Isărescu: Suntem pregătiți să cedăm arenele BNR statului
Postat la: 18.03.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a spus că BNR este gata să cedeze statului arenele de tenis şi o parte din terenurile de sport ale bazei denumite Parcul cu platani, însă numai cu acte în regulă, în baza legilor.
"Toate documentele sunt în favoarea noastră, dacă vă interesează să le citiţi, să le citiţi. Fac acum încă o declaraţie în faţa dumneavoastră, să fie şi preluată. Suntem gata să cedăm arenele de tenis şi o parte din terenuri pentru sport, dar cu acte în regulă statului român, în baza legilor. Parcul cu platani este în patrimoniul nostru şi în bilanţul Băncii Naţionale, nu poate să dispară de acolo. Şi, legal. În Europa de astăzi nu se poate face altfel decât cu contrapartidă, pentru că altfel este considerată o finanţare monetară. Suntem gata să facem acest lucru, dar în condiţii legale, aşa cum am mai făcut, şi uitaţi ce am donat statului român", a afirmat Isărescu, la Constanța, menţionând că BNR a donat statului român în jur de 150 de proprietăţi.
Conform acestuia, BNR a luat în administrare în anul 1991 Parcul cu platani. "Noi, Banca Naţională, am dat la schimb pădurea Tunari, unde s-a mutat societatea de tir românesc, şi am mai dat şi nu ştiu cât, vreo 4-5 milioane de lei pentru acest parc. Cu toate acestea, au apărut combatanţi care au contestat dreptul nostru de proprietate, dintre aceia care cred că lumea de unde ştiu ei sau unde vor ei să spună şi au şters cu buretele şi documentele din 1946 şi ce am făcut noi în '91. În '91, practic am reluat în administrare Parcul cu platani. Devenise o groapă de gunoi pentru că din mai multe considerente au înţeles unii edili ai Bucureştiului prin '86 - '87, s-a dus tovarăşul Ceauşescu acolo, a dat cu mâna şi au înţeles că trebuie desfiinţat şi Parcul cu platani şi era chiar o groapă de gunoi. S-a refăcut, am găzduit sportul cât am putut să îl găzduim, dar au venit câţiva, eu spun că sunt rechini imobiliari, să facă acolo un hotel şi a început toată această tevatură cu Parcul cu platani, că nu este al Băncii Naţionale şi că l-am luat noi de la Guvernul României cu 200.000 de dolari. Nu, l-am cumpărat, când am cumpărat proprietatea, a fost echivalentul a vreo 15 milioane de dolari", a spus Mugur Isărescu.
El a precizat, totodată, că toate clădirile BNR au fost făcute din resurse proprii. "Însă ce vreau să vă subliniez este faptul că toate clădirile Băncii Naţionale au fost făcute din resurse proprii, asta în condiţiile în care banca, spre deosebire de poveştile pe care le mai auziţi, nu este finanţată de la buget, dimpotrivă finanţează o parte din cheltuielile bugetului nu numai prin impozitele pe care le plătim ca orice societate comercială, dar şi prin o bună parte din impozitul pe profit. În ultimii 10 ani, (...) Banca Naţională a dat statului român echivalentul sub formă de impozit pe profit, echivalentul a un miliard de euro. După 1991 banii pentru consolidări şi restaurări au revenit în întregime din bugetele Băncii Naţionale, au fost aprobaţi cu atenţie deosebită de toate consiliile de administraţie (...). Şi, o altă sursă de finanţare, în afară de cote părţi din profit, au fost cotele de amortizare, calculate în contul tuturor acestor edificii", a explicat guvernatorul BNR.
Mugur Isărescu a participat, luni, la inaugurarea sediului Sucursalei Regionale BNR Constanţa. Evenimentul a debutat cu un moment festiv prezentat de către studenţii Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", acompaniaţi de Fanfara Militară a Forţelor Navale, urmat de o vizitare a sediului noii sucursale regionale. Ulterior, a avut loc o sesiune de alocuţiuni susţinute în Aula "Gavrilă Rican" a Universităţii Maritime Constanţa, luând cuvântul şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Reabilitarea sediului Băncii Naţionale a României din Constanţa, executată în perioada 1997 - 2002, ca urmare a preocupării BNR de a-şi conserva patrimoniul imobiliar, care este o parte semnificativă a patrimoniului naţional, a fost completată cu lucrări de amenajare care au avut loc între anii 2014 şi 2018. Finalizarea acestor lucrări a prilejuit reinaugurarea acestei clădiri ca sediu al Sucursalei Regionale BNR Constanţa, în anul în care se împlinesc 125 de ani de activitate a băncii centrale la Constanţa.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cu două săptămâni înainte de prezidențiale: Cine intră în turul II și cine pierde teren. Date-cheie din sondajul Sociopol
Potrivit celui mai recent sondaj realizat de Sociopol, la comanda postului Romania TV, liderul AUR, George Simion, și fo ...
-
Victor Ponta regreta enorm gafa cu inundarea de la Portile de Fier: Îi rog pe Dumnezeu și pe români să mă ierte
Prezidențiabilul Victor Ponta a mers la biserica in Vinerea Mare pentru a se spovedi, dar a facut și o marturisire publi ...
-
Jocuri de culise - Antonescu e în topul cheltuielilor electorale. A primit 34 de milioane de la PSD și doar 2 milioane de la PNL
În topul cheltuielilor electorale pentru alegerile prezidențiale se afla Crin Antonescu, cu 45,3 de milioane de le ...
-
Conform Atlasintel: Antonescu și Bolojan conduc în topul aprecierii electoratului, semnal clar de reconfigurare politică
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Potrivit sondajului AtlasIntel realizat pentru HotNews in perioada 10-13 aprili ...
-
Crin Antonescu: „Vom face din lupta împotriva traficanților o prioritate națională"
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, p ...
-
Călin Georgescu, mesaj cu subînțeles pentru români: "Am o veste bună și una rea"
Calin Georgescu s-a prezentat, astazi, la poliție pentru a semna controlul judiciar. La ieșirea din secția de Poliție, ...
-
România care se stinge: Satul unde nu s-a mai născut niciun copil de 35 de ani. Lavinia Șandru: „Aceasta e tăcerea care ucide o țară"
În Romania anului 2025, exista locuri unde viața s-a oprit. Nu cu zgomot, nu printr-o catastrofa - ci in tacere, p ...
-
Tragedie pentru George Simion, care e in fază terminală din punct de vedere politic. Pe cine preferă votanții lui Călin Georgescu
Potrivit unui sondaj realizat de ARA Public Opinion s-a aflat cați dintre votanții lui Calin Georgescu ar pune acum ștam ...
-
Crin Antonescu propune integrarea patrimoniului cultural în circuitul economic național
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 În viziunea lui Crin Antonescu, cultura trebuie privita ca un motor de in ...
-
Mai penibil nu se poate: Mihail Neamțu a intrat sub pseudonim în emisiune pentru a-l linguși pe șeful George Simion
Prezidențiabilul AUR George Simion a participat la o emisiune la postul de radio "Europa FM". Pe finalul emisiunii, poli ...
-
AUR se dezintegrează: Demisii pe bandă rulantă, inclusiv membri fondatori ai partidului aleg să plece din cauza lui George Simion
Teoretic, AUR este pe val in sondaje, dar, practic, in interiorul partidului este haos si risca dezintegrarea. Demisiile ...
-
George Simion despre "profetul" Călin Georgescu: "A prezis pandemia de Covid și a spus din 2023 ca nu vom avea turul 2 al alegerilor prezidentiale"
"Calin Georgescu va aparea și va conduce Romania, am aceasta credința", a afirmat, luni seara, liderul AUR, George Simio ...
-
Comisia parlamentară de anchetă în cazul Nordis nu s-a întrunit nici măcar o dată
Pagubitii NORDIS au cerut reinfiintarea comisiei de ancheta parlamentara in cazul Nordis. Acestia reclama faptul ca acea ...
-
Gigi Becali nu mai dă doi bani pe "băiatul lui tata" și votează cu Crin Antonescu la prezidențiale!
Rasturnare totala de situație. Gigi Becali a anunțat ca ii va face campanie lui Crin Antonescu pentru alegerile din luna ...
-
George Simion a ajuns în pragul isteriei când a fost întrebat unde au dispărut banii AUR pentru campanie
Președintele AUR, George Simion, spune ca nu ar trebui sa existe o instituție precum CNA, dar incolțit de intrebari spun ...
-
Crin Antonescu propune un nou standard pentru justiția din România: claritate, transparență și eficiență
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Programul prezidențial al lui Crin Antonescu aduce in prim-plan ideea unei refo ...
-
Omul cere ajutor, instituțiile tac: un crescător de animale cunoscut și respectat în comunitate a fost agresat violent de rivali.
În Sacoșu Turcesc, județul Timiș, statul roman tace periculos. Gheorghe Beschiu, un crescator de animale cunoscut ...
-
Crin Antonescu: România trebuie să devină furnizor regional de securitate energetică
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Crin Antonescu, candidatul Alianței Romania Înainte la alegerile preziden ...
-
Diana Șoșoacă s-a dus degeaba la Mar-a-Lago. Donald Trump și Elon Musk și-au anulat participările la evenimentul pentru care lidera SOS avea bilet
Europarlamentara și lidera SOS Romania, Diana Șoșoaca, a participat vineri seara la gala anuala de Ziua Lincoln organiza ...
-
Anunț major făcut de Cristian Diaconescu: „O delegație a Congresului american vine în România". Se va discuta și despre anularea alegerilor
O delegatie a Congresului american ar urma sa vina in țara noastra, „cu contacte semnificative la toate nivelele d ...
-
Crin Antonescu: „Investiția în sănătate este o investiție strategică în dezvoltarea națiunii."
Crin Antonescu propune o regandire profunda a modului in care statul roman trateaza sistemul de sanatate. În progr ...
-
Rareș Bogdan, după ce contul lui Ion Cristoiu a fost suspendat: Urmează un Minister al Adevărului? Trăim vremuri complicate!
Europarlamentarul Rareș Bogdan, jurnalist cu o cariera bogata in spate, sare in apararea libertații de exprimare, dupa c ...
-
Cine sunt promotorii cultului „suveranist" în Diaspora. Organizații pro-Călin Georgescu cu legături oficiale cu statul român
Autoritațile romane intrețin relații oficiale cu organizații din Diaspora care promoveaza curentul „suveranist" in ...
-
Crin Antonescu: „Educația este coloana vertebrală a națiunii"
Candidatul la președinție Crin Antonescu a lansat o viziune ambițioasa pentru viitorul educației in Romania, prezentata ...
-
Călin Georgescu s-a dezlănțuit în interviul cu Tucker Carlson: "Vor să înceapă Al Treilea Război Mondial din România".
Fost candidat la alegerile prezidențiale, care nu mai poate candida din nou in mai, Calin Georgescu, a acordat un interv ...
-
Liviu Dragnea: Victor Ponta este mitoman. El avea nevoie pentru un alt motiv de cetatenia sârbă
Liviu Dragnea deținea funcția de vicepremier in anul 2014, in perioada in care Victor Ponta a marturisit ca a dat ordin ...
-
INSCOP: 61% din români cred că prezidențialele sunt deturnate de alte state. Peste 89% sunt împotriva ideilor suveraniste
Peste 61% dintre romani considera ca alegerea presedintelui este influentata puternic de actiunile ostile ale altor stat ...
-
Doina Pană, ministru al Apelor la momentul inundațiilor invocate de Victor Ponta: Eram cu ochii ca pe butelie!
Fostul premier Victor Ponta a declarat ca el a dat ordin sa fie inundate zone din Romania pentru a salva Belgradul de in ...
-
Victor Ponta acuză că Realitatea Plus l-a vandut pe Calin Georgescu cu 500.000 de euro pentru două ore la tv lui Crin Antonescu
Victor Ponta lanseaza acuzații dure in spațiul public, denunțand ceea ce el numește o noua tradare politica de proporții ...
-
Crin Antonescu: „România și-a încheiat ucenicia în Occident. Acum trebuie să devenim indispensabili"
Invitat la emisiunea Culisele statului paralel, candidatul Alianței Romania Înainte, Crin Antonescu, a susținut un ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu