Paul Stănescu: "Creșterea pensiilor și a salariului minim sunt obiective comune ale coaliției!"
Postat la: 22.09.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
0
"Salariații cu venit minim și pensionarii sunt printre cei care resimt cel mai mult povara inflației. Nu trebuie să ne ascundem în spatele unor calcule sofisticate sau să așteptăm proiecția bugetară ca să avem o decizie fermă în coaliție. Inflație de 15% înseamnă tot atâția bani în minus în veniturile celor mai vulnerabili români.", spune Paul Stănescu, secretarul general al PSD.
"Mărturisesc că am înțeles cu greu reacțiile inițiale furibunde la propunerile PSD. Nu am ajuns în situația de a vinde iluzii sau de a crea false așteptări. Nu suntem într-un context în care să ne permitem jocuri de imagine. Eu cred că oamenii știu deja că, atunci când PSD avansează cifre și propuneri, o face cu responsabilitate. Și, mai ales, nu am aruncat în spațiul public cu cine știe ce promisiuni exotice. Ba din contră, am pus pe masa coaliției soluții la probleme sociale. Cu acest ping-pong al declarațiilor incerte despre mărirea pensiilor și a salariului minim, riscăm să dăm senzația de târguială. De aceea, cred că avem nevoie cât mai repede de un angajament ferm în cadrul coaliției, că de la 1 ianuarie 2023 românii vor beneficia de aceste creșteri.
Mai subliniez un aspect: niciun ministru PSD nu face propuneri cu impact asupra a milioane de români fără acordul partidului. Mai mult, nu trebuie să se autocenzureze nici PSD, nici PNL, când sunt propuse soluții pentru o viață mai bună a românilor. Nu trebuie să ne fie frică să le discutăm public. Să ne fie frică de deciziile pe care nu le luăm sau nu le luăm la timp.
Creșterea salariului minim și a pensiilor sunt proiecte comune ale coaliției. Iar scopul nostru, al celor trei partide, este să avem la îndemână măsuri de menținere a unei vieți demne pentru români. De aceea, eu cred că o decizie fermă pentru creșterea pensiilor și a salariului minim de la 1 ianuarie, nu mai târziu, trebuie luată în cea mai apropiată ședință de coaliție.", concluzionează Stănescu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Ard ca paiele! Grupul Hertz nu știe ce să mai facă pentru a scăpa de mașinile electrice Tesla din flota sa. Compania vinde vehiculele la jumătate de preț
Decizia Hertz de a achiziționa 100.000 de mașini electrice Tesla a avut urmări deosebit de proaste pentru companie. Dar nu și pentru unii cumpărători, potrivit Daily Mail.
-
Au ajuns-o blestemele oamenilor amărâți de care si-a batut joc: Ursula von der Leyen e grav bolnavă. Și-a anulat toate vizitele
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a anulat toate deplasările din următoarele două săptămâni după ce a contractat o formă gravă de pneumonie.
-
Florin Piersic trăiește la o mănăstire: A dat medicii de top pe expertiza unui preot! VIDEO
Actorul Florin Piersic a ajuns la mănăstire. După ce anul trecut a fost internat în mai multe spitale din România, acolo unde a fost operat și mai apoi a contractat o infecție, Florin Piersic a ajuns să dea specialiștii în medicină pe un preot, despre care spune că l-a pus la propriu pe picioare.
-
Florin Călinescu pune tunurile pe președintele Iohannis și pe politicienii români și acuză că toți luptă doar pentru bani
Actorul Florin Călinescu, care a avut de-a lungul timpului câteva tentative de a face politică la nivel mare, cere cu vehemență demisia celor care se află în fruntea instituțiilor statului, care, susține el, în loc să apere poporul român, au provocat această rafală de abuzuri inadmisibile.
-
Verdictul unui studiu extrem de eficient: Cea mai mare greșeală legată de micul dejun pentru cei care vor să slăbească
Micul dejun este considerat cea mai importantă masă a zilei de mult timp de către nutriționiști, iar un studiu nou prezintă beneficii clare pentru cei care nu întârzie să mănânce dimineața. Realizată în Spania, cercetarea a identificat nivelul optim de calorii necesar la micul dejun.
-
Dileală la greu: Facebook plănuiește să introducă "prieteni" controlați de AI. Unii vor vorbi ca proștii cu computerul
Potrivit unui raport publicat de Financial Times, Meta explorează o idee care ar putea schimba fundamental modul în care utilizăm Facebook: introducerea unor profiluri complet fictive, controlate de inteligență artificială. Aceste personaje virtuale ar putea trimite cereri de prietenie, comenta la postări și chiar iniția conversații, simulând prezența unor utilizatori reali pe platformă.
-
Cinci greșeli prin care le oferiți acces hackerilor la datele personale și bancare stocate pe dispozitivele mobile
În era digitală, securitatea online a devenit o prioritate absolută. Totuși, mulți utilizatori încă fac greșeli care le pun datele personale și financiare în pericol. Hackerii profită de cele mai mici vulnerabilități, iar unele dintre aceste breșe sunt cauzate chiar de utilizatori.
-
Fizica cuantică tocmai ce a descoperit că moartea nu există. Este o iluzie ca si lumea in care trăim alături de infinite universuri paralele
În vasta întindere a cunoașterii umane, există puține întrebări atât de durabile și captivante precum misterul morții. De la filosofii antici care se gândeau la viața de apoi până la oamenii de știință contemporani care se străduiesc să îi descifreze secretele, conceptul a ceea ce se întâmplă atunci când părăsim acest trup muritor a fost o sursă permanentă de intrigă.
-
Mindful Eating vs Mindless Eating, două concepte care definesc relația cu mâncarea. Ce înseamnă și cum ne influențează sănătatea și greutatea
Mindful eating (mâncat conștient) și mindless eating (mâncatul fără conștientizare) definesc relația oamenilor cu mâncarea.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cum a fost aranjata întalnirea lui Victor Ponta cu Donald Trump la Mar-a-Lago și care este legatura cu Calin Georgescu
- 2.Cea mai tare teorie a conspiratiei legata de Calin Georgescu și ce rol are Klaus Iohannis in planul din umbra care a dezmembrat alegerile
- 3.Scenariu din USR: Demiterea conducerii SRI și judecarea lui Iohannis pentru înaltă trădare
- 4.Lui Iohannis îi arde de operatii estetice după ce a operat democratia anulând alegerile din România
- 5.Marian Munteanu decriptează ce se va întâmpla cu America dupa revenirea lui Donald Trump la Casa Albă: SUA se uneste cu Canada si achizitioneaza Groenlanda!
- 6.Rareș Bogdan lansează o ipoteză neașteptată, după aderarea României la spațiul Schengen
- 7.Ce au decis judecătorii CAB în dosarul Călin Georgescu-anularea alegerilor prezidențiale - Fostul candidat independent a fost prezent în instanță
- 8.Șoșoacă acuză că a fost forțată să îl susțină pe Georgescu: "Aici, pe fraierirea voastră, s-a bătut SIE cu SRI, Mossad cu CIA, MI5, FBI"
- 9.Victor Ponta anunță o nouă eră după întâlnirea cu Donald Trump: "Lumea se va schimba radical începând cu 20 Ianuarie 2025!"
- 10.Europarlamentarul AUR Claudiu Târziu: „România a primit astăzi interdicția oficială de a-și alege un președinte prin voința liber exprimată a națiunii"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu