Sorin Grindeanu: PSD a pregătit programul de guvernare. Ne propunem măsuri simple și rapide
Postat la: 30.08.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a explicat că PSD și-a elaborat programul de guvenare, iar acesta se va afla pe masa parlamentarilor, înaintea moțiunii de cenzură. Grindeanu a explicat că PSD urmărește să rezolve rapid toate neajunsurile guvernării PNL.
Suntem pregătiți să luăm măsuri rapide și de aceea voi pune accent pe ceea ce putem face în următoarele 4 luni. Bineînțeles, programul de guvernare al PSD este pe un ciclu de 4 ani. Mâine, toți parlamentarii vor avea pe masă un exemplar al programului de guvernare al PSD.
Am făcut în ultimele luni zeci de focus grupuri pentru a a afla ceea ce își doresc românii. Principala concluzie: românii s-au săturat de obiective grandioase și care nu se pot realiza. Românii își doresc obiective, chiar mai mici, dar care se pot realiza în termen scurt.
Vă voi prezenta cele 3 mari priorități ale PSD:
1. Educație
2. Sănătate
3. Economie
Am construit acest program de guvernare pentru a acoperi o serie de obiective prioritare: gestionarea profesionistă a crizei sanitare, redeschiderea școlilor în bune condiții, creșterea veniturilor cetățenilor.
Ne vom concentra pe ceea ce acest guvern a omis cu inconștiență criminală: o testare pe scară largă a populației. Introducem decontarea totală a celor suspecți de coronavirus și decontarea parțială a testelor făcute individual. Asta vom face încă din luna septembrie.", a spus Sorin Grindeanu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
REUTERS: Principalele puncte ale declarației BRICS de la Kazan
Reuters prezintă cele mai importante aspecte abordate în declarația de la Kazan emisă de grupul BRICS după un summit din Rusia:
-
Guvernul a redactat ordonanța împotriva creșterii prețurilor - Ce prevedere documentul contestat de comercianți
Guvernul României a elaborat o primă variantă a proiectului de Ordonanță de Urgență (OUG) care urmărește plafonarea adaosului comercial, pentru combaterea creșterii excesive a prețurilor la produsele agricole și alimentare, precum și la îngrășăminte, furaje și pesticide, având în vedere contextul economic și geopolitic actual.
-
Economistul Jeffrey Sachs dezvăluie secretul din spatele relațiilor diplomatice dintre SUA și Rusia
SUA au fost sfătuite să adopte un „Plan Marshall" pentru a ajuta la reconstruirea Rusiei post-sovietice ca democrație, dar un martor cheie spune că Războiul Rece nu s-a încheiat niciodată, pentru că nu s-a dorit acest lucru.
-
Testele prin care poți afla fără a merge la mecanic dacă o mașină are kilometrakul dat înapoi
Piața auto din România este plină de mașini care au kilometrajul dat înapoi, iar unii proprietari s-ar putea să nu știe că și odometrul vehiculelor proprii au fost cândva manipulate. Astfel de mașini cauzează probleme majore, se defectează frecvent și necesită costuri substanțiale de reparații.
-
Planul pentru o nouă ordine economică mondială: China și Rusia vor să dărâme hegemonia dolarului
Președintele rus Vladimir Putin și președintele chinez Xi Jinping au discutat despre cooperarea financiară în cadrul summitului BRICS, a declarat consilierul prezidențial rus Yuri Ushakov.
-
Lovitură cruntă pentru iubitorii de băuturi alcoolice: scumpire uriașă din 2025 - preturile ajung sa se si dubleze in anumite cazuri
Românii ar putea fi loviți de scumpiri considerabile la băuturile alcoolice de anul viitor, în urma propunerilor de majorare a accizelor. Prețurile ar putea urca cu peste 50%, ceea ce ar impacta semnificativ consumatorii care cumpără frecvent astfel de produse.
-
Folosește Israelul o dronă secretă? Ce spun documente americane secrete scurse în presă
Folosește Israelul o dronă secretă? Experții nu exclud această posibilitate, iar „povestea" a recăpătat amploare după publicarea unor documente americane clasificate dedicate posibilelor pregătiri pentru represalii în Iran, în care este menționată o aeronavă necunoscută fără pilot pe care sursele o identifică cu acronimul RA 01.
-
Medic acuzat că a lăsat un pacient să moară înecat cu mâncare: Ar fi refuzat să meargă la caz pe motiv că i se termină tura
Un medic este anchetat după ce ar fi refuzat să meargă la un caz pe motiv că mai are puțin și si se termină serviciul. Pacientul a murit, înecat cu mâncare și intervenția promptă a personalului medical specializat i-ar fi putut salva viața.
-
Filmul asasinatului cu bombă din Arad: Ce a determinat-o pe Laura Crișan să recurgă la planul diabolic de a-și ucide tatăl
Fiica milionarului omorât în atentatul cu bombă de la Arad din mai 2021 ar fi plănuit uciderea tatălui său după ce ar fi aflat că acesta urma să o dezmoştenească, au precizat surse judiciare.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Bombă în tabăra suveranistă: Andrei Gușă alături de Diana Șoșoacă la Ambasada Chinei!
- 2.Dan Nica îl dă în judecată pe George Simion, după acuzațiile grave ale liderului AUR
- 3.E iureș mare in PSD și PUSL. Zeci de candidati sunt exclusi de pe listele electorale pentru un "comando" al binomului Ciolacu-Voiculescu
- 4.Diana Șoșoacă face o piruetă spectaculoasă: "Le-am dat șah-mat. De ce?!"
- 5.AUR se prăbușeste în urma acuzatiilor: „Simion e susținut de servicii. Târziu are dreptate dar e prea... târziu!"
- 6.Escrocheria NORDIS ia proporții în PSD. Președintele CJ Vrancea Nicușor Halici partener de afaceri cu Ciorbă la Nordis Mamaia
- 7.Șoșoacă despre membrii Parlamentului European: "Sunt sataniști, credeți-mă!"
- 8.Noul baron pesedist de Vrancea N. Halici și-a pus soția șoferului său, pe un loc eligibil la Camera Deputaților. Halici le-a cerut celor prezenți pe liste și demisiile în alb!
- 9.Ion Iliescu dezvăluie cum le-au furat neo-marxistii ideile vechilor marxisti adevarați
- 10.Foștii șoșocari se revoltă pe Amazoană și-i toarnă toate ingineriile: "S-au scos într-o singură seară, cu cardul, 500.000 lei!"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu