Sănătate doar contra cost: Pacienții asigurați, obligați să plătească pentru servicii medicale
Postat la: 26.08.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Ministerul Sănătății vrea să amâne, doar, intrarea în vigoare a prevederilor referitoare la contribuția personală a pacienților asigurați în ambulatoriul clinic de specialitate şi ambulatoriul paraclinic de specialitate. Instituția avertizează că 88% dintre aceste ambulatorii sunt private, pacienții fiind nevoiți să plătească pentru orice serviciu medical, existând pericolul prejudicierii stării de sănătate a românilor.
Ministerul Sănătății a propus, într-un proiect de ordonanță de urgență, prorogarea termenului de aplicare a prevederilor cu privire la contribuţia personală, care poate fi plătită de asigurați, pentru unele servicii medicale acordate în ambulatoriul clinic de specialitate şi ambulatoriul paraclinic de specialitate.
Măsura este necesară pentru ca pacienții asigurați să aibă acces la servicii medicale ambulatorii fără contribuție personală, întrucât în condițiile în care asiguratul nu poate suporta contribuția personală și în condițiile în care nu va avea asigurat accesul la furnizorii publici, acesta va accesa serviciile medicale cu întârziere față de momentul nevoii de astfel de servicii, ceea ce conduce în mod direct la agravarea stării de sănătate a asiguratului, respectiv prejudiciază cu efecte pe termen lung sănătatea populaţiei, susține ministerul.
"Lipsa promovării acestui act normativ ar conduce la obligarea persoanelor asigurate la plata unei contribuții personale. Astfel, o consecință directă va fi crearea de liste lungi de așteptare la nivelul unităților sanitare publice, asigurații fiind nevoiți să se adreseze furnizorilor privați pentru acordarea de servicii medicale, pentru care vor plăti contribuție personal", se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
Din cei 3.989 de furnizori care sunt în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate pentru furnizarea de servicii medicale în asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitățile clinice, 88% sunt privați (3.516 sunt furnizori privați), iar din cei 1.061 de furnizori care sunt în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate pentru furnizarea de servicii medicale în asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitățile paraclinice, 76% sunt privați (806 sunt furnizori privați), arată Ministerul Sănătății.
Astfel, persoanele cu venituri mici nu vor putea accesa serviciile de îngrijire a sănătății la momentul nevoii, cu toate că sunt asigurate, starea de sănătate va fi agravată, conducând ulterior la necesitatea internării în spital cu cheltuieli mult mai mari pentru tratament, recuperare și îngrijiri de sănătate pe termen lung.
"Majoritatea furnizorilor de servicii medicale ambulatorii fiind privați, nevoia de servicii de sănătate va genera costuri substanțiale chiar și pentru asigurații cu venituri medii, grevând bugetul acestora și a familiilor lor, ceea ce va crește povara financiară concomitent cu scăderea nivelului de trai. Norma în vigoare nu face excepție pentru categorii vulnerabile de asigurați, precum copiii, gravidele, persoanele cu dizabilități, ceea ce ar putea conduce la scăderea indicatorilor de sănătate a populației, inclusiv a speranței de viață", susține Ministerul Sănătății.
Proiectul de ordonanță de urgență prevede și prorogarea termenului de aplicare a prevederilor cu privire la încheierea de către casele de asigurări de sănătate a contractelor cu medicul specialist într-o specialitate clinică pentru specialităţile clinice pentru care casele de asigurări de sănătate încheie contracte de furnizare de servicii medicale, prin care acesta dobândeşte dreptul de a elibera bilete de trimitere pentru specialităţi clinice, biletele de trimitere pentru investigaţii paraclinice şi prescripţii medicale pentru medicamente cu sau fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu, suportate din bugetul FNUASS. Ministerul Sănătății se teme că, fără o amânare a termenului, se va ajunge la migrarea furnizorilor aflați în relație contractuală cu casele de asigurări sociale de sănătate pentru furnizarea de servicii medicale de specialitate, ceea ce ar conduce la îngreunarea accesului la servicii de protecției a sănătății populației, persoanele asigurate urmând să plătească contravaloarea consultațiilor acordate în sistem privat.
"Este necesară respectarea principiilor și obiectivelor asigurărilor sociale de sănătate prin asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil şi nediscriminatoriu față de cheltuieli suplimentare pentru plata serviciilor medicale de care ar avea nevoie în ambulatoriu", a precizat Ministerul Sănătății.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Victor Ponta dezvăluie pe cine suspectează că ar fi în spatele atacurilor împotriva conturilor sale
Un partid care are resurse din subvenție, ori PSD, ori AUR, a platit o uriașa campanie de boți care imi blocheaza contul ...
-
Andreea Voicu-Jiquidi, fiica academicianului Victor Voicu, își exprimă sprijinul public pentru Crin Antonescu: „Este cea mai bună alegere posibilă"
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Într-un mesaj amplu publicat pe rețelele sociale, Andreea Voicu-Jiquidi, ...
-
Cum motivează judecătorul din Ploiești controversata hotărâre de anulare a deciziei CCR. A fost publicat documentul oficial
Judecatorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești susține, in motivarea deciziei de joi, 24 martie, ca judecato ...
-
Ce se ascunde în spatele anulării alegerilor? Lavinia Șandru: "E timpul să vorbim despre trădare!"
Candidata PUSL acuza lipsa de transparența și cere o ancheta completa asupra deciziilor luate in ziua votului. „Nu ...
-
Balconul Universității, spațiu al memoriei civice: Crin Antonescu semnează angajamentul pentru Europa
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC CMF: 31250003 Crin Antonescu, candidatul Alianței „Romania, Înainte!" la alegeri ...
-
Lavinia Șandru a semnat Declarația în opt puncte a Universității București și și-a reafirmat angajamentul față de valorile euroatlantice
Lavinia Șandru, candidatul PUSL la Președinția Romaniei, a semnat Declarația in opt puncte elaborata de Universitatea B ...
-
Antonescu: Simion plătește 1,5 milioane de dolari unei firme de lobby din SUA pentru a denigra România
Crin Antonescu: "În numele patriotismului, George Simion platește 1,5 milioane de dolari unei firme de lobby din S ...
-
AEP va verifica AUR în scandalul contractului de 1,5 milioane de dolari cu firma de lobby din SUA
Autoritatea Electorala Permanenta (AEP), instituția care analizeaza legalitatea cheltuielilor din campania electorala, v ...
-
Un candidat cu susținere, unul fără: Antonescu e susținut de Bolojan, Nicușor Dan rămâne izolat
Pe fondul apropierii alegerilor prezidențiale, susținerile publice devin tot mai relevante pentru conturarea taberelor p ...
-
Semnal de la Oradea: Antonescu și Bolojan, împreună pentru România
Candidatul la președinție Crin Antonescu și președintele actual al Romaniei, Ilie Bolojan, au participat luni, la ...
-
Cu două săptămâni înainte de prezidențiale: Cine intră în turul II și cine pierde teren. Date-cheie din sondajul Sociopol
Potrivit celui mai recent sondaj realizat de Sociopol, la comanda postului Romania TV, liderul AUR, George Simion, și fo ...
-
Victor Ponta regreta enorm gafa cu inundarea de la Portile de Fier: Îi rog pe Dumnezeu și pe români să mă ierte
Prezidențiabilul Victor Ponta a mers la biserica in Vinerea Mare pentru a se spovedi, dar a facut și o marturisire publi ...
-
Jocuri de culise - Antonescu e în topul cheltuielilor electorale. A primit 34 de milioane de la PSD și doar 2 milioane de la PNL
În topul cheltuielilor electorale pentru alegerile prezidențiale se afla Crin Antonescu, cu 45,3 de milioane de le ...
-
Conform Atlasintel: Antonescu și Bolojan conduc în topul aprecierii electoratului, semnal clar de reconfigurare politică
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Potrivit sondajului AtlasIntel realizat pentru HotNews in perioada 10-13 aprili ...
-
Crin Antonescu: „Vom face din lupta împotriva traficanților o prioritate națională"
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, p ...
-
Călin Georgescu, mesaj cu subînțeles pentru români: "Am o veste bună și una rea"
Calin Georgescu s-a prezentat, astazi, la poliție pentru a semna controlul judiciar. La ieșirea din secția de Poliție, ...
-
România care se stinge: Satul unde nu s-a mai născut niciun copil de 35 de ani. Lavinia Șandru: „Aceasta e tăcerea care ucide o țară"
În Romania anului 2025, exista locuri unde viața s-a oprit. Nu cu zgomot, nu printr-o catastrofa - ci in tacere, p ...
-
Tragedie pentru George Simion, care e in fază terminală din punct de vedere politic. Pe cine preferă votanții lui Călin Georgescu
Potrivit unui sondaj realizat de ARA Public Opinion s-a aflat cați dintre votanții lui Calin Georgescu ar pune acum ștam ...
-
Crin Antonescu propune integrarea patrimoniului cultural în circuitul economic național
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 În viziunea lui Crin Antonescu, cultura trebuie privita ca un motor de in ...
-
Mai penibil nu se poate: Mihail Neamțu a intrat sub pseudonim în emisiune pentru a-l linguși pe șeful George Simion
Prezidențiabilul AUR George Simion a participat la o emisiune la postul de radio "Europa FM". Pe finalul emisiunii, poli ...
-
AUR se dezintegrează: Demisii pe bandă rulantă, inclusiv membri fondatori ai partidului aleg să plece din cauza lui George Simion
Teoretic, AUR este pe val in sondaje, dar, practic, in interiorul partidului este haos si risca dezintegrarea. Demisiile ...
-
George Simion despre "profetul" Călin Georgescu: "A prezis pandemia de Covid și a spus din 2023 ca nu vom avea turul 2 al alegerilor prezidentiale"
"Calin Georgescu va aparea și va conduce Romania, am aceasta credința", a afirmat, luni seara, liderul AUR, George Simio ...
-
Comisia parlamentară de anchetă în cazul Nordis nu s-a întrunit nici măcar o dată
Pagubitii NORDIS au cerut reinfiintarea comisiei de ancheta parlamentara in cazul Nordis. Acestia reclama faptul ca acea ...
-
Gigi Becali nu mai dă doi bani pe "băiatul lui tata" și votează cu Crin Antonescu la prezidențiale!
Rasturnare totala de situație. Gigi Becali a anunțat ca ii va face campanie lui Crin Antonescu pentru alegerile din luna ...
-
George Simion a ajuns în pragul isteriei când a fost întrebat unde au dispărut banii AUR pentru campanie
Președintele AUR, George Simion, spune ca nu ar trebui sa existe o instituție precum CNA, dar incolțit de intrebari spun ...
-
Crin Antonescu propune un nou standard pentru justiția din România: claritate, transparență și eficiență
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Programul prezidențial al lui Crin Antonescu aduce in prim-plan ideea unei refo ...
-
Omul cere ajutor, instituțiile tac: un crescător de animale cunoscut și respectat în comunitate a fost agresat violent de rivali.
În Sacoșu Turcesc, județul Timiș, statul roman tace periculos. Gheorghe Beschiu, un crescator de animale cunoscut ...
-
Crin Antonescu: România trebuie să devină furnizor regional de securitate energetică
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Crin Antonescu, candidatul Alianței Romania Înainte la alegerile preziden ...
-
Diana Șoșoacă s-a dus degeaba la Mar-a-Lago. Donald Trump și Elon Musk și-au anulat participările la evenimentul pentru care lidera SOS avea bilet
Europarlamentara și lidera SOS Romania, Diana Șoșoaca, a participat vineri seara la gala anuala de Ziua Lincoln organiza ...
-
Anunț major făcut de Cristian Diaconescu: „O delegație a Congresului american vine în România". Se va discuta și despre anularea alegerilor
O delegatie a Congresului american ar urma sa vina in țara noastra, „cu contacte semnificative la toate nivelele d ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu