Războiul ceaiului de tei! Rareș Bogdan reacționează dur după ieșirea lui Mugur Isărescu: "Oameni de bază ai BNR au avut ieșiri alarmiste!"
Postat la: 13.05.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Rareș Bogdan îl atacă pe guvernatorul BNR, pe care îl acuză că este principalul vinovat pentru situația financiară a țării. Mai mult, europarlamentarul afirmă că el a recomandat prima oară consumul de ceai de tei calmant pentru unii angajați ai BNR, mai nervoși, care anunțau deja moartea economiei românești.
„Cred că Isărescu s-a adresat românilor, nu mie. Economiști precum Eugen Rădulescu și Valentin Lazea, oameni de bază ai BNR, au avut ieșiri alarmiste, în care ne anunțau că România este în un pericol de moarte economică și că vin crizele peste noi.
Atunci, i-am recomandat domnului Isărescu să le dea subordonaților lui ceai de tei, ca să îi calmeze. Când fac astfel de declarații, de la nivelul funcției lor, atunci este o problemă. Lucrurile arată prost la nivel Uniunii Europene, numai că în țări ca Italia sau Belgia, de exemplu, forța economiei e mai mare. În România, orice mic dezechilibru ne afectează. Românii vor fi răbdători, căci așa suntem de 2000 de ani. Dar așteptăm ca din partea instituției bancare centrale să simțim un anumit sentiment de credibilitate.
În contextul actual, criza la nivel european este intensificată de agresiunea Rusiei în Ucraina. Faptul că Romania avea o dependență mai mare față de Ucraina, m-a lăsat și pe mine perplex. Nu știam că noi importam 65% din îngrășămintele chimice din Ucraina sau jumătate din miliardul de tonă de beton în luăm și de la ucraineni. De asemenea, nu știam că peste 50% din totalul cerealelor veneau din Ucraina, iar 80% de ulei îl importam tot de la ei", a declarat Rareș Bogdan.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Grupul Rockefeller face profeții spectaculoase: "Națiuni considerate fără speranță, precum Portugalia și Grecia, sunt acum luminile continentului"
Șeful fondului de investiţii Rockefeller Capital Management's, Ruchir Sharma, a realizat într-un articol publicat în Financial Times o analiză însoțită de predicţii pentru anul 2025.
-
Descoperire colosală: Adam și Eva chiar au existat; la fel și Grădina Edenului. E mai aproape decât credeam
Povestea lui Adam și Eva este una familiară pentru majoritatea creștinilor: conform Bibliei, ei sunt primii bărbat și femeie pe Pământ, creați din praf și trăind în Grădina Edenului. Această narativă stă la baza credinței că întreaga umanitate își are rădăcinile într-o singură pereche de strămoși.
-
"Canada ar trebui să fuzioneze cu Statele Unite": reacţia lui Donald Trump la anunțul despre demisia premierului canadian Justin Trudeau
Preşedintele ales Donald Trump a sugerat din nou că Statele Unite şi Canada ar trebui să „fuzioneze", la câteva ore după demisia premierului canadian Justin Trudeau. El invocase deja această idee în faţa premierului canadian la Mar-a-Lago, la începutul lunii decembrie,
-
Să vedem cât o ține: Diana Șoșoacă anunță că se retrage din viața publică. Europarlamentara și copiii săi au fost amenințați
Diana Șoșoacă se retrage din spațiul public în unor unor amenințări la adresa ei și a familiei. De altfel, președinta SOS România a vorbit pe B1 TV despre faptul că se teme pentru viața ei și pentru siguranța copiilor ei.
-
Ce cunoaștem despre icoane? Câteva date despre aceste obiecte de cult
Toate obiectele de cult au un istoric unic si fascinant. Știți în ce secol au apărut icoanele pentru prima dată? Cunoașteți motivul real pentru care acestea au fost făcute? Aceste obiecte de cult au jucat și joacă un rol important în creștinism. Rămâneți alături de noi să aflați mai multe despre aceste obiecte.
-
Secrete japoneze pentru slăbit rapid. Patru trucuri pe care poți să le încerci
În ciuda influențelor externe și a stilului de viață modern, japonezii au păstrat obiceiuri alimentare și rutine care contribuie la starea lor generală de bine. Aceste practici sunt fundamentale pentru menținerea unui corp zvelt și sănătos.
-
Cercetătorii atrag atenția: Un virus banal ar putea declanșa boala Alzheimer
Un virus comun, cu care majoritatea oamenilor vin în contact încă din copilărie, ar putea fi responsabil pentru apariția bolii Alzheimer la anumite persoane, au descoperit cercetătorii de la Universitatea de Stat din Arizona.
-
Dovezi ciudate dintr-o carieră din Europa ale unor "autostrăzi" vechi de 166 de milioane de ani ar putea schimba cursul istoriei
Niște denivelări ciudate dintr-o carieră din Europa s-au dovedit a fi „autostrăzi" vechi de 166 de milioane de ani pentru unii dintre cei mai mari dinozauri din Jurassic.
-
Europarlamentar român neafiliat: "Vestul aproape nu mai există. E dezmembrat bucată cu bucată!"
Europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă consideră că „vestul" - așa cum era cunoscut el odinioară - „aproape nu mai există". „Oricine va fi ales, va trebui urgent să învețe relații internaționale pe pâine.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cum a fost aranjata întalnirea lui Victor Ponta cu Donald Trump la Mar-a-Lago și care este legatura cu Calin Georgescu
- 2.Lui Iohannis îi arde de operatii estetice după ce a operat democratia anulând alegerile din România
- 3.Marian Munteanu decriptează ce se va întâmpla cu America dupa revenirea lui Donald Trump la Casa Albă: SUA se uneste cu Canada si achizitioneaza Groenlanda!
- 4.Rareș Bogdan lansează o ipoteză neașteptată, după aderarea României la spațiul Schengen
- 5.Ce au decis judecătorii CAB în dosarul Călin Georgescu-anularea alegerilor prezidențiale - Fostul candidat independent a fost prezent în instanță
- 6.Șoșoacă acuză că a fost forțată să îl susțină pe Georgescu: "Aici, pe fraierirea voastră, s-a bătut SIE cu SRI, Mossad cu CIA, MI5, FBI"
- 7.Victor Ponta anunță o nouă eră după întâlnirea cu Donald Trump: "Lumea se va schimba radical începând cu 20 Ianuarie 2025!"
- 8.Trădare, dar să știm și noi: 21 de parlamentari suveraniști au votat pentru noua coaliție pro europeană
- 9.„Președintele Iohannis devine o vulnerabilitate pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei"
- 10.Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator al României. Motivul pentru a ales să nu fie parlamentar
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu