Procedura de selecție a noului Directorat al Hidroelectrica ar putea fi reluată. Precizările Ministerului Energiei
Postat la: 17.10.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Pocedura de selecție a celor cinci directori care ar urma să conducă Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, ar putea fi reluată, iar o decizie în acest sens ar urma să fie luată de Consiliul de Supraveghere.
"Având în vedere anumite speculații apărute în spațiul public, Ministerul Energiei specifică faptul că procedurile aferente desfășurării selecției pentru membrii directoratelor companiilor aflate sub autoritatea tutelară a Ministerului Energiei nu intră în atribuțiile ministerului. Întreaga răspundere pentru derularea și rezultatele acestor proceduri aparține celor care le gestionează la nivelul consiliilor de supraveghere / administrație. În acest moment, este în desfășurare o procedură de selecție în cadrul directoratului Hidroelectrica. În baza prevederilor OUG 109, pașii procedurali și rezultatele finale intră în atribuțiile Consiliului de Supraveghere al Hidroelctrica și a firmei de consultanță pe care Consiliul a selectat-o.", a precizat Ministerul Energiei.
Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, cel care de care depinde numirea viitorului Directorat al Hidroelectrica s-a întrunit în ședință pe marginea continuării procesului de selecție a noilor directori care vor conduce compania în următorii patru ani. Surse din piața de energie au declarat că actuala procedură de selecție ar urma să fie stopată, și se va demara alta, în viitor, motivul fiind numărul mare de contestații din partea candidaților.
Ca o situație particulară, se remarcă un candidat al cărui nume nu a fost vehiculat până acum. Potriivit surselor noastre, ar fi vorba despre Dragoș Roibu, care este momentan șef de cabinet al ministrului Energiei, Sebastian Burduja, care și ar fi depus candidatura pentru două poziții de director, aministrativ și de investiții, dar care se pare că nu este acceptat pentru niciuna dintre ele pentru că nu ar îndeplini condițiile necesare. Procesul de selecție a directorilor Hidroelectrica, ale cărui rezultate sunt foarte așteptate de piață, este pe ultima sută de metri și despre el a fost întrebat și ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
"Cred că având în vedere listarea Hidroelectrica, având în vedere portofoliul de proiecte, inclusiv proiecte cu grad de finalizare mare, grad de execuție mare, se simte nevoia unei reîmprospătări la nivelul echipei. Dar asta nu este decizia mea ca ministru și nu m-am implicat și n-o să implic niciodată în procedurile de selecție făcute în baza ordonanței 109. Noi suntem autoritate tutelară, ne putem exprima în cadrul adunării generale a acționarilor. Acum, procedura este derulată la nivelul consiliului de supraveghere, prin comitetul de nominalizare și remunerare. Înțeleg că vor face o listă scurtă și vor veni cu acea propunere la nivelul consiliului de supraveghere, urmând ca CS-ul să decidă fericiții câștigători sau nefericiții câștigători, pentru că dacă nu se vor ține de treabă, cu siguranță vor avea o problemă", a spus Sebastian Buduja în conferință de presă răspunzând unei întrebări.
În cel mult două săptămâni, Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica ar urma să-i aleagă pe cei cinci membri ai Directoratului companiei, în urma unui proces de selecție în care, teoretic, oricine îndeplinește criteriile, poate ocupa un loc în cadrul Directoratului. Nici compania și nici firma de recrutare nu au prezentat public lista cu numele candidaților dar, potrivit relatărilor din presă, posturile ar fi vizate de actualul director general, Bogdan Badea, de fostul membru al CS Karoly Borbely, de fostul director al grupului Electrica, Corina Popescu, de un fost director în cadrul companiei, Petronel Chiriac, de un fost director financiar la Electrica, Mihai Darie, de un fost secretar de stat, Andrei Maioreanu, și lista poate continua.
În pole position pentru postul de director general ar fi, potrivit informațiilor care circulă în piață, Karoly Borbely, considerat un apropiat al premierului Marcel Ciolacu, asta și în condițiile în care se spune că, după rotative guvernamentală, producătorul de energie ar fi intrat în orbita PSD, dar încă nimic nu este cert încă. Hidroelectrica este cel mai mare producator de energie verde din Romania și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național, fiind o companie vitală pentru un sector strategic, cu implicații în siguranța națională. Compania exploatează un număr de 187 de centrale, cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Alexandru Nazare joacă la rupere: anunță că 21 de persoane cu roluri de conducere au fost schimbate din funcții la ANAF
„Dupa schimbarile la Directia Regionala Antifrauda Bucuresti si stoparea cheltuielilor si birocratiei inutile cu s ...
-
Drone și recuperatori privați pe urmele românilor care nu-și plătesc taxele la timp. Un fost judecător CCR explică ce abuzuri poate crea legea anunțată de Guvern
Ministrul Dezvoltarii, Cseke Attila, alaturi de premierul Ilie Bolojan, au anunțat pregatirea cadrului legal pentru util ...
-
Titus Corlățean face o previziune "neagră" pentru PSD: "Riscă să devină o balama de 10% Nu mai este un partid viu"
Senatorul PSD Titus Corlatean sustine ca PSD nu mai are azi viata dinamica si nu mai este un partid in care oamenii sa a ...
-
Mâna dreaptă a lui Ilie Bolojan vrea austeritate dar pentru alții: El are mașină cu SPP și stă în vilă RA-PPS
Șeful Cancelariei primului ministru, Mihai Jurca, a anunțat, impreuna cu premierul Ilie Bolojan, masurile de austeritate ...
-
Rareș Bogdan o avertizează pe Ursula von der Leyen: "Nu vă atingeți de fondurile pentru fermieri!"
Rareș Bogdan, europarlamentar PNL și vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European, lanseaza un avertisment l ...
-
Alexandru Nazare - Semnal pentru investitori și agențiile de evaluare: "Nu vrem doar să evităm junk-ul, vrem să urcăm ratingul!"
„Am securizat situatia Romaniei in privinta primei analize. Cand spun acest lucru, inseamna ca pericolul nu a trec ...
-
Revoltă de proporții în Ministerul de Externe: Diplomații au trimis scrisoare deschisă către Nicușor Dan și către ministru
Un grup de diplomați cu experiența din cadrul Ministerului de Externe a transmis o scrisoare deschisa catre ministrul de ...
-
Ilie Bolojan a trecut peste capul Comisiei Europene și a impus CASS la pensii și mame în maternal
Comisia Europeana nu a impus Romaniei sa taxeze cu CASS pensiile romanilor sau mamele aflate in concediu maternal. Este ...
-
Demagogia e de AUR: Românii care luptă în Ucraina îl acuză pe George Simion că a primit 15.000 de dolari de la FSB pentru subminarea unirii cu Republica Moldova
„Romanian Battlegroup Getica", un grup de combatanți vorbitori de limba romana care lupta in Ucraina, impotriva in ...
-
Șeful liberal al CJ Cluj după ce nu a fost ales primvicepresedinte al PNL: Mă autoeliberez de PNL. Cooperativa trădătorilor şi a non-performanţei politice a pus mâna pe partid!
Presedintele Consiliului Judetean Cluj Alin Tise, care a ratat functia de prim-vicepresedinte PNL la Congresul extraordi ...
-
SONDAJ: AUR ar câștiga detașat alegerile parlamentare. Următoarele partide au scor la jumătate
Un sondaj Flashdata arata ca AUR continua sa fie lider in preferințele romanilor in ceea ce privește alegerile parlament ...
-
Directorul Hidroelectrica a sărit să se gudure pe lângă Bolojan. A anuntat ca donează și el un "mărunțiș" de 20% din salariu
Directorul general al Hidroelectrica, Kàroly Borbèly, anunta ca va dona 20% din salariul sau catre Fundati ...
-
Alexandru Nazare dezvăluie momentul când românii vor fi loviți cel mai rău de noile măsuri economice: "Niciodată n-am fost așa de rău ca acum!"
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare (PNL), susține ca masurile fiscale adoptate de Guvernul Bolojan vor avea cel mai ...
-
Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere și declarația de interese: Care sunt sumele încasate de președinte în ultimul an
Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere și de interese, in ciuda faptului ca decizia Curții Constituț ...
-
Jocurile de culise din CCR pentru funcția de președinte: Cum a fost aleasă judecătoarea Simina Tănăsescu
Curtea Constituționala a Romaniei (CCR) are un nou președinte: judecatoarea Simina Tanasescu, numita anterior la CCR de ...
-
Claudiu Târziu: Impozitul pe proprietate, recalculat după bunul plac al statului, este un nou jaf fiscal împotriva românilor!
Claudiu Tarziu, președintele partidului Acțiunea Conservatoare și europarlamentar roman, a denunțat cu fermitate decizia ...
-
Halici PSD face ordine: Lichidarea adversarilor politici se face prin metode interlope
Un incident de o violența extrema a zguduit recent scena politica și administrativa a județului Vrancea. Astfel, primar ...
-
Neomarxistii regimului BoloDan ar pregăti o posibilă taxare suplimentară a veniturilor preoților și a unităților de cult
Potrivit unor surse, autoritațile guvernamentale analizeaza in prezent o posibila masura fiscala cu impact direct asupra ...
-
Claudiu Târziu: Despre memorie, libertate și un gest firesc
Într-o epoca in care valorile democratice sunt adesea revendicate in registre contradictorii, gestul președintelui ...
-
Tăierile anunțate de Ilie Bolojan: „Limitarea mandatelor pentru cei cu funcții de conducere și plafonarea indemnizațiilor la valori rezonabile"
Premierul Ilie Bolojan a susținut vineri, 11 iulie, o conferinta de presa pe tema proiectelor de reforma ale Guvernului ...
-
Dan Nica n-a mai suportat: "Românii plătesc de două ori mai mult pentru energie decât alte state UE. Nimeni nu trebuie lăsat în urmă!"
Europarlamentarul PSD Dan Nica spune ca romanii nu pot plati mai mult pe energie decat alte state ale UE. "Am spus mereu ...
-
Manevra "Bolojan": Cum a mușamalizat Curtea de Conturi scandalul sediului Eximbank. Prejudiciul, diminuat de 14 ori
Curtea de Conturi ar fi diminuat un prejudiciu in legatura cu imobilul Eximbank, pentru a nu fi nevoie de sesizarea proc ...
-
Bărbații primesc "spor de femeie" la o companie de stat. Ministrul Energiei trimite Corpul de Control
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat ca a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participațiilor ...
-
Prețul energiei în România e de patru ori mai mare decât în alte țări UE: Se cere intervenția rapidă din partea Consiliului Europei
Europarlamentarul roman Dan Nica susține ca romanii și firmele din Romania platesc mai mult decat in alte țari UE pentru ...
-
Paul Stănescu cere o decizie fermă privind ieșirea sau rămânerea la guvernare a PSD
Secretarul general al PSD, Paul Stanescu, susține ca social-democrații se vad puși in situația de a fi doar obiect de de ...
-
Consiliul ECOFIN cere noi măsuri din partea României: Guvernul se laudă cu primele semnale pozitive
Consiliul ECOFIN a transmis o comunicare prin care arata faptul ca Romania nu a luat masuri suficiente pentru a corecta ...
-
Sponsorii lui Nicușor Dan din campanie au "dispărut" cu bani cu tot: ANI refuză să ofere datele și invocă decizia CCR
Presedintele Nicusor Dan si-a depus, la 20 iunie, declaratia de avere la Agentia Nationala de Integritate (ANI). El a pr ...
-
Ministrul Nazare merge la EcoFin să salveze țara de sancțiuni. Pe ordinea de zi a întâlnirii este o evaluare a României
Ministrul Finantelor, Alexandru Nazare, participa marți la reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare ...
-
România - o imensă petrecere în pijama de nu poti sa pui Cotrogeană pe geană. Mai lipseste Geoană din jacuzzi!
Vedem recent in spatiul public niste imagini cu "presedintele" in slapi si pijama. Se poate zice ca el considera ca este ...
-
Târziu sare la gâtul lui Pippidi: Interzicerea cash-ului e o măsură de doi bani!
Claudiu Tarziu, președintele partidului Acțiunea Conservatoare, europarlamentar și una dintre vocile echilibrate și luci ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu