Nelu Tătaru, acuzat că a fraudat alegerile pentru şefia PNL Vaslui. Reacţia fostului ministru
Postat la: 04.07.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Vineri, după alegerile din filiala PNL Vaslui, contracandidatul Marius Arcăneanu acuza că scrutinul a fost fraudat de fostul ministru al sănătăţii, „cu girul prim-ministrului Florin Cîţu".
„Gruparea condusă de Tătaru s-a asigurat că poate controla voturile. Este inacceptabil că buletinele de vot au fost împărţite, încă de la început, în interiorul unei mape care conţinea, de asemenea, şi moţiunea lui Nelu Tătaru. Astfel, nu avem nicio garanţie asupra faptului că buletinele de vot nu au fost falsificate", susţinea Arcăneanu, potrivit libertatea.ro.
„Pentru mine, tot ceea ce contează este binele judeţului Vaslui şi al României", a scris sâmbătă seară Nelu Tătaru, pe Facebook, la o zi după ce a fost acuzat de contracandidatul său, Marius Arcăleanu, că a fraudat alegerile pentru şefia organizaţiei judeţene PNL Vaslui. „Câştigarea unor alegeri nu ne transformă pe unii în învingători şi pe alţii în învinşi. Eu îmi doresc să construiesc lucruri importante cu toţi acei oameni care visează la un judeţ înfloritor!", îşi începe Nelu Tătaru postarea pe Facebook. Fostul ministru al sănătăţii subliniază că „nimic nu poate exista fără devotament şi loialitate faţă de valori".
„Sunt un om care acceptă idei noi, care înţelege schimbările, care îşi doreşte să se menţină actual vremurilor, dar, în acelaşi timp, sunt şi un om care apreciază precizia, experienţa şi devotamentul", mai precizează Nelu Tătaru. El încheie prin a menţiona că „tot ceea ce contează este binele judeţului Vaslui şi al României, iar asta o voi demonstra cu fiecare ocazie, indiferent de vremurile grele sau uşoare pe care le vom întâmpina!".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
- Haos total în SUA, provocat de incendii: Joe Biden și-a anulat programul/ Toate evenimentele au fost sistate
-
De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
Plecarea lui Călin Georgescu spre Frankfurt la o zi după plecarea Dianei Șoșoacă din țară ridică multe semne de întrebare. Diana Șoșoacă a anunțat retragerea din viața publică din cauza amenințărilor la adresa ei și a copiilor ei din partea susținătorilor lui Călin Georgescu, așa că pe 8 ianuarie a plecat spre Venezuela, de unde a postat astăzi o fotografie cu mesajul „Refacem relațiile pierdute ale României și luptăm pentru PACE".
-
Influentul ziar german FAZ: „În România e tot mai puternică suspiciunea că spectrul Rusiei a fost folosit pentru anularea unui scrutin ce nu convenea guvernanților"
Într-un articol cu titlul „Mitul interferenței ruse", cotidianul german conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung observă că amestecul Moscovei în alegerile din România este tot mai mult pus sub semnul întrebării. Ziarul analizează totodată lipsa de popularitate a guvernanților de la București, în mod special a președintelui Klaus Iohannis.
-
Metoda controversată, dar isteață, prin care Microsoft vrea să fure utilizatorii Google. Ce au putut să facă
Microsoft a adoptat o tactică neobișnuită și, pentru mulți, controversată, în încercarea de a atrage mai mulți utilizatori pentru motorul său de căutare, Bing.
-
Detalii cutremurătoare despre tânărul de 18 ani găsit spânzurat de un copac. „Sunt terminat psihic, îi urăsc pe toți. Sper să mă puteţi ierta!"
Noi detalii cutremurătoare în cazul adolescentului de 18 ani care a fost găsit spânzurat de un copac, pe un deal dintr-o localitate din judeţul Tulcea, au fost făcute publice.
-
Elon Musk ar regiza o mare lovitură în Marea Britanie: Mazilirea premierului Keir Starmer
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, ar fi discutat în privat cu aliaţii săi despre posibilitatea de a-l înlătura pe Sir Keir Starmer din funcţia de prim-ministru al Regatului Unit înainte de următoarele alegeri generale, potrivit unor surse apropiate subiectului, raportează Financial Times.
-
Cum poți plăti RCA la aproape jumătate de preț dacă locuiești în București sau Ilfov
Șoferii din capitală și județul Ilfov, care în bună parte funcționează ca un „cartier dormitor" al Bucureștiului, plătesc pentru un RCA cu mult mai mult decât locuitorii altor zone. Tariful de referință este un indicator orientativ, care nu reflectă prețurile efective de vânzare, dar al cărui trend relevă, totuși, realitățile din piață.
-
Cazul minorilor care s-au sinucis din dragoste: la mijloc ar fi fost o iubire imposibilă şi, probabil, drogurile. Băiatul a fost o vreme în grija statului
Dubla sinucidere este învăluită în continuare în mister. Băiatul de 15 ani şi o fata de 14 ani din Tulcea au fost găsiţi morţi într-o carieră de piatră. Se pare că este vorba despre o iubire imposibilă şi, probabil, consumul de substanțe interzise. Cazul a fost preluat de procurorii de la crimă organizată.
-
Înșelătoria "Curierul" face tot mai multe victime - Cum trebuie sa se fereasca lumea de infractori
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că primește tot mai multe notificări, mesaje și emailuri de la firmele de curierat sau de la poștă cu privire la folosirea numelor unor firme în campanii de fraude, în condițiile în care cumpărăturile online devin tot mai frecvente.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cum a fost aranjata întalnirea lui Victor Ponta cu Donald Trump la Mar-a-Lago și care este legatura cu Calin Georgescu
- 2.Lui Iohannis îi arde de operatii estetice după ce a operat democratia anulând alegerile din România
- 3.Marian Munteanu decriptează ce se va întâmpla cu America dupa revenirea lui Donald Trump la Casa Albă: SUA se uneste cu Canada si achizitioneaza Groenlanda!
- 4.Rareș Bogdan lansează o ipoteză neașteptată, după aderarea României la spațiul Schengen
- 5.Ce au decis judecătorii CAB în dosarul Călin Georgescu-anularea alegerilor prezidențiale - Fostul candidat independent a fost prezent în instanță
- 6.Șoșoacă acuză că a fost forțată să îl susțină pe Georgescu: "Aici, pe fraierirea voastră, s-a bătut SIE cu SRI, Mossad cu CIA, MI5, FBI"
- 7.Victor Ponta anunță o nouă eră după întâlnirea cu Donald Trump: "Lumea se va schimba radical începând cu 20 Ianuarie 2025!"
- 8.Trădare, dar să știm și noi: 21 de parlamentari suveraniști au votat pentru noua coaliție pro europeană
- 9.„Președintele Iohannis devine o vulnerabilitate pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei"
- 10.Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator al României. Motivul pentru a ales să nu fie parlamentar
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu