Rareş Bogdan, despre decizia CCR în cazul Dianei Şoşoacă: Numai poporul să judece dacă o persoană poate deveni preşedinte, nu justiţia
Postat la: 06.10.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, spune că nu justiţia, judecătorii şi nu CCR „dominat de magistraţi garantaţi de PSD" trebuie să decidă dacă o persoană poate deveni preşedinte, ci doar poporul este îndreptăţit.
„Într-o lume liberă de unde decenţa nu a dispărut cu totul, numai poporul este îndreptăţit să judece dacă o persoană poate deveni sau nu preşedinte sau orice alt ales (deputat, senator, primar, etc.) prin alegeri libere, sufragiu universal. Nu justiţia, nu judecătorii, din orice instanţă ar fi, nu CCR-ul dominat de magistraţi „garantaţi de PSD", nu consultanţi din umbră, nu calcule mizerabile ale aceloraşi şi aceloraşi personaje care au pendulat în jurul lui Năstase, Ponta sau Dragnea", spune, duminică, pe Facebook, prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, după ce CCR a invalidat, sâmbătă, candidatura Dianei Şoşoacă. Bogdan spune că s-a optat pentru democraţie, iar acest regim politic se bazează pe voinţa poporului, pe votul universal, pe suveranitate.
„Cu toate imperfecţiunile ei democraţia este cea mai puternică dintre lumi, deoarece decizia aparţine poporului, proprietarul suveranităţii naţionale. Nu judecătorilor şi nu instanţelor. Poporul îşi exercită suveranitatea prin cei pe care îi alege, dar atenţie mare! Niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. O spune Constituţia, Constituţia României. Blocarea candidaturii Dianei Şoşoacă este un caz de exercitare a suveranităţii de către un grup. Pot demonstra asta? Nu am instrumente. Am însă câteva informaţii şi suspiciuni rezonabile din culisele miuţei politice pe care PSD, acelaşi PSD, o joacă mereu, şi mereu, şi mereu cu alegătorii, fără să-şi demaşte voinţa de putere absolută. Şi chiar dacă nu împărtăşesc ideile Dianei Şoşoacă, chiar dacă suntem la 180 de grade în privinţa opţiunilor, a atitudinilor, a aspiraţiilor, geopolitice sau de alianţe ale României, iubesc mai mult corectitudinea şi libertatea de a alege şi a fi ales decât calculele politice. Sunt liber să gândesc, să votez, să pun cap la cap informaţii, să protestez atunci când detectez perturbaţii în regulile scrise şi nescrise ale democraţiei. Suntem datori să spunem adevărul, pentru a pretinde, la rândul nostru, să fim judecaţi de către oameni cu aceeaşi măsură, a adevărului şi analizei corecte", adaugă Rareş Bogdan.
Judecătorii Curţii Constituţionale a României au respins sâmbătă candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi. Practic, Diana Şoşoacă nu poate candida la alegerile prezidenţiale. Decizia este definitivă şi urmează să fie comunicată Biroului Central Electoral. Imediat, PSD şi PNL s-au acuzat reciproc. Diana Şoşoacă a reacţionat şi sâmbătă, la miezul nopţii, a depus din nou candidatura, urmând să fie luată o decizie, duminică, pe această nouă candidatură.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Meta a câștigat sute de mii de dolari de pe urma unei rețele de dezinformare pro-rusă
Rețeaua de dezinformare "Doppelganger" a început prin a clona instituțiile media occidentale pentru a răspândi mesaje anti-Ucraina și anti-Occident.
-
CIA susține ipoteza conform căreia COVID ar fi provenit dintr-un laborator
Agenția Centrală pentru Informații a Statelor Unite (CIA) a evaluat duminică, 26 ianuarie, că este mai probabil ca virusul care a condus la pandemia de Covid-19 să fi provenit dintr-un laborator decât din natură. CIA subliniază și că originea naturală rămâne destul de plauzibilă.
-
Trump trimite Israelului bombele blocate de Biden: "O mulţime de lucruri care au fost comandate şi plătite sunt acum pe drum!"
Preşedintele SUA Donald Trump, a declarat sâmbătă, 25 ianuarie, că "o mulţime de lucruri care au fost comandate şi plătite de Israel" sunt pe drum. Astfel, Donald Trump răspunde informaţiilor din presă că administraţia sa a deblocat o livrare de bombe de 2.000 de livre (907 kg).
-
Crimă domestică înfiorătoare. O femeie a fost ucisă în bătaie de soțul ei „A tras-o ca pe o cârpă prin curte"
O femeie din Giurgiu a fost omorâtă de soțul ei într-un caz cumplit de violență domestică. Bărbatul a fost cel care a alertat autoritățile, încercând să își ascundă urmele, dar anchetatorii au aflat adevărul cu ajutorul camerelor de supraveghere din curte.
-
Și Trump vrea sa facă o mare afacere din războiul din Ucraina: Vrea să cumpere arme din SUA cu banii rușilor!
Administrația Trump ia în considerare cumpărarea de armament american pentru Ucraina cu bani obținuți din activele rusești înghețate, a declarat Keith Kellogg, trimisul pentru pace al lui Trump pentru Ucraina și Rusia.
-
Călin Georgescu după furtul Tezaurului Dacic: "Demisia miniștrilor de la Externe și Cultură e necesară!"
Călin Georgescu s-a dezlănțuit la câteva ore de la furtul Tezaurului Dacic. Georgescu acuză că la mijloc de vorba de incapacitatea de a apăra bunurile poporului, istoria, dar și oamenii care încă trăiesc în acestă țară. El cere demisia miniștrilor de la Externe și Cultură
-
China anunță că SUA nu sunt preocupate de independenta Taiwanului: Negocieri la cel mai înalt nivel
Departamentul de Stat al SUA a anunţat, după o convorbire a secretarului de Stat Marce Rubio cu omologul chinez Wang Yi, că Rubio a exprimat preocuparea "faţă de acţiunile coercitive ale Chinei împotriva Taiwanului".
-
Răspuns fără precedent al Patriarhului Daniel: A demontat toate minciunile care se spun la adresa Bisericii Ortodoxe Române
Patriarhul Daniel a demontat, printr-un raport-sinteză detaliat, toate acuzațiile aduse Bisericii Ortodoxe Române, care susțin că aceasta ar beneficia de mai mulți bani de la stat decât contribuie. Prezentarea a fost făcută sâmbătă, 25 ianuarie 2025, în cadrul Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor, desfășurată la Palatul Patriarhiei.
-
Europa se reorientează după anunțurile lui Donald Trump și accelerează serios proiectul monedei euro în format digital
Băncile din zona euro au nevoie de un euro digital pentru a răspunde iniţiativei preşedintelui american Donald Trump de a promova stablecoins, un tip de criptomonedă de obicei legată de dolarul american, a declarat vineri Piero Cipollone, membru al consiliului Băncii Centrale Europene (BCE).
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.RAISA 8283 - APOCALIPSA A ÎNCEPUT! "PATRIA A PRIORI!"
- 2.De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
- 3.Marian Munteanu decriptează ce se va întâmpla cu America dupa revenirea lui Donald Trump la Casa Albă: SUA se uneste cu Canada si achizitioneaza Groenlanda!
- 4.Concluzia lui Robert Turcescu despre Călin Georgescu după interviu: "Are foame de putere" VIDEO
- 5.Războiul Becali - Georgescu a ajuns la alt nivel: „E prea dobitoc, țăran, prost"
- 6.Reglementări draconice: Guvernul adoptă măsuri speciale pentru candidați de tip Călin Georgescu
- 7.Presa din SUA îi face portretul lui Călin Georgescu și susținătorilor acestuia: Noii Rasputini!
- 8.Lovitură pentru Guvern chiar înainte de ședință: Ordonanța de austeritate are aviz negativ de la Consiliul Economic și Social
- 9.Să vedem cât o ține: Diana Șoșoacă anunță că se retrage din viața publică. Europarlamentara și copiii săi au fost amenințați
- 10.Ciolacu și Bolojan vor conduce împreună un Departament de eficientizare, construit după modelul lui Trump. Ce se va întâmpla cu bugetarii în plus
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu