Presedinta Ungariei s-a ferit să rostească numele țării noastre: Aici în Transilvania maghiarii nu sunt doar maghiari, ei sunt maghiari în pofida greutăţilor!
Postat la: 22.05.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Preşedintele Ungariei, Novak Katalin, afirmă că maghiarii din Transilvania nu pot contribui la prosperitatea Ungariei şi a României decât păstrându-şi identitatea. Ea a participat, sâmbătă, la un eveniment organizat de Ziua Unităţii Reformate din bazinul carpatic, prilej cu care a fost dezvelită o statuie a lui Gabriel Bethlen, principe al Transilvaniei în secolul al XVII-lea.
„Ieri, aici, în sudul Transilvaniei, ne-am întrunit în zece biserici pentru a celebra. Ne-am întrunit bucuroşi unii de alţii, mulţumiţi de retrospectiva unui lung deceniu de construiri fără de seamăn, rezultat al eforturilor conjugate ale patriei mamă şi comunităţilor maghiare reformate, catolice, evanghelice, unitariene de aici. Mulţumesc celor care contribuie la acest efort, mulţumesc celor care înţeleg că rămânerea comunităţilor maghiare din Transilvania pe pământurile natale, prosperitatea comunităţilor noastre înrădăcinate în afara graniţelor, este o valoare şi un interes comun, care niciodată nu se întoarce împotriva altora", a afirmat, preşedintele Ungariei, potrivit traducerii asigurate de organizatori pe un ecran.
„Bethlen Gabor ne obligă să construim prin credinţă, cu credinţă pentru perenizarea credinţei noastre. Fără încrederea în providenţa divină, munca de-o viaţă a lui Bethlen rămâne inexplicabilă şi de neînţeles, căci el, atunci, prins între doi păgâni, a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă pentru ţară (...). Cum să poţi construi dacă pe de o parte se dezlănţuie turcii şi tătarii, pe de altă parte te asupresc austriecii şi germanii şi te mai ameninţă şi ostilităţile interne? Numai cu credinţă. În ciuda tuturor relelor, această credinţă le-a dat putere celor care nu au dat bir cu fugiţii, deşi nu mai aveau nicio speranţă (...). Şi ei nu numai că au rămas în Transilvania, dar această credinţă vie, în ciuda tuturor relelor, i-a făcut să stea locului, să aibă copii, să înfiinţeze şcoli, să fie dascăli, să ţină slujbe, să cultive pământul şi la nevoie să se apere înarmaţi", a spus preşedintele ungar.
„A rămâne şi a prospera pe acest pământ este rezultatul convingerii general valabile a comunităţilor, familiilor, oamenilor de rând energici şi personalităţilor de vază. Credinţa maghiarilor transilvăneni este o credinţă păstrată în pofida situaţiei. Maghiarii din Transilvania nu sunt doar maghiari, ei sunt încă maghiari în pofida greutăţilor. Ei ştiu din adâncul sufletului că pot contribui cu adevărat la îmbogăţirea patriei mamă şi a pământului lor natal doar dacă păstrează dulcea noastră limbă maternă, dacă preţuiesc şi transmit obiceiurile, costumele şi mândria moştenite de la strămoşii noştri. Ei nu pot contribui la prosperitatea Ungariei şi a României decât păstrându-şi identitatea", a declarat Novak Katalin.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Grupul Rockefeller face profeții spectaculoase: "Națiuni considerate fără speranță, precum Portugalia și Grecia, sunt acum luminile continentului"
Șeful fondului de investiţii Rockefeller Capital Management's, Ruchir Sharma, a realizat într-un articol publicat în Financial Times o analiză însoțită de predicţii pentru anul 2025.
-
Descoperire colosală: Adam și Eva chiar au existat; la fel și Grădina Edenului. E mai aproape decât credeam
Povestea lui Adam și Eva este una familiară pentru majoritatea creștinilor: conform Bibliei, ei sunt primii bărbat și femeie pe Pământ, creați din praf și trăind în Grădina Edenului. Această narativă stă la baza credinței că întreaga umanitate își are rădăcinile într-o singură pereche de strămoși.
-
"Canada ar trebui să fuzioneze cu Statele Unite": reacţia lui Donald Trump la anunțul despre demisia premierului canadian Justin Trudeau
Preşedintele ales Donald Trump a sugerat din nou că Statele Unite şi Canada ar trebui să „fuzioneze", la câteva ore după demisia premierului canadian Justin Trudeau. El invocase deja această idee în faţa premierului canadian la Mar-a-Lago, la începutul lunii decembrie,
-
Să vedem cât o ține: Diana Șoșoacă anunță că se retrage din viața publică. Europarlamentara și copiii săi au fost amenințați
Diana Șoșoacă se retrage din spațiul public în unor unor amenințări la adresa ei și a familiei. De altfel, președinta SOS România a vorbit pe B1 TV despre faptul că se teme pentru viața ei și pentru siguranța copiilor ei.
-
Ce cunoaștem despre icoane? Câteva date despre aceste obiecte de cult
Toate obiectele de cult au un istoric unic si fascinant. Știți în ce secol au apărut icoanele pentru prima dată? Cunoașteți motivul real pentru care acestea au fost făcute? Aceste obiecte de cult au jucat și joacă un rol important în creștinism. Rămâneți alături de noi să aflați mai multe despre aceste obiecte.
-
Secrete japoneze pentru slăbit rapid. Patru trucuri pe care poți să le încerci
În ciuda influențelor externe și a stilului de viață modern, japonezii au păstrat obiceiuri alimentare și rutine care contribuie la starea lor generală de bine. Aceste practici sunt fundamentale pentru menținerea unui corp zvelt și sănătos.
-
Cercetătorii atrag atenția: Un virus banal ar putea declanșa boala Alzheimer
Un virus comun, cu care majoritatea oamenilor vin în contact încă din copilărie, ar putea fi responsabil pentru apariția bolii Alzheimer la anumite persoane, au descoperit cercetătorii de la Universitatea de Stat din Arizona.
-
Dovezi ciudate dintr-o carieră din Europa ale unor "autostrăzi" vechi de 166 de milioane de ani ar putea schimba cursul istoriei
Niște denivelări ciudate dintr-o carieră din Europa s-au dovedit a fi „autostrăzi" vechi de 166 de milioane de ani pentru unii dintre cei mai mari dinozauri din Jurassic.
-
Europarlamentar român neafiliat: "Vestul aproape nu mai există. E dezmembrat bucată cu bucată!"
Europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă consideră că „vestul" - așa cum era cunoscut el odinioară - „aproape nu mai există". „Oricine va fi ales, va trebui urgent să învețe relații internaționale pe pâine.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cum a fost aranjata întalnirea lui Victor Ponta cu Donald Trump la Mar-a-Lago și care este legatura cu Calin Georgescu
- 2.Lui Iohannis îi arde de operatii estetice după ce a operat democratia anulând alegerile din România
- 3.Marian Munteanu decriptează ce se va întâmpla cu America dupa revenirea lui Donald Trump la Casa Albă: SUA se uneste cu Canada si achizitioneaza Groenlanda!
- 4.Rareș Bogdan lansează o ipoteză neașteptată, după aderarea României la spațiul Schengen
- 5.Ce au decis judecătorii CAB în dosarul Călin Georgescu-anularea alegerilor prezidențiale - Fostul candidat independent a fost prezent în instanță
- 6.Șoșoacă acuză că a fost forțată să îl susțină pe Georgescu: "Aici, pe fraierirea voastră, s-a bătut SIE cu SRI, Mossad cu CIA, MI5, FBI"
- 7.Victor Ponta anunță o nouă eră după întâlnirea cu Donald Trump: "Lumea se va schimba radical începând cu 20 Ianuarie 2025!"
- 8.Trădare, dar să știm și noi: 21 de parlamentari suveraniști au votat pentru noua coaliție pro europeană
- 9.„Președintele Iohannis devine o vulnerabilitate pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei"
- 10.Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator al României. Motivul pentru a ales să nu fie parlamentar
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu