Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Guvernul insistă cu organizarea alegerilor locale. Orban: La nivelul actual de cazuri zilnice de Covid-19 se pot organiza

Postat la: 10.08.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Premierul Ludovic Orban afirmă că, dacă situaţia îmbolnăvirilor de Covid-19 se menţine la nivelul ultimelor două săptămâni, atunci vor putea fi organizate alegeri locale, precizând că au fost ţări care au organizat alegeri în ultima perioadă, iar numărul infectărilor nu a crescut în urma procesului electoral.

"Dacă ne uităm la evoluţia în ultimele două săptămâni, putem constata că am reuşit să oprim creşterea. Este un lucru extrem de important, creşterea e extrem de mică a numărului de cazuri, iar dacă luăm pe săptămâni vedem că există o limitare clară a răspândirii virusului. Orice măsura ia Guvernul, orice amenzi dăm, decizii legate de organizarea diferitelor tipuri de activităţi luăm, avem nevoie de colaborarea oamenilor, cu cât mai mulţi oameni respectă regulile, cu atât riscul de răspândire a virusului este mai mic", a afirmat Orban.

Premierul a spus că, după adoptarea regulilor de desfăşurare a campaniei electorale şi a votului, nu va exista nicio problemă privind desfăşurarea alegerilor. „La nivelul actual de cazuri zilnice, care s-au înregistrat în ultimele două săptămâni, se pot organiza alegerile, iar odată cu adoptarea regulilor de desfăşurare a campaniei de organizare a votului care să reducă la maximul riscul de răspândire, nu există niciun fel de problemă în ceea ce priveşte desfăşurarea alegerilor. Au fost în Polonia, de exemplu, care a avut alegeri prezidenţiale, Croaţia care a organizat alegeri parlamentare, sunt ţări care şi-au organizat alegerile şi unde organizarea alegerilor nu a dus la o creştere a numărului de infectări, cu condiţia ca toţi candidaţii, toţi activiştii partidelor şi în general cetăţenii să respecte regulile de protecţie sanitară", a precizat Orban.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE