Președinta Ungariei îl ironizează pe Iohannis de la Belgrad. A creat rețeaua de președinți de stat pro familie dar pe președintele României nu l-a invitat!
Postat la: 10.09.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Preşedintele Ungariei, Katalin Novak, a anunţat, vineri, crearea unei reţele de preşedinţi de stat pro-familie, la o conferinţă de presă susţinută împreună cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic, la Belgrad.
Aceasta va fi o reţea care va reuni preşedinţii care sunt orientaţi spre familii şi acordă sprijin pentru acestea, a subliniat şeful de stat maghiar, invitându-l apoi pe preşedintele Serbiei să se alăture primul acestei reţele.
Katalin Nowaj a ajuns la Belgrad de la București, unde nu i-a făcut omologului său român Klaus Iohannis invitația de a face parte din „rețeaua" de președinți de stat pro familie.
Katalin Novák a explicat că şeful de stat sârb a dovedit, atât personal, cât şi ca preşedinte, cât de importante sunt familiile pentru el. Este în interesul său şi chiar are de gând să facă tot posibilul pentru ca şi tinerii din Serbia să primească sprijin atunci când doresc să îşi întemeieze o familie.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Inamicul nevăzut al omenirii: Va ucide 40 de milioane de oameni în următorii 25 de ani
Rezistența la antibiotice devine o amenințare globală tot mai gravă, care ar putea face 40 de milioane de victime în următorii 25 de ani, avertizează Dame Sally Davies, fostul medic-șef al Angliei.
-
Sfârșit groaznic pentru românca Elisa: Soțul ei italian a împușcat-o și apoi s-a sinucis
O tânără româncă în vârstă de 29 de ani, Elisa Stefania Feru, a devenit prima victimă a unui feminicid în Italia în anul 2025. Femeia a fost împușcată mortal de soțul său, Daniele Bordicchia, un agent de pază în vârstă de 38 de ani, care s-a sinucis apoi cu aceeași armă de serviciu.
-
Se complică situația în Canada: Justin Trudeau își pregătește demisia
Prim-ministrul canadian Justin Trudeau este din ce în ce mai aproape de a anunţa că intenţionează să demisioneze, deşi nu a luat încă o decizie finală, a declarat duminică o sursă citată de Reuters.
-
Un studiu recent explică de ce avem impresia că timpul trece mai repede
Conform unor studii recente, majoritatea oamenilor din Marea Britanie și Irak raportează o senzație intensă că timpul trece mai repede în perioada sărbătorilor importante, cum ar fi Crăciunul sau Ramadanul.
-
Virusul care a făcut ravagii în China a ajuns și în România? Expert: "Să nu rămânem surprinși"
China se confruntă în această perioadă cu un val de boli respiratorii grave cauzate de un virus. Spitalele sunt pline cu bolnavi, iar decesele survin într-un număr din ce în ce mai mare. Medicul epidemiolog Mihai Negrea, expert în sănătate, a explicat că metapneumovirusul (HMPV), căci despre acesta este vorba, nu e, în realitate, decât o banală răceală.
-
La 5 ani de la pandemia COVID, China se confruntă cu un nou virus care amenință omenirea. Nu există vaccin și se răspândește rapid
China este martoră la o creștere a cazurilor de metapneumovirus uman (HMPV), stârnind îngrijorări cu privire la o altă criză de sănătate după pandemia de COVID-19. Rapoartele și postările pe rețelele sociale arată spitale supraaglomerate, unii utilizatori sugerând, de asemenea, prezența mai multor viruși, cum ar fi HMPV, gripa A sau COVID-19, potrivit NDTV.
-
Adrian Văncică: Călin Georgescu spune tâmpenii mai mari decât am inventat eu pentru Las Fierbinți
Actorul Adrian Văncică îl acuză pe Călin Georgescu, câștigătorul detașat al primului tur al alegerilor prezidențiale de faptul că spune lucruri fără sens. Spune tâmpenii mai mari decât am inventat eu pentru serial acuză Văncică.
-
Serviciile de informaţii americane aruncă bomba: "Există o alianţă ascunsă între China şi rebelii Houthi din Yemen"
Există o alianţă ascunsă între China şi rebelii Houthi din Yemen, indicând rolul Beijingului în furnizarea de armament avansat grupării susţinute de Iran.
-
Încep pregătirile pentru unul dintre cele mai mari experimente globale. Ce presupune și ce vor să afle cercetătorii
O echipă internațională de psihologi lansează cel mai mare experiment global dedicat fericirii, vizând să identifice cele mai eficiente metode pentru îmbunătățirea stării de bine a oamenilor, informează The Guardian.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cum a fost aranjata întalnirea lui Victor Ponta cu Donald Trump la Mar-a-Lago și care este legatura cu Calin Georgescu
- 2.Lui Iohannis îi arde de operatii estetice după ce a operat democratia anulând alegerile din România
- 3.Marian Munteanu decriptează ce se va întâmpla cu America dupa revenirea lui Donald Trump la Casa Albă: SUA se uneste cu Canada si achizitioneaza Groenlanda!
- 4.Rareș Bogdan lansează o ipoteză neașteptată, după aderarea României la spațiul Schengen
- 5.Ce au decis judecătorii CAB în dosarul Călin Georgescu-anularea alegerilor prezidențiale - Fostul candidat independent a fost prezent în instanță
- 6.Șoșoacă acuză că a fost forțată să îl susțină pe Georgescu: "Aici, pe fraierirea voastră, s-a bătut SIE cu SRI, Mossad cu CIA, MI5, FBI"
- 7.Victor Ponta anunță o nouă eră după întâlnirea cu Donald Trump: "Lumea se va schimba radical începând cu 20 Ianuarie 2025!"
- 8.Trădare, dar să știm și noi: 21 de parlamentari suveraniști au votat pentru noua coaliție pro europeană
- 9.„Președintele Iohannis devine o vulnerabilitate pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei"
- 10.Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator al României. Motivul pentru a ales să nu fie parlamentar
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu