Scandal în Parlament, război total pe Facebook! Neamțu vs. Paleologu - de la "putinist" la "piticanie arghirofilă"
Postat la: 31.03.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

Deputatul AUR Mihai Neamţu răspunde printr-un mesaj aparent „sofisticat", cu referire la „scrisorile lui Luther" sau „dramaturgia lui Rabelais", pe pagina sa de Facebook, după ce a fost criticat pentru limbajul vulgar folosit la adresa celor care l-au făcut „putinist".
„Sunt, aşadar, „un derbedeu" şi pledez vinovat", afirmă Neamţu în mesajul în care îl atacă dur pe Theodor Paleologu, spunând că „aşa s-a clădit soclul statuii unei ditamai piticanii arghirofile, fricoase şi oportuniste". Anterior, Paleologu afirmase că „este evident că golanul Neamţu ar trebui demis din funcţia de preşedinte al Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaţilor".
„Am dormit liniştit zilele acestea, pentru că n-am înjurat pe nimeni (cu nume şi prenume) atunci când am aşezat ticăloşia celor care mă acuză de „putinism" pe picior de egalitate cu prostituţia intelectuală. Am arătat într-un limbaj tăios - deloc străin de scrisorile lui Luther sau dramaturgia lui Rabelais - de ce calomnia & minciuna merită, uneori, o replică viguroasă. Şi pentru c-am vorbit despre curvie sau necinste, iată-l pe Toader Paleologu sărind ca ars. Hmmm... Perfect psihanalizabil, mi-am zis. De ce ce fierbe iarăşi reformistul de serviciu al politicii noastre laice şi bisericeşti? Vrea oare să schimbe iarăşi data Paştelui ortodox, m-am întrebat? Slabe şanse, pentru că rugăciunile lui Th.P. din sfânta noastră Biserică nu depăşesc numărul peştilor din Marea Moartă... De unde îi vin toţi dracii? Poate că supărarea junelui e provocată de îndrăzneala noastră de-a elogia sfinţii închisorilor în Parlamentul României, fără să uităm turnătoriile intelectualilor din epoca Pauker-Dej-Ceauşescu", afirmă Mihail Neamţu într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Deputatul AUR îl acuză pe Paleologu, „fost Ministru al Culturii", „n-a mişcat un deget să ridice măcar fundaţia unui Muzeu al Dictaturii Comuniste la Bucureşti".
„Noi, în schimb, omagiem memoria părintelui Arsenie Boca sau Nicolae Steinhardt la Camera Deputaţilor... Şi pentru asta ni se cere demisia. Îi mai sunt detestabil pentru c-am criticat prin toamna lui 2019 rezultatele politice ale celui care se visa Preşedintele României, fără să depăşească colosalul prag electoral de 5% (barem fixat de vechea lui prietenă: Elena Udrea). Mai sunt criticat de Paleologu şi pentru c-am remarcat (prin diferite interviuri TV) laşitatea unor cărturari şi farisei ascunşi prin case, poduri sau farmacii în toată perioada pandemiei. Sunt, aşadar, „un derbedeu" şi pledez vinovat", afirmă Neamţu.
Deputatul mai spune că şi-a permis să răsfoiască „dosarele imunde ale Securităţii: documentele urât mirositoare care scot la iveală implicarea lui Alexandru Paleologu în procesul de „reeducare" al foştilor deţinuţi politici".
„Pentru anumite favoruri materiale, tatăl juniorului a acceptat să devină agent şi colaborator sub numele de cod „Marin Oltescu". Şi-a renegat opţiunea liberal-conservatoare din prima tinereţe. Le-a impus colegilor de celulă să parcurgă pasaje întregi din operele lui Lenin şi Karl Marx! Mai târziu, după ce-a ieşit din închisoare, a continuat să-şi trădeze conştiinţa, scriind articole la comandă împotriva foştilor prieteni (e.g., Mihai Fărcăşanu sau Emil Cioran). După 1989, conu Alecu şi-a justificat legiunea de compromisuri printr-o retorică diluată într-un stil franţuzit, omiţând să ne spună, de pildă, că Securitatea l-a plătit pentru fiecare din numeroasele lui delaţiuni.
La apus de soare, „boierul" Paleologu n-a ezitat să primească un premiu de 50.000 euro de la puşcăriaşul Sorin Ovidiu Vântu, trimiţându-l pe Toader la studii în America, pe banii păgubiţilor de la FNI.... La final de carieră, bătrânul (dar şarmantul) turnător i-a cerut lui Traian Băsescu să-l trimită ambasador în Danemarca pe inegalabilul diplomat Theodor Paleologu... Aşa a început cariera linguşelilor bine ornate ale celui care a primit totul în viaţă ca pe o pleaşcă. Aşa s-a clădit soclul statuii unei ditamai piticanii arghirofile, fricoase şi oportuniste", încheie Mihail Neamţu mesajul pe Facebook.
Anterior, Theodor Paleologu a scris pe Facebook că „este evident că golanul Neamţu ar trebui demis din funcţia de preşedinte al Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaţilor".
Cu o zi în urmă, deputatul AUR Mihail Neamţu, preşedintele Comisiei pentru Cultură, arte şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, i-a jignit grav, folosind un limbaj vulgar, pe cei care îl cataloghează ca fiind „putinist" şi „moscovit" pentru că ar fi primit 500 de euro de la Bogdan Peşchir, arestat preventiv şi acuzat că ar fi principalul finanţator al campaniei electorale a lui Călin Georgescu. Într-un videoclip de jumătate de minut, Neamţu li se adresează contestatarilor săi cu apelativele de „nenorociţi" şi „nesimţiţi", încheind mesajul cu o injurie care nu poate fi reprodusă în spaţiul public. George Gima, membru USR, îi cere demisia din funcţie.
Deputatul USR George Gima, vicepreşedinte al Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, a solicitat demisia urgentă a preşedintelui Comisiei, Mihail Neamţu, „pentru limbajul trivial pe care l-a folosit în spaţiul public". „Preşedintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaţilor trebuie să îşi dea demisia! Nu vorbim despre un dezacord într-un schimb de idei, ci despre o escaladare fără precedent pentru o persoană care ocupă o astfel de funcţie. Limbajul folosit de acesta este obscen, incalificabil şi de nereprodus", a declarat George Gima.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Semnal de la Oradea: Antonescu și Bolojan, împreună pentru România
Candidatul la președinție Crin Antonescu și președintele actual al Romaniei, Ilie Bolojan, au participat luni, la ...
-
Cu două săptămâni înainte de prezidențiale: Cine intră în turul II și cine pierde teren. Date-cheie din sondajul Sociopol
Potrivit celui mai recent sondaj realizat de Sociopol, la comanda postului Romania TV, liderul AUR, George Simion, și fo ...
-
Victor Ponta regreta enorm gafa cu inundarea de la Portile de Fier: Îi rog pe Dumnezeu și pe români să mă ierte
Prezidențiabilul Victor Ponta a mers la biserica in Vinerea Mare pentru a se spovedi, dar a facut și o marturisire publi ...
-
Jocuri de culise - Antonescu e în topul cheltuielilor electorale. A primit 34 de milioane de la PSD și doar 2 milioane de la PNL
În topul cheltuielilor electorale pentru alegerile prezidențiale se afla Crin Antonescu, cu 45,3 de milioane de le ...
-
Conform Atlasintel: Antonescu și Bolojan conduc în topul aprecierii electoratului, semnal clar de reconfigurare politică
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Potrivit sondajului AtlasIntel realizat pentru HotNews in perioada 10-13 aprili ...
-
Crin Antonescu: „Vom face din lupta împotriva traficanților o prioritate națională"
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, p ...
-
Călin Georgescu, mesaj cu subînțeles pentru români: "Am o veste bună și una rea"
Calin Georgescu s-a prezentat, astazi, la poliție pentru a semna controlul judiciar. La ieșirea din secția de Poliție, ...
-
România care se stinge: Satul unde nu s-a mai născut niciun copil de 35 de ani. Lavinia Șandru: „Aceasta e tăcerea care ucide o țară"
În Romania anului 2025, exista locuri unde viața s-a oprit. Nu cu zgomot, nu printr-o catastrofa - ci in tacere, p ...
-
Tragedie pentru George Simion, care e in fază terminală din punct de vedere politic. Pe cine preferă votanții lui Călin Georgescu
Potrivit unui sondaj realizat de ARA Public Opinion s-a aflat cați dintre votanții lui Calin Georgescu ar pune acum ștam ...
-
Crin Antonescu propune integrarea patrimoniului cultural în circuitul economic național
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 În viziunea lui Crin Antonescu, cultura trebuie privita ca un motor de in ...
-
Mai penibil nu se poate: Mihail Neamțu a intrat sub pseudonim în emisiune pentru a-l linguși pe șeful George Simion
Prezidențiabilul AUR George Simion a participat la o emisiune la postul de radio "Europa FM". Pe finalul emisiunii, poli ...
-
AUR se dezintegrează: Demisii pe bandă rulantă, inclusiv membri fondatori ai partidului aleg să plece din cauza lui George Simion
Teoretic, AUR este pe val in sondaje, dar, practic, in interiorul partidului este haos si risca dezintegrarea. Demisiile ...
-
George Simion despre "profetul" Călin Georgescu: "A prezis pandemia de Covid și a spus din 2023 ca nu vom avea turul 2 al alegerilor prezidentiale"
"Calin Georgescu va aparea și va conduce Romania, am aceasta credința", a afirmat, luni seara, liderul AUR, George Simio ...
-
Comisia parlamentară de anchetă în cazul Nordis nu s-a întrunit nici măcar o dată
Pagubitii NORDIS au cerut reinfiintarea comisiei de ancheta parlamentara in cazul Nordis. Acestia reclama faptul ca acea ...
-
Gigi Becali nu mai dă doi bani pe "băiatul lui tata" și votează cu Crin Antonescu la prezidențiale!
Rasturnare totala de situație. Gigi Becali a anunțat ca ii va face campanie lui Crin Antonescu pentru alegerile din luna ...
-
George Simion a ajuns în pragul isteriei când a fost întrebat unde au dispărut banii AUR pentru campanie
Președintele AUR, George Simion, spune ca nu ar trebui sa existe o instituție precum CNA, dar incolțit de intrebari spun ...
-
Crin Antonescu propune un nou standard pentru justiția din România: claritate, transparență și eficiență
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Programul prezidențial al lui Crin Antonescu aduce in prim-plan ideea unei refo ...
-
Omul cere ajutor, instituțiile tac: un crescător de animale cunoscut și respectat în comunitate a fost agresat violent de rivali.
În Sacoșu Turcesc, județul Timiș, statul roman tace periculos. Gheorghe Beschiu, un crescator de animale cunoscut ...
-
Crin Antonescu: România trebuie să devină furnizor regional de securitate energetică
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Crin Antonescu, candidatul Alianței Romania Înainte la alegerile preziden ...
-
Diana Șoșoacă s-a dus degeaba la Mar-a-Lago. Donald Trump și Elon Musk și-au anulat participările la evenimentul pentru care lidera SOS avea bilet
Europarlamentara și lidera SOS Romania, Diana Șoșoaca, a participat vineri seara la gala anuala de Ziua Lincoln organiza ...
-
Anunț major făcut de Cristian Diaconescu: „O delegație a Congresului american vine în România". Se va discuta și despre anularea alegerilor
O delegatie a Congresului american ar urma sa vina in țara noastra, „cu contacte semnificative la toate nivelele d ...
-
Crin Antonescu: „Investiția în sănătate este o investiție strategică în dezvoltarea națiunii."
Crin Antonescu propune o regandire profunda a modului in care statul roman trateaza sistemul de sanatate. În progr ...
-
Rareș Bogdan, după ce contul lui Ion Cristoiu a fost suspendat: Urmează un Minister al Adevărului? Trăim vremuri complicate!
Europarlamentarul Rareș Bogdan, jurnalist cu o cariera bogata in spate, sare in apararea libertații de exprimare, dupa c ...
-
Cine sunt promotorii cultului „suveranist" în Diaspora. Organizații pro-Călin Georgescu cu legături oficiale cu statul român
Autoritațile romane intrețin relații oficiale cu organizații din Diaspora care promoveaza curentul „suveranist" in ...
-
Crin Antonescu: „Educația este coloana vertebrală a națiunii"
Candidatul la președinție Crin Antonescu a lansat o viziune ambițioasa pentru viitorul educației in Romania, prezentata ...
-
Călin Georgescu s-a dezlănțuit în interviul cu Tucker Carlson: "Vor să înceapă Al Treilea Război Mondial din România".
Fost candidat la alegerile prezidențiale, care nu mai poate candida din nou in mai, Calin Georgescu, a acordat un interv ...
-
Liviu Dragnea: Victor Ponta este mitoman. El avea nevoie pentru un alt motiv de cetatenia sârbă
Liviu Dragnea deținea funcția de vicepremier in anul 2014, in perioada in care Victor Ponta a marturisit ca a dat ordin ...
-
INSCOP: 61% din români cred că prezidențialele sunt deturnate de alte state. Peste 89% sunt împotriva ideilor suveraniste
Peste 61% dintre romani considera ca alegerea presedintelui este influentata puternic de actiunile ostile ale altor stat ...
-
Doina Pană, ministru al Apelor la momentul inundațiilor invocate de Victor Ponta: Eram cu ochii ca pe butelie!
Fostul premier Victor Ponta a declarat ca el a dat ordin sa fie inundate zone din Romania pentru a salva Belgradul de in ...
-
Victor Ponta acuză că Realitatea Plus l-a vandut pe Calin Georgescu cu 500.000 de euro pentru două ore la tv lui Crin Antonescu
Victor Ponta lanseaza acuzații dure in spațiul public, denunțand ceea ce el numește o noua tradare politica de proporții ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu