Protestatarii îşi fac partid: Alianţa Politică Strada şi-a înregistrat denumirea şi sigla
Postat la: 25.03.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Grupul de iniţiativă Alianţa Politică Strada a anunţat, vineri, că a făcut primii paşi pentru înfiinţarea unei formaţiuni „născută din rândul protestatarilor", prin înregistrarea numelui şi a siglei, urmând ca actele să fie depuse la Tribunal.
"Astăzi, 24 martie 2017, s-au făcut paşi importanţi în vederea apariţiei în scena politică din România a unei noi formaţiuni născută din rândul protestatarilor, prin înregistrarea numelui şi a siglei, urmând ca, în scurt timp, actele să fie depuse la Tribunal.Denumirea acestei formaţiuni este Alianţa Politică Strada, iar membrii săi fondatori sunt câţiva dintre cei mulţi care au participat, zi de zi, la protestele străzii", se arată într-un comunicat transmis de Grupul de iniţiativă Alianţa Politică Strada.
Grupul de iniţiativă are în componenţă sa "doar persoane care nu au făcut până acum politică", potrivit sursei citate. "Participanţi, încă din 1989, la toate protestele din România, cei ce au iniţiat această mişcare - Alexandra Otilia Tudoran, Fieger Săvulescu, Marilena Piucă, Sorin Alexandru Şontea, Marin Oprea (diaspora), Lucian Piucă şi Gabriel Florin Haromszeki - au decis ca grupul iniţial, cu denumirea de Partidul Mişcarea Naţională Rezist, ce are foarte mulţi susţinători, să se transforme în Alianţa Politică Strada", se arată în comunicatul de presă.
Grupul de iniţiativă susţine că "simbolul #rezist aparţine doar Străzii, nu unui partid sau altul", potrivit sursei citate. "Nu s-a dorit confiscarea acestui simbol la care toţi au aderat, indiferent de opţiunile lor politice sau civice", precizează Grupul de iniţiativă Alianţa Politică Strada.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Cercetătorii au descoperit de ce tot mai mulți oameni fac cancer. Pe primul loc nu e mâncarea de proasta calitate asa cum se credea
În urma unei revizuiri ştiinţifice ample, cercetătorii afirmă că au identificat o cauză pentru mai multe tipuri de cancer, pentru care nu există explicaţii genetice sau legate de dietă şi stilul de viaţă.
-
Românii pot călători în SUA fără viză - Dar cât costă de fapt să ajungi în America. Nu mai punem cat cheltuiesti cu masa si casa
Din 31 martie 2025, cetățenii români vor putea călători în Statele Unite ale Americii fără viză, după includerea oficială a României în Programul Visa Waiver. Decizia a fost anunțată de Secretarul american pentru Securitate Internă, Alejandro Mayorkas, în consultare cu Secretarul de Stat, Antony Blinken, consolidând parteneriatul strategic dintre cele două țări.
-
Serviciile de informații occidentale avertizează asupra unei posibile amenințări devastatoare din partea Rusiei
Serviciile de informații occidentale avertizează asupra unei posibile amenințări din partea Rusiei: o armă electromagnetică capabilă să reproducă efectele devastatoare ale fenomenului Carrington din 1859.
-
Incendiile din California se intensifică. Sunt grav amenințate zonele Brentwood și Bel Air
Pompierii încearcă totul pentru a preveni ca cel mai mare dintre incendiile mortale care amenință Los Angeles să se răspândească într-unul dintre cele mai exclusiviste cartiere ale orașului, relatează BBC.
-
Furtună pe piața energiei regenerabile din cauza lui Donald Trump
Noile declarații ale președintelui ales al SUA, Donald Trump, despre turbinele eoliene au creat confuzie și îngrijorare pe piața energiei verzi. Cu două săptămâni înainte de a prelua oficial mandatul, el a spus că va încerca să se asigure că nu vor fi instalate noi turbine eoliene în timpul mandatului său.
-
Zuckerberg se gudură la Trump: Acuză că oficialii administrației Biden țipau și înjurau când solicitau cenzurarea Facebook
Într-un episod al emisiunii "The Joe Rogan Experience" difuzat vineri, Mark Zuckerberg, directorul general al Meta, a prezentat o imagine a funcționarilor administrației Biden care certau personalul Facebook în timpul cererilor de eliminare a anumitor conținuturi de pe platforma social media.
-
Alinierea a șapte planete în 2025, data când o poți vedea pe cer. Fenomen fascinant foarte rar care uimește lumea
Pasionații de astronomie sunt foarte entuziasmați, deoarece în perioada următoare din 2025 au ocazia să observe un fenomen absolut fascinant, foarte rar, pe cerul nopții: alinierea a șapte planete. Conjuncția lui Saturn, Mercur, Neptun, Venus, Uranus, Jupiter și Marte poate fi văzută în seara zilei de 28 februarie 2025.
-
VLC revoluționează redarea multimedia. Subtitrări și dublaje, în orice limbă, generate în timp real cu inteligență artificială
VLC, una dintre cele mai populare aplicații de redare multimedia din lume, pregătește o inovație majoră. La CES 2025, echipa VideoLAN a anunțat integrarea inteligenței artificiale în player-ul open source, ceea ce va permite generarea în timp real a subtitrărilor și dublajelor pentru orice tip de conținut video.
-
Mediatorul Orban - Întâlnirea dintre Putin și Trump ar putea avea loc în Ungaria
Președintele ales al SUA Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin s-ar putea întâlni în Ungaria, a declarat jurnaliștilor ruși Vladimir Djabarov, prim-vicepreședinte Comisiei pentru afaceri externe al Consiliului Federației ruse (camera superioară a Parlamentului rus).
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cum a fost aranjata întalnirea lui Victor Ponta cu Donald Trump la Mar-a-Lago și care este legatura cu Calin Georgescu
- 2.De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
- 3.Marian Munteanu decriptează ce se va întâmpla cu America dupa revenirea lui Donald Trump la Casa Albă: SUA se uneste cu Canada si achizitioneaza Groenlanda!
- 4.Ce au decis judecătorii CAB în dosarul Călin Georgescu-anularea alegerilor prezidențiale - Fostul candidat independent a fost prezent în instanță
- 5.Victor Ponta anunță o nouă eră după întâlnirea cu Donald Trump: "Lumea se va schimba radical începând cu 20 Ianuarie 2025!"
- 6.Trădare, dar să știm și noi: 21 de parlamentari suveraniști au votat pentru noua coaliție pro europeană
- 7.Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator al României. Motivul pentru a ales să nu fie parlamentar
- 8.„Președintele Iohannis devine o vulnerabilitate pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei"
- 9.Mandatul Președintelui României încetează de drept în 21 decembrie 2024, nici o clipă peste ora 00:00!
- 10.Colegi de globalism: Klaus Iohannis îl cunoaște pe Călin Georgescu de peste 20 de ani. Cei doi discutau despre implementarea "Agendei 21"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu