Legea privind administrarea porturilor - sesizată din nou la CCR de preşedintele Iohannis
Postat la: 14.11.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, luni, Curţii Constituţionale a României o sesizare de neconstituţionalitate asupra unei legi referitoare la administrarea porturilor şi a căilor navigabile.
Actul normativ vizează aprobarea OUG 160/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, precum şi pentru completarea art. 25 alin. (1) din Legea concurenţei 21/1996.
În sesizare se arată că Parlamentul a transmis, pe 7 noiembrie, actul normativ preşedintelui, în vederea promulgării, în urma reexaminării ca urmare a Deciziei CCR nr. 18/2023.
Legea are ca obiect de reglementare aprobarea OUG 160/2020, act normativ care implementează la nivel naţional măsurile prevăzute în Regulamentul (UE) 2017/352 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 februarie 2017 de stabilire a unui cadru privind furnizarea de servicii portuare şi a normelor comune privind transparenţa financiară a porturilor.
"În urma parcurgerii procedurii de reexaminare ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 18/2023, în temeiul art. 77 alin. (2) coroborat cu art. 147 alin. (2) din Constituţie, Parlamentul a adoptat legea cu o serie de modificări şi completări care excedează limitelor deciziei instanţei constituţionale şi care depăşesc şi limitele cererii de reexaminare formulate de preşedintele României, motiv pentru care considerăm că Legea privind aprobarea OUG 160/2020 supusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi (5), art. 77 alin. (2) şi art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie", se arată în sesizare.
Anul trecut, preşedintele Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii. Şeful statului menţionează că, în procedura de reexaminare, unica modificare operată de Parlament în cuprinsul legii de aprobare a constat în reducerea duratei experienţei profesionale necesare pentru a fi selectat ca membru al organelor de conducere ale administraţiilor portuare, de la minimum 5 ani la minimum un an de experienţă în administrarea sau managementul unor entităţi, persoane juridice care desfăşoară activităţi specifice sectorului transport, logistic şi administrarea infrastructurii.
În ianuarie 2023, şeful statului a formulat o sesizare de neconstituţionalitate, care a fost admisă în februarie de CCR.
Klaus Iohannis subliniază că, deşi Parlamentul trebuia să îşi limiteze intervenţia la cadrul trasat de cererea de reexaminare, acesta a efectuat modificări şi completări care excedează acestor limite, adoptând legea criticată cu încălcarea art. 77 alin. (2) şi art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie şi a altor norme constituţionale.
Şeful statului critică în sesizare prevederile care reglementează criteriile de selecţie pentru membrii organelor de conducere ale administraţiilor în care infrastructura portuară aparţine domeniului public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. Preşedintele arată că Parlamentul a modificat domeniul de activitate al entităţilor în cadrul cărora persoanele din organele de conducere ale administraţiilor portuare trebuie să dovedească o experienţă de minimum 5 ani, reglementând generic "experienţă în administrarea sau managementul unor entităţi, persoane juridice cu capital de stat sau privat" şi permiţând, practic, oricărei persoane care îndeplineşte această condiţie, indiferent de domeniul în care şi-a desfăşurat activitatea anterior, să ocupe o funcţie în organele administraţiilor portuare ale statului.
"O astfel de modificare reprezintă o soluţie complet nouă, care nu doar că depăşeşte limitele reexaminării, ci, prin gradul ridicat de generalitate, diluează orice standard de experienţă profesională necesară într-un domeniu relevant pentru conducerea administraţiilor portuare ale statului român", explică el.
Iohannis subliniază că o astfel de intervenţie echivalează cu o ignorare a limitelor solicitării preşedintelui României, prin lărgirea sferei de activitate a entităţilor în care potenţialele persoane din conducerea administraţiilor portuare ar putea proba experienţa.
Preşedintele arată că standardele profesionale privind ocuparea funcţiilor din cadrul organelor de conducere ale administraţiilor portuare au fost succesiv diminuate, până la diluare.
"Pentru aceste considerente, acţionând în acest mod, Parlamentul a depăşit limitele cererii de reexaminare şi deciziei Curţii Constituţionale, cu încălcarea art. 77 alin. (2), art. 147 alin. (2) şi alin. (4) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie în dimensiunea sa referitoare la principiul colaborării loiale", adaugă el.
Şeful statului menţionează că legea instituie o obligaţie în sarcina Ministerului Transporturilor de a demara procedura de selecţie pentru toţi membrii organelor de conducere de la toate administraţiile portuare în care infrastructura portuară aparţine statului. Cu toate acestea, stabileşte şi că membrii organelor de conducere ai administraţiilor portuare "selectaţi pe legislaţia actuală îşi vor exercita mandatul conform legislaţiei actuale, în cadrul administraţiilor unde nu au fost demarate proceduri".
Klaus Iohannis apreciază că norma este una neclară prin folosirea sintagmei "legislaţiei actuale".
"Într-o astfel de situaţie ambiguă de reglementare, în ipoteza intrării în vigoare a legii criticate, moment în care 'legislaţia actuală' va fi chiar legea nouă, în realitate, normele îşi pierd caracterul tranzitoriu. În consecinţă, nu vor exista norme tranzitorii pentru situaţia membrilor aflaţi în prezent în organele de conducere ale administraţiilor portuare, efect contrar celui, aparent, urmărit de legiuitor şi solicitat de preşedinte în cererea de reexaminare. O astfel de situaţie incertă este de natură să pună în discuţie securitatea raporturilor juridice şi însăşi funcţionarea administraţiilor portuare, cu implicaţii majore pentru statul român, inclusiv din perspectiva securităţii naţionale", menţionează Iohannis.
Preşedintele apreciază că, prin modalitatea de legiferare, intervenţiile realizate de Parlament cu depăşirea limitelor reexaminării formulate şeful statului şi cu încălcarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, Legislativul şi-a încălcat obligaţiile constituţionale, legiferând cu încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16, art. 77 alin. (2) şi art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie.
În acest context, el solicită CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că legea este neconstituţională.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Claudiu Târziu: Unde ne va duce războiul din Ucraina?
Razboiul din Ucraina nu a inceput pentru a apara „rușii asupriți" sau „democrația in pericol". Acestea au fo ...
-
Alexandru Nazare explică aplicarea TVA la facturi: "Românii nu sunt jefuiti. Regula fiscală este simplă și neschimbată de ani de zile!"
Daca furnizorul de energie, gaze, apa sau telefonie emite factura in august pentru consumul din iulie se aplica automat ...
-
Proiecte ilegale la Primăria Capitalei. Cum își arogă consilierii generali ai USR atribuții de parlamentari și fac din textul Constituției simplă maculatură
Un proiect de hotarare de Consiliu al Primariei Municipiului Bucuresti, promovat, zilele acestea, de consilierii general ...
-
Claudiu Târziu: "Strategia Guvernului în domeniul sănătății provoacă o criză cu efecte ireparabile"
Declaratie politica Claudiu Tarziu, presedinte Actiunea Conservatoare: "Masurile de austeritate declanșeaza exodul profe ...
-
Horia Georgescu acuză: „Statul restrânge accesul pacienților la justiție prin modificările din sănătate. Profund neconstitutional"
Ministerul Sanatații a pus miercuri in transparența decizionala un proiect de ordonanța privind modificarea și completar ...
-
România, a doua cea mai mare creștere lunară de prețuri din Uniunea Europeană în luna iulie!
În timp ce Romania s-a stabilizat deja ca țara cu cea mai mare rata anuala a inflației din Uniunea Europeana in 20 ...
-
Cât cresc impozitele pe locuințe. Vicepremierul Tanczos Barna detaliază măsura inclusă în al doilea pachet de reforme fiscale al Guvernului Bolojan
Guvernul intenționeaza sa creasca impozitele la locuințe cu peste 50%, insa procentul final nu a fost stabilit pana mier ...
-
Ministrul Alexandru Nazare explică pe larg de ce insistă Guvernul atat de mult pentru reducerea deficitului bugetar
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat marți, intr-o postare pe Facebook, de ce considera esențiala reducere ...
-
Rareș Bogdan: "Putin urmărește să preia controlul statelor din Europa de Est. România și Republica Moldova sunt vitale pentru el"
Europarlamentarul Rareș Bogdan avertizeaza asupra mizei strategice a Rusiei in Ucraina și asupra riscurilor pentru Roman ...
-
Diana Șoșoacă se rățoiește la Donald la Trump: "Ești cel mai mare mincinos și cel mai antiromân"
Președinta partidului SOS Romania, europarlamentara Diana Șoșoaca, a lansat un nou mesaj antisemit in care glorifica miș ...
-
Alexandru Nazare a reusit cu toata austeritatea sa găseasca bani pentru finantarea Campionatelor Mondiale de înot pentru juniori
Ministrul de Finanțe Alexandru nazare a gasit o scapare in bugetul pe 2025. Organizarea in Romania a Campionatelor Mondi ...
-
Aberația pomenilor sociale electorale ale PSD: Aproape un milion de români care nu au muncit iau pensii de la stat cât cei care au cotizat minimum 25 de ani
Aproape un milion de romani care nu au muncit niciodata incaseaza bani de la stat. Deși nu au cotizat niciodata la pensi ...
-
Anamaria Gavrilă îl somează pe Călin Georgescu: Să ne spună dacă vrea să fie premier în guvern cu PSD
Ipoteza ruperii actualiei coaliții și formarea unui guvern PSD -AUR prinde tot mai tare contur. Anamaria Gavrila, șefa P ...
-
Ministrul Finanțelor anunță măsuri extrem de dure și oferă un tablou haluciant al firmelor din România. reactie la companiile care nu facturează dar si la reforme in ANAF
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat o serie de masuri pentru firme și companii. O masura extrem de importa ...
-
Călin Georgescu și-a găsit aliatul: Sorin Ovidiu Vîntu anunță că-i pune tot ce vrea la dispoziție ca să revină în politică și să formeze mișcarea „RO EXIT"
Sorin Ovidiu Vintu a anunțat pe TikTok ca va lansa in septembrie mișcarea politica „RO EXIT", cu obiectivul declar ...
-
George Simion vrea AUR la guvernare împreună cu PSD, din toamnă. Călin Georgescu ar urma să fie propus premier
Președintele AUR, George Simion, a declarat ca formațiunea sa iși propune sa ajunga la guvernare din toamna, daca va exi ...
-
ANAF trece la rechinii evaziunii fiscale. Ministrul Finanțelor vrea controale la companii mari care tergiversează plata taxelor
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat marți ca a cerut Agenției Naționale de Administrare Fiscala sa declanș ...
-
Lui Isărescu îi miroase urât austeritatea lui Bolojan - Inflaţia va fi de 9,7% din septembrie: "Avem o cocoaşă frumuşică, ca să zic aşa, şi ea e chiar ceva mai mare!"
Inflatia va forma o „cocoasa" in septembrie, cand va fi inregistrat un varf de 9,6 - 9,7%, iar la finalul anului v ...
-
Iată cât e de prost Bolojan: Rata inflației a crescut puternic în România - A ajuns la 7,84% după ce a fost ridicată plafonarea facturilor la energie, cresterea TVA si a acccizelor
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, va prezenta, marti, Raportul trimestrial asupra inflatiei. Din datele colectate pana a ...
-
Cea mai imbecilă declaratie politică a momentului - Oana Țoiu înainte de summitul Trump-Putin: "România susține suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei"
Pe langa faptul ca Ucraina a inglobat teritorii romanesti, provincii istorice precum Bucovina de Nord, peste cateva zile ...
-
Naționalizarea fiscală: Coada de topor a Bruxelles-ului anunță că impozitele pe proprietate pentru persoane fizice de la sate vor crește de la 1 ianuarie 2026 chiar cu 70%
Premierul Ilie Bolojan a declarat ca impozitele pe proprietate pentru persoane fizice ar putea creste de la 1 ianuarie 2 ...
-
Dovada că Bolojan e pus de Ursula & Macron sa ne omoare cu zile - România a ajuns studiu de caz în Financial Times: "Un colaps economic uriaș prin măsurile de austeritate"
Problemele economice ale Romaniei, generate la nivel intern, de ultimele guverne, au ajuns un subiect de studiu in presa ...
-
Bolojan i-a trantit usa-n nas lui Băsescu: Proiectul prin care fostul presedinte cerea locuință de la stat nu s-a aprobat
Fostul președinte Traian Basescu urma sa primeasca, vineri, o locuința de protocol din partea RA-APPS. Proiectul, insa, ...
-
Alexandru Nazare anunță o decizie care repară o mare nedreptate suferită de români în comunism
Procesul de retrocedare a imobilelor confiscate in perioada comunista a fost deblocat dupa ce a fost adoptata in Guvern ...
-
PUSL acuză: „Bolojan vrea să-l premieze pe Băsescu, în timp ce românii plătesc nota austerității"
Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) denunța intenția Guvernului condus de Ilie Bolojan de a reintroduce pensia specia ...
-
Istoricul Adrian Cioroianu trage concluzii dure după înmormântarea lui Iliescu: Este un diavol și un criminal! Nu va fi ușor, dar este vital!
Istoricul Adrian Cioroianu trage concluzii dure dupa inmormantarea lui Ion Iliescu și unele derapaje la adresa fostului ...
-
Fostul procuror general al României după moartea lui Ion Iliescu: Procesul a fost evitat cu obstinație de cei care au emanat voință politică de stat
Augustin Lazar a dezvaluit motivul pentru care dosarele Revoluției și Mineriadei din iunie 1990 au ramas nerezolvate dup ...
-
Din 2026, taxele locale vor fi majorate cu 70%. Ce a discutat Bolojan cu primarii: "Oamenii plătesc prețul unui dezmăț electoral făcut de Ciolacu și Ciucă"
De anul viitor, taxele locale vor fi majorate cu 70%, conform discuțiilor purtate marți, 5 august, de premierul Ilie Bol ...
-
„Nu-l văd bine pe Grindeanu". Reacția unui politolog după ce cazul licitației cu acte false de la Aeroportul Kogălniceanu a ajuns la Parchetul European
Dezvaluirea ca Parchetul European verifica licitația de lucrari la Aeroportul Kogalniceanu din Constanța ar putea fi un ...
-
Claudiu Târziu despre presiunile asupra președintelui în contextul așa-numitei Legi Vexler
Claudiu Tarziu, europarlamentar și președinte al partidului Acțiunea Conservatoare, a lansat un avertisment public cu pr ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu