul motiv că s-a ridicat în Roma, în 146 AD, un monument cu o inscripţie în care erau precizaţi toţi banii primiţi de Gaius Diocles drept „campionul vizitiilor".
La 42 de ani, când s-a pensionat, Gaius a rămas plăcut surprins de faptul că averea sa era de cinci ori mai mare decât cea a unui guvernator. Erau destui bani cât să poată fi achiziţionată o cantitate de grâu suficientă cât să poate fi hrănită toată populaţia din Roma vreme de un an. „După standardul de azi, echivalentul sumei respective se ridică la nici mai mult, nici mai puţin de 15 miliarde de dolari", a declarat Struck. Ceea ce i-a crescut lui Diocles veniturile au fost alegerile bune pe care le făcea.
În peste 1000 de curse concura cu alţi vizitii care excelau la asemenea sport, iar asemenea întreceri erau de top şi plătite substanţial mai mult decât celelalte. Pentru a câştiga 15 miliarde de dolari, Diocles a participat la 4.257 de curse cu patru cai, dintre care a câştigat 1.462. S-a clasat al doilea în 1.438 de curse. Totuşi nu el a fost vizitiul cu cele mai multe victorii. Flavius Scorpas a câştigat 2.042 de curse, în timp ce Pompeius Musclosus a ieşit învingător în 3.559 de curse, numai ca acestia au castigat mult mai putini bani, intrucat cursele lor nu erau astat de bine platite.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
POLITICO: Puterea lui Viktor Orban de a perturba agenda UE este supraevaluată
Una dintre cele mai mari îngrijorări ale liderilor europeni astăzi este că revenirea preşedintelui american Donald Trump la Casa Albă va sprijini populiştii din UE.
-
Bilanț tragic al accidentului aviatic de la Washington -Se pare că toti cei aflați aflați la bordul aeronavelor au murit. 18 cadavre au fost recuperate din râu
Un avion de pasageri al companiei American Airlines care transporta 60 de pasageri și patru membri ai echipajului care au plecat din Wichita, Kansas, și un elicopter Black Hawk al armatei americane s-au ciocnit în apropiere de Aeroportul Național Reagan miercuri seară și s-au prăbușit în râul Potomac.
-
O nouă speranță pentru inimile bolnave: descoperirea medicală care ar putea schimba vieți
Progresele în tratamentul insuficienței cardiace avansate se remarcă prin dezvoltarea unui plasture biologic care ar putea repara inimile afectate.
-
Călin Georgescu îi desființează pe românii din Diaspora: "Sclavi, analfabeți, semnează cu degetul!"... "Se schimba lumea, trebuie sa ne recuperam teritoriile pierdute"
Dacă Marcel Ciolacu a spus despre românii din Diaspora că sunt „necalificați", surpriza alegerilor prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, a făcut câteva afirmații șocante și profund jignitoare la adresa românilor care muncesc în străinătate.
-
S-a aflat ce ascunde o sticlă misterioasă veche de 200 de ani. Nu era vorba de un recipient pentru băuturi
Misterul unei sticle vechi de două secole a fost elucidat. Descoperirea făcea parte dintr-un șantier din Cleethorpes, Lincolnshire, Anglia, unde un recipient intact cu lichid și dop original a fost examinat de Universitatea din Lincoln.
-
Zuckerberg a acceptat să-i bage 25 de milioane de dolari lui Donald Trump în buzunar
Meta a acceptat să plătească despăgubiri de 25 de milioane de dolari lui Donald Trump pentru a pune capăt proceselor intentate după suspendarea conturilor sale de Facebook şi Instagram în 2021.
-
Scandal puternic la Budapesta: marul discordiei, proiectul unui turn "mini-Dubai"
Primarul ecologist al Budapestei, Gergely Karacsony, este îngrijorat de faptul că un proiect al unui turn "mini-Dubai" - un cartier nou-nouţ dominat de turnuri la care visează Guvernul lui Viktor Orban - ar putea denatura capitala ungară, al cărei centru istoric este clasat de către UNESCO.
-
Descoperire surprinzătoare a cercetătorilor Harvard: Ucigașul tăcut din organism care lovește fatal în floarea vieții
Un nou studiu efectuat de către o echipă de cercetători de la Harvard Medical School, MIT și Spitalul McLean din Massachusetts, Statele Unite și publicat în revista Cell, pe 16 ianuarie 2025, a făcut o descoperire surprinzătoare.
-
Mintea umană o ia razna la anumite ore. Descoperirea uluitoare făcută de un grup de savanți
Un grup de savanți de la Universitățile Arizona, Pennsylvania și Harvard din Statele Unite a făcut o descoperire uluitoare. Experții au observat un fenomen ieșit din comun, în care mintea umană o ia razna la anumite ore târzii din noapte.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.„Atât mi-a zis nenorocitul de Mircea Lucescu". Amintiri din Poiana Brașov cu Radu Banciu și actualul selecționer al României
- 2.România triumfă la Campionatul Mondial de Pole și Aerial Sports 2024: 6 medalii câștigate de Clubul Sportiv „Just Champions"
- 3.De ce este așteptat Elon Musk în fotbalul mare de Gigi Becali, patronul FCSB-ului
- 4.Câte clase are de fapt Gică Hagi: Managerul Farului Constanța este ironizat adesea pentru felul în care se exprimă. Ce note a avut in liceu
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu