Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Făgădău a demisionat din PSD după ce a fost trimis în judecată de DNA, alături de Mazăre: "Nu voi accepta să le fac rău celor din jurul meu"

Postat la: 21.10.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Decebal Făgădău, primarul în funcţie al orașului Constanța, a anunţat - printr-o postare pe pagina sa de Facebook - că demisionează din Partidul Social Democrat (PSD), după ce a aflat că este trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA).

„Dragii mei, astăzi am aflat din presă că DNA m-a trimis în judecată într-un dosar în care sunt acuzat de o faptă pentru care nu mă fac vinovat. Am primit vestea în timp ce îmi completam dosarul de candidat pentru un loc eligibil în Parlamentul României. Am fost, sunt şi voi fi un om corect şi demn, indiferent de circumstanţe. Şi nu voi accepta să le fac rău celor din jurul meu sau să ies cu capul plecat! Demisionez din Partidul Social Democrat", a scris Făgădău.

DNA Constanța i-a trimis în judecată pe foștii primari Radu Mazăre și Decebal Făgădău, împreună cu alți funcționari și cu două persoane fizice, în dosarul unui hotel construit pe plaja din Mamaia, potrivit unui comunicat al DNA.

Potrivit procurorilor, cei șase inculpați, funcționari în cadrul Primăriei Constanța, în cursul anului 2013, ar fi reautorizat, în mod nelegal, construirea unui imobil de lux deja ridicat în proporție de 95% pe plaja din Mamaia, pentru care anterior, autorizația de construire inițială fusese anulată definitiv și irevocabil de instanța civilă.

Într-un comunicat de presă, procurorii DNA din Constanţa susțin că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Decebal Făgădău, la data faptei viceprimar al municipiului Constanţa, a Nicoletei Constantin, la data faptei şef al Serviciului autorizaţii în construcţii din cadrul Primăriei municipiului Constanţa, şi a Flaviei Antonela Dinescu pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În acelaşi dosar au fost trimişi în faţa instanţei şi Radu Mazăre, la data faptei primar al municipiului Constanţa, şi Luiza Elena Tănase, la data faptei arhitect-şef al municipiului Constanţa, pentru complicitate la abuz în serviciu.

De asemenea, în faţa judecătorilor va ajunge şi Mariana Munteanu, la data faptelor inspector în cadrul Primăriei municipiului Constanţa - Direcţia de urbanism, pentru fals intelectual în formă continuată şi complicitate la abuz în serviciu. Mai mult, în faţa instanţei vor răspunde şi un arhitect, dar şi un administrator al unei societăţi comerciale pentru complicitate la abuz în serviciu.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE