ZC
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x
ZC

ZC

Lavinia Șandru și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale: "România reală suferă!"

Postat la: 14.03.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

Lavinia Șandru și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale:

Lavinia Șandru și-a depus la BEC candidatura pentru alegerile din 4 mai, din partea Partidului Umanist Social Liberal. Candidatul PUSL a vorbit despre campania sa, „România reală" și prioritatea sa, lupta împotriva abuzurilor. Campania "România reală" a scos la iveală sute de abuzuri, pe care Lavinia Șandru le-a documentat și pe care promite să le aducă în atenția autorităților.

„Candidez pentru România reală și împotriva abuzurilor! Bat țara în lung și în lat, fără alai, fără antemergător, vorbesc direct cu românii. Nu mă ascund. Din păcate, mulți dintre candidați se ascund de români. În ultimele 40 de zile am parcurs peste 3.700 de kilometri - pe jos, pe bicicletă și în mașină. Am ajuns în jumătate dintre județele țării. Sute de localități luate la pas, nu bifate pe Google Maps!

Am vorbit cu peste 5.000 de oameni, am îmbrățișat sute de bunici eroine care cresc singure doi-trei nepoți, pentru că părinții sunt la muncă în străinătate. Am ascultat mii de povești de viață emoționante, cutremurătoare. Uimitoare uneori! Adevărate lecții de viață", a spus Lavinia Șandru la ieșirea din sediul Biroului Electoral Central. Lavinia Șandru a amintit și de câteva dintre abuzurile pe care le-a întâlnit în România reală.

„M-am revoltat împotriva abuzurilor comise de stat, de instituții, de fel de fel de ciocoi locali și centrali. Domnului Titu Chirea, din Pielești, județul Dolj, veteran în trei teatre de operațiuni, în Irak, Afganistan și Angola, i-a fost refuzată indexarea pensiei.
Sunt sute, mii, zeci de mii de astfel de cazuri. De abuzuri. De nedreptăți strigătoare la cer. Copii care muncesc de la 10 -12 ani mai mult și mai greu decat un adult. Cristi, Mihai, Georgiana din Mureș!

Mame care își cresc copiii singure și dorm maxim două-trei ore pe noapte! Maria ești un exemplu de forță și dragoste maternă!
Tineri umiliți de baroni locali, de funcționari atotputernici, de birocrație! Asta se întâmplă în fiecare zi în România reală!
România reală suferă! România reală a fost ignorată de clasa politică, sfidată de președintele care doar o survola din avion, în drum spre destinații exotice.

Eu, ca președinte, voi fi cel puțin 175 de zile pe an în țară. La firul ierbii! O să mă lupt cu fiecare abuz! O să cer dreptate, transparență și respect, o să folosesc toate prerogativele funcției pentru a lupta împotriva abuzurilor! Până pe 4 mai voi continua să descopăr direct România reală. Județ cu județ, toată țara. Nu mă ascund în limuzine, nu am antemergător, nu merg la întâlniri aranjate, nu fac jocuri de culise. Rămân candidatul României reale! Mulțumesc fiecărui român care mi-a împărtășit durerile și speranțele sale! Stop abuzurilor! Dreptate pentru România reală!", a mai spus Lavinia Șandru. Alături de dosarul de candidat, Lavinia Șandru a depus la sediul BEC și peste 250.000 de semnături de susținere.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Lavinia Șandru și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale: "România reală suferă!"

Postat la: 14.03.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

0

albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE