PMP Mehedinţi cere demisia ministrului Economiei Virgil Popescu
Postat la: 20.08.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Deputatul Ion Cupă, candidat PMP la preşedinţia CJ Mehedinţi: „Solicit remanierea ministrului Virgil Popescu pentru folosirea funcției publice în scopuri electorale”.
„PMP Mehedinți este șocat de declarația ministrului economiei, Virgil Popescu care, la depunerea candidaturilor PNL pentru primăria Drobeta Turnu-Severin și președinția CJ Mehedinți, a anunțat că guvernul PNL îi va sprijini pe cei doi candidați. PMP consideră că este o declarație profund antidemocratică și anticonstituțională care arată un PNL Mehedinți dispus să folosească orice mijloace pentru a-și impune candidații în funcțiile la care aceștia candidează.
Pentru o astfel de declarație sfidătoare la adresa democrației, în orice tară din UE, autorul ei ar fi fost demis sau și-ar fi prezentat demisia de onoare, cu atât mai mult cu cât este vorba de un demnitar cu rang înalt al guvernului în exercițiu", se arată într-un comunicat de presă al PMP.
„Nu pentru astfel de comportamente și practici am sprijinit prin vot în Parlament instalarea acestui Cabinet. Îmi exprim îngrijorarea cu privire la modul în care în judetul Mehedinți este gestionată această campanie electorală ținând cont de aceste derapaje nepermise din partea unui ministru important al cabinetului PNL. Solicit remanierea imediată a ministrului Virgil Popescu", a declarat deputatul Ion Cupă, candidat al PMP la președinția Consiliului Județean Mehedinți.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
REUTERS: Principalele puncte ale declarației BRICS de la Kazan
Reuters prezintă cele mai importante aspecte abordate în declarația de la Kazan emisă de grupul BRICS după un summit din Rusia:
-
Guvernul a redactat ordonanța împotriva creșterii prețurilor - Ce prevedere documentul contestat de comercianți
Guvernul României a elaborat o primă variantă a proiectului de Ordonanță de Urgență (OUG) care urmărește plafonarea adaosului comercial, pentru combaterea creșterii excesive a prețurilor la produsele agricole și alimentare, precum și la îngrășăminte, furaje și pesticide, având în vedere contextul economic și geopolitic actual.
-
Economistul Jeffrey Sachs dezvăluie secretul din spatele relațiilor diplomatice dintre SUA și Rusia
SUA au fost sfătuite să adopte un „Plan Marshall" pentru a ajuta la reconstruirea Rusiei post-sovietice ca democrație, dar un martor cheie spune că Războiul Rece nu s-a încheiat niciodată, pentru că nu s-a dorit acest lucru.
-
Testele prin care poți afla fără a merge la mecanic dacă o mașină are kilometrakul dat înapoi
Piața auto din România este plină de mașini care au kilometrajul dat înapoi, iar unii proprietari s-ar putea să nu știe că și odometrul vehiculelor proprii au fost cândva manipulate. Astfel de mașini cauzează probleme majore, se defectează frecvent și necesită costuri substanțiale de reparații.
-
Planul pentru o nouă ordine economică mondială: China și Rusia vor să dărâme hegemonia dolarului
Președintele rus Vladimir Putin și președintele chinez Xi Jinping au discutat despre cooperarea financiară în cadrul summitului BRICS, a declarat consilierul prezidențial rus Yuri Ushakov.
-
Lovitură cruntă pentru iubitorii de băuturi alcoolice: scumpire uriașă din 2025 - preturile ajung sa se si dubleze in anumite cazuri
Românii ar putea fi loviți de scumpiri considerabile la băuturile alcoolice de anul viitor, în urma propunerilor de majorare a accizelor. Prețurile ar putea urca cu peste 50%, ceea ce ar impacta semnificativ consumatorii care cumpără frecvent astfel de produse.
-
Folosește Israelul o dronă secretă? Ce spun documente americane secrete scurse în presă
Folosește Israelul o dronă secretă? Experții nu exclud această posibilitate, iar „povestea" a recăpătat amploare după publicarea unor documente americane clasificate dedicate posibilelor pregătiri pentru represalii în Iran, în care este menționată o aeronavă necunoscută fără pilot pe care sursele o identifică cu acronimul RA 01.
-
Medic acuzat că a lăsat un pacient să moară înecat cu mâncare: Ar fi refuzat să meargă la caz pe motiv că i se termină tura
Un medic este anchetat după ce ar fi refuzat să meargă la un caz pe motiv că mai are puțin și si se termină serviciul. Pacientul a murit, înecat cu mâncare și intervenția promptă a personalului medical specializat i-ar fi putut salva viața.
-
Filmul asasinatului cu bombă din Arad: Ce a determinat-o pe Laura Crișan să recurgă la planul diabolic de a-și ucide tatăl
Fiica milionarului omorât în atentatul cu bombă de la Arad din mai 2021 ar fi plănuit uciderea tatălui său după ce ar fi aflat că acesta urma să o dezmoştenească, au precizat surse judiciare.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Bombă în tabăra suveranistă: Andrei Gușă alături de Diana Șoșoacă la Ambasada Chinei!
- 2.Dan Nica îl dă în judecată pe George Simion, după acuzațiile grave ale liderului AUR
- 3.E iureș mare in PSD și PUSL. Zeci de candidati sunt exclusi de pe listele electorale pentru un "comando" al binomului Ciolacu-Voiculescu
- 4.Diana Șoșoacă face o piruetă spectaculoasă: "Le-am dat șah-mat. De ce?!"
- 5.AUR se prăbușeste în urma acuzatiilor: „Simion e susținut de servicii. Târziu are dreptate dar e prea... târziu!"
- 6.Escrocheria NORDIS ia proporții în PSD. Președintele CJ Vrancea Nicușor Halici partener de afaceri cu Ciorbă la Nordis Mamaia
- 7.Șoșoacă despre membrii Parlamentului European: "Sunt sataniști, credeți-mă!"
- 8.Noul baron pesedist de Vrancea N. Halici și-a pus soția șoferului său, pe un loc eligibil la Camera Deputaților. Halici le-a cerut celor prezenți pe liste și demisiile în alb!
- 9.Ion Iliescu dezvăluie cum le-au furat neo-marxistii ideile vechilor marxisti adevarați
- 10.Foștii șoșocari se revoltă pe Amazoană și-i toarnă toate ingineriile: "S-au scos într-o singură seară, cu cardul, 500.000 lei!"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu