UDMR: "AUR nu are ce să caute într-un Parlament democratic!"
Postat la: 07.12.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Senatorul Tanczos Barna spune că UDMR este interesată de formarea unui guvern de centru-dreapta și că va negocia cu partidele din aceeași familie politică. Pe de altă parte, maghiarii consideră că formațiunea AUR, surpriza acestor alegeri parlamentare, nu are ce să caute în Parlamentul României al anului 2021.
„Am afirmat de mai multe ori în ultimele săptămâni că suntem interesaţi de formarea unui guvern de centru-dreapta, cu formaţiuni politice care sunt în acelaşi partid politic la nivel european sau grup politic, familie de partide politice, la nivel european. UDMR este interesat de formarea unui astfel de guvern şi în cazul în care vom fi invitaţi, vom purta cu siguranţă negocieri cu partidele care fac parte din PPE", a declarat Tanczos Barna, într-o conferinţă de presă, duminică seara, după închiderea urnelor și anunțarea rezultatelor exit-poll. „În ceea ce priveşte partidul AUR, nu credem că aceste acţiuni şi aceste declaraţii, de multe ori împotriva comunităţii maghiare, îşi au locul, din nou, în 2021, în Parlamentul României"
UDMR așteaptă să fie invitată să participe la guvernare și apoi va decide pe cine alege ca partener politic. „N-aş vrea să spun că nu negociem. Aşteptăm să fim întrebaţi dacă vrem să participăm la guvernare, trebuie să vedem şi decizia preşedintelui Iohannis, care va desemna un premier şi în cazul acesta, cu siguranţă, vom purta aceste negocieri. Linia de 5% de care trebuie să treacă partidele de la coada clasamentului e o zonă destul de interesantă, nu ştim cum se va finaliza după numărătoarea voturilor această intrare în Parlament pentru PMP, care face parte din aceeaşi familie politică ca şi noi, nu ştim ce se va întâmpla cu Pro România şi noi sperăm să se finalizeze într-un sens bun pentru noi, pentru comunitatea maghiară. În ceea ce priveşte partidul AUR, nu credem că aceste acţiuni şi aceste declaraţii, de multe ori împotriva comunităţii maghiare, îşi au locul, din nou, în 2021, în Parlamentul României", a afirmat Tanczos, citat de Agerpres.
„Am văzut câteva ieșiri ale liderilor acestui partid..."
Tanczos speră că liderii AUR îşi vor schimba atitudinea faţă de comunitatea maghiară din România. „Noi am văzut câteva ieşiri ale liderilor sau ale persoanelor reprezentative ale acestui partid, noi considerăm că nu îşi au locul în secolul XXI într-un parlament democratic, dar decizia poporului este decizia poporului, decizia alegătorilor trebuie respectată. Şi în cazul în care acest partid va intra în Parlamentul României, nu pot decât să sper că îşi vor schimba atitudinea faţă de comunitatea maghiară din România", a arătat Tanczos.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Granițele deschise sfidează naționalismul în ascensiune în Europa (The Guardian)
Reintroducerea controlului pașapoartelor în spațiul Schengen ne trasează în minți noi linii politice - iar lucrul acesta în sine e periculos, se arată într-un articol publicat în The Guardian, conform Rador Radio România.
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada și Australia. Din luna aprilie, această autorizație plătită va fi obligatorie și pentru europeni. ETA este menită să consolideze securitatea la frontieră și face parte dintre eforturile Londrei de a-şi digitaliza sistemul de gestionare a frontierelor.
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, românii sunt obligați să suporte și alte taxe și contribuții. Cu toate acestea, finanțele publice sunt într-o situație critică, iar România rămâne, de ani de zile, campioana deficitului bugetar în Uniunea Europeană.
-
A fost rezolvat paradoxul bunicului. Enigma care face referire la călătoria în timp și schimbă cursul istoriei - Anunțul unui fizician celebru
Un fizician susține că a rezolvat „paradoxul bunicului". Enigma se referă la călătorul în timp care își întâlnește strămoșii și astfel schimbă cursul istoriei, ștergându-și propria existență. Rezolvarea paradoxului ar putea face posibilă călătoria în timp.
- Haos total în SUA, provocat de incendii: Joe Biden și-a anulat programul/ Toate evenimentele au fost sistate
-
De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
Plecarea lui Călin Georgescu spre Frankfurt la o zi după plecarea Dianei Șoșoacă din țară ridică multe semne de întrebare. Diana Șoșoacă a anunțat retragerea din viața publică din cauza amenințărilor la adresa ei și a copiilor ei din partea susținătorilor lui Călin Georgescu, așa că pe 8 ianuarie a plecat spre Venezuela, de unde a postat astăzi o fotografie cu mesajul „Refacem relațiile pierdute ale României și luptăm pentru PACE".
-
Influentul ziar german FAZ: „În România e tot mai puternică suspiciunea că spectrul Rusiei a fost folosit pentru anularea unui scrutin ce nu convenea guvernanților"
Într-un articol cu titlul „Mitul interferenței ruse", cotidianul german conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung observă că amestecul Moscovei în alegerile din România este tot mai mult pus sub semnul întrebării. Ziarul analizează totodată lipsa de popularitate a guvernanților de la București, în mod special a președintelui Klaus Iohannis.
-
Metoda controversată, dar isteață, prin care Microsoft vrea să fure utilizatorii Google. Ce au putut să facă
Microsoft a adoptat o tactică neobișnuită și, pentru mulți, controversată, în încercarea de a atrage mai mulți utilizatori pentru motorul său de căutare, Bing.
-
Detalii cutremurătoare despre tânărul de 18 ani găsit spânzurat de un copac. „Sunt terminat psihic, îi urăsc pe toți. Sper să mă puteţi ierta!"
Noi detalii cutremurătoare în cazul adolescentului de 18 ani care a fost găsit spânzurat de un copac, pe un deal dintr-o localitate din judeţul Tulcea, au fost făcute publice.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cum a fost aranjata întalnirea lui Victor Ponta cu Donald Trump la Mar-a-Lago și care este legatura cu Calin Georgescu
- 2.Marian Munteanu decriptează ce se va întâmpla cu America dupa revenirea lui Donald Trump la Casa Albă: SUA se uneste cu Canada si achizitioneaza Groenlanda!
- 3.Rareș Bogdan lansează o ipoteză neașteptată, după aderarea României la spațiul Schengen
- 4.Ce au decis judecătorii CAB în dosarul Călin Georgescu-anularea alegerilor prezidențiale - Fostul candidat independent a fost prezent în instanță
- 5.Victor Ponta anunță o nouă eră după întâlnirea cu Donald Trump: "Lumea se va schimba radical începând cu 20 Ianuarie 2025!"
- 6.De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
- 7.Trădare, dar să știm și noi: 21 de parlamentari suveraniști au votat pentru noua coaliție pro europeană
- 8.Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator al României. Motivul pentru a ales să nu fie parlamentar
- 9.„Președintele Iohannis devine o vulnerabilitate pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei"
- 10.Mandatul Președintelui României încetează de drept în 21 decembrie 2024, nici o clipă peste ora 00:00!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu