Dragnea: Iohannis a semnat decretul de revocare a şefei DNA de frica suspendării. Vrea al doilea mandat pentru imunitate
Postat la: 14.07.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că preşedintele Klaus Iohannis nu avea de gând să semneze decretul de revocare a şefei DNA, dar s-a temut de suspendare, dorindu-şi al doilea mandat pentru a-şi păstra imunitatea. Mai mult, liderul PSD a spus că şeful statului este implicat direct în condamnarea sa.
"Eu cred că a fost motivul principal (n.r.: ideea suspendării) pentru care a semnat decretul de revocare pentru cât a stat, 32 de zile, din câte înţelesesem nu avea de gând să semneze decretul. Nu avea rezerve în a dispreţui Constituţia, ci doar teama suspendării, pentru că nu are decât un obiectiv, al doilea mandat, pentru a căpăta protecţie, imunitate, să nu răspundă pentru nişte fapte de care trebuie să răspundă. Nu s-a vorbit foarte mult, presa cu epoleţi nu dezbate acest subiect - dosarul în care se reclamă că a obţinut o casă prin fals dovedit în instanţă şi câteva sute de mii de euro pe care trebuie să le dea înapoi statului român să aibă imunitate şi din înălţimea Dealului Cotroceniului să dea lecţii de morală", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul de revocare pe numele Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de şef al DNA. Cât priveşte suspendarea, Dragnea susţine că este un plan care rămâne în picioare.
"La ora asta nu stiu ce ar trebui să se întâmple pentru ca acest proces să se întâmple la toamnă. Este vorba despre parlamentari. Nu e obligatoriu în toamnă. Se pot întâmpla lucruri. Am vorbit cu colegii mei luni. Le-am spus că pot merge în vacanţă parlamentară, dar sa aibă telefoanele la ei că s-ar putea să ne vedem", a mai declarat Liviu Dragnea, la Antena 3. "Nimic din ce a spus şi făcut până acum nu îmi dă speranţa că poate interveni ceva. Nu vreau să forţez pe nimeni, e o discuţie ", a mai spus liderul PSD.
Liviu Dragnea îl acuză pe Klaus Iohannis că este implicat direct în condamnarea sa, susţinând că un ofiţer dintr-un serviciu secret i-a spus că "am rezolvat un judecător, lucrăm în continuare".
"Foarte multe vorbe pe care le-am auzit am crezut că sunt zvonuri iniţial, dar punând cap la cap informaţii, ziceri, nu mai pot să cred că sunt zvonuri. Moţiunea. Vă spun ce vorbeau Raluca Turcan şi Ludovic Orban, vorbind cu oameni din PNL şi alte partide. S-a spus că Raluca Turcan i-a promis că dacă aranjează condamnarea mea, ea garanteaza ca dă guvernul jos a doua zi. Condamnarea s-a rezolvat, guvernul nu a picat", a spus Liviu Dragnea, la Antena 3.
Întrebat dacă este de părere că preşedintele este în spatele condamnării sale, Dragnea a spus: "Da, este părerea mea. Este a doua condamnare fără probe şi în care sunt total nevinovat. Primeam avertizări, ai grijă cu legea offshore, cu minting, pentru că deranjezi şi va influenţa decizia judecătorilor, că sunt presiuni pe judecători. E un ofiţer care mi-a zis că <<am rezolvat un judecător, lucrăm în continuare>>. Nu îi dau numele, e militar, dacă ţine la onoare şi nu vrea să stea cu piatra pe inimă să spună, că mâine i se poate întâmpla lui. Ofiţer din serviciile secrete", a mai spus liderul PSD.
Acesta a completat că un judecător a rezistat presiunilor, dar alţi doi nu. "În această perioadă cu cât mai mulţi oameni cu curaj vor fi, cu atât ţara aceasta va avea o şansă uriaşă. Dacă nu, ne bucurăm, dar lucrurile vor deveni mai rău decât până acum. Un balaur dacă nu e stârpit în totalitate şi dacă sistemul nu e reconfigurat, lucrurile nu se pot rezolva. Rămâne varianta totală - un sistem nou, curat, o ţară să funcţioneze după reguli democratice, care poate să bucure, dar este tipul de societate la care ne-am angajat", a declarat Liviu Dragnea.
„Orban, acest personaj de desene animate care îşi caută fericirea doar în ochii stăpânilor"
Dragnea l-a atacat pe liderul PNL Ludovic Orban, spunând că acesta acţionează la comandă şi a acuzat PNL şi USR că sunt parte din acelaşi sistem bine coordonat.
"Nu-s prost. E clar că miza principală a lui Klaus Iohannis este ca eu să nu mai exist. Ce fac procurorii cu finanţările ilegale ale USR şi PNL? Nimic, pentru că este componenta politică a acestui sistem. Orban, acest personaj de desene animate, tras de fire şi care îşi caută fericirea doar în ochii stăpânilor. Ştiti ce făcea Raluca Turcan cu votul la moţiune? Mergea cu Orban la discuţii să voteze moţiunea, după care venea a doua zi, dăm jos guvernul, venim cu Orban, îl picăm şi venim cu altă variantă", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.
Preşedintele PSD a acuzat partidele din opoziţie, PNL şi USR, că sunt parte a aceluiaşi sistem.
"( N.r.: Dosarul de înaltă trădare) Au fost nervozităţile lui Klaus Iohannis, înţelegeri secrete cu nişte evrei, apoi ameninţări brutale la adresa premierului şi apoi brusc apare plângerea penală a acestui Mickey Mouse. Plângerea era făcută. Acest laborator unic, PNL şi USR au aceiaşi coordonare, tot ce apare, totul face parte din acelaşi concept", a mai spus liderul PSD.
Preşedintele PSD: Cei care vor merge cu mine vor fi oameni curajoşi, iar ceilalţi laşi şi fricoşi
Liviu Dragnea a declarat că cei care vor rămâne alături de el vor fi oameni curajoşi, iar ceilalţi "vor fi nişte laşi, nişte fricoşi", el ţinând să le mulţumească parlamentarilor PSD că "puterea şi curajul" de care au dat dovadă în ultimele luni.
"Eu nu am nicio ezitare. Eu merg înainte fără ezitare. Cei care vor dori să meargă cu mine vor fi oameni curajoşi. Cei care nu vor dori să meargă cu mine înseamnă că vor fi nişte laşi, nişte fricoşi. Aici nu e vorba de mine. Eu sunt o ţintă importantă, care o dată dată la o parte poate să înceapă principiul dominoului. Le mulţumesc tuturor (parlamentarilor - n.r.), public, pentru puterea şi curajul de care au dat dovadă în aceste luni. Au rezistat la ameninţări, la jigniri, la îmbrânceli, la ameninţări. Şi deputaţii, şi senatorii PSD. Public le exprim respectul meu pentru tot ceea ce au făcut, pentru că împreună am reuşit să adoptăm ceea ce părea imposibil - modificarea legilor Justiţiei şi a codurilor. Părea imposibil", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.
El a făcut referire şi la susţinerea pe care trebuie să o primească din partea guvernului, dar şi din partea partenerilor de la ALDE.
"Dacă Guvernul, premierul, membrii cabinetului, partenerii de coaliţie vor avea acest curaj, să facem tot ce ne-am angajat. Este pentru prima data când avem şanse reale să punem în practică un program de guvernare complet, nu bucăţele, să nu mai lăsăm loc de şantaj", a adăugat liderul PSD.
Despre ce a discutat cu Vlase: Dacă face asta va avea un mandat de succes, dacă nu, nu
Preşedintele PSD a făcut publică discuţia pe care a avut-o cu directorul SIE, Gabriel Vlase, înainte ca acesta să primească votul în Parlament, susţinând că i-a cerut să folosească instituţia în interesul românilor nu în interesul unei persoane, cum ar fi preşedintele Klaus Iohannis.
"Public am spus în permanenţă că nu vom accepta decât o propunere de la PSD. E firesc pentru că şeful SRI e PNL, fost membru PNL important, pus de Iohannis directorul SRI. Pentru echilibru, din partea PSD trebuia să fie un om. Ca şi nume eu am transmis numele lui Vlase în mai multe locuri, convins fiind că va ajunge şi acest nume la preşedintele Iohannis. Eu discuţie cu Iohannis nu am avut. Ultima discuţie a fost când am fost cu doamna Dăncilă, la desemnare. Cu Vlase am avut o relaţie bună, în campania din 2016, Gabi Vlase a fost cu mine în permanenţă în toată ţara. Am susţinut propunerea pentru că e pregătit în acest domeniu. Ce i-am spus lui Vlase înainte de a cere partidului să-l voteze în funcţia de dircetor SIE: Să aibă bună- credinţa pe care a avut-o şi să încerce să facă ca această instituţie unde lucrează oameni de o rară calitate, neştiuţi, care îşi riscă viaţa în fiecare zi, dar să facă ca această instituţie prin toate extensiile ei să lucreze pentru interesul României, nu pentru o peroană, nu pentru Iohannis, nu pentru mine. Ultimii doi care au fost la Cotroceni au avut pretenţia să lucreze SIE pentru ei, pentru imaginea lor, nu au avut puterea să dea impuls să lucreze pentru ţară, chiar dacă pot deranja interese mici. Sper să aibă puterea să o facă, capacitate are, dacă are dorinţa de români şi această instituţie să folosească acei oameni, atunci a avea un mandat de succes, dacă nu, nu", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.
Gabriel Vlase a fost nominalizat de Klaus Iohannis în funcţia de director SIE şi a primit votul în Parlament, fiind susţinut de majoritatea parlamentară.
Dragnea, despre o posibilă OUG pe codurile penale: Nu o să impun premierului nimic
Dragnea a declarat că nu va impune Guvernului nimic în ceea ce priveşte o posibilă ordonanţă de urgenţă pentru modificarea codurilor penale, dar spune că aşteaptă ca fiecare din partid, indiferent de funcţie, să facă în aşa fel încât PSD să îşi respecte promisiunile.
"Nu o să impun premierului nimic. Fiecare în funcţia pe care o deţine are responsabilităţi şi decizii. Ce ţine de Parlament şi decizia politică, sunt lucruri rezolvate. Decizia politică a fost asumată, cu calendar asumat public, Parlamentul a adoptat legea. Ca şi partid, de aici încolo, să vedem cum sunt lucrurile. Contestări, ei vor să întindă perioada de intrare în vigoare, în speranţa restauraţiei, pentru că abuzuri sunt şi acum, şi acum sunt presiuni şi ameninţări să facă denunţuri. Ce vor face partenerii din Coaliţie, vom discuta cât de curând, mâine, poimânie ne întâlnim, nu plec nicărieri. Aştept ca toţi colegii, indiferent de funcţii, să facă ce e de făcut pentru ca obiectivele asumate, prezentate în 2016 să fie îndeplinite" a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.
Codul Penal şi cel de Procedură Penală au fost adoptate în Parlament, dar au fost atacate la CCR. Curtea Constituţională a României a stabilit, miercuri, dezbaterea pe 25 septembrie a sesizării de neconstituţionalitate depusă de şeful statului Klaus Iohannis asupra proiectului care modifică Codul de procedură penală.
Legea Pensiilor va fi votată până la finalul anului
Liderul PSD anunţă că în această vară echipele de specialitate şi miniştrii de resort se vor ocupa de legea pensiilor, astfel încât proiectul să fie finalizat până la începutul sesiunii parlamentare şi trecut prin procedură până la final de an.
"În această vară voi lucra cu colegii mei, cu Lia Olguta Vasilescu,cu premierul şi alţi colegi şi în toamnă vreau să intrăm cu legea pensiilor în forţă, este extrem de mult aşteptată, nu uşoară, dar este o altă măsură pe care trebuie să o luăm să îndreptăm o uriaşă nedreptate care se face pensionarilor. Nu va fi uşor de adoptat această lege, este un mare bine pentru o categorie mare de români, dar îi asigurăm că vom duce la capăt. Încep discuţiile cu asociaţiile de pensionari, până la începerea sesiunii proiectul este finalizat şi vom intra în proceduri în forţă", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.
Acesta a mai spus că până la finalul anului proiectul va trece prin procedură parlamentară, astfel încât să fie adoptat.
Dragnea afirmă că DNA a cerut redeschiderea unor dosare pe numele său
Preşedintele PSD a spus că DNA a cerut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie redeschiderea unor dosare pe numele său, închise de patru-cinci ani
"Încep alte dosare. Fac cerere să redeschidă dosare închise acum patru ani, cinci ani. Habar nu am. (...) A cerut (DNA - n.r.) la Înalta Curte. O să ne judecăm. Probabil că o să deschidă ceva şi de când eram în liceu, în şcoala generală, în grădiniţă, înainte să mă nasc. Nu-s prost. Este clar că miza principală a lui Klaus Werner Iohannis e ca eu să nu mai exist", a declarat Liviu Dragnea la Antena 3.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, l-a acuzat pe şeful statului că s-a implicta în mod direct în dosarul în care a fost condamnat. Magistraţii instanţei supreme l-au condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă.
„România are nevoie de o pacificare generală"
Dragnea a declarat că România are nevoie de o pacificare generală, ţara fiind de un an şi ceva de zile sub "un asediu turbat", iar politicienii ar trebui să se ocupe de bunăstarea românilor.
"România nu are nevoie doar de o reconciliere fiscală, de o reunificare fiscală, de o pacificare fiscală. România are nevoie de o pacificare generală, o pacificare politică, pacificare socială, pentru că, uitaţi-vă în ce situaţie suntem de un an şi ceva de zile. Noi stăm sub acest asediu turbat, politic, mediatic, manipulatoriu şi intern şi extern şi ar trebui să ne ocupăm de bunăstarea românilor, în toată această furtună din ultimele luni s-a vorbit prea puţin despre lucruri pe care le-am făcut", a afirmat Liviu Dragnea într-o emisiune difuzată la Antena 3.
Preşedintele PSD a mai susţinut că de acest "război" dintre opoziţie şi actuala guvernare se folosesc adversarii economici, dar şi partenerii ţării, pentru că fiecare îşi vede interesul.
"Toate energiile negative îndreptate împotriva noastră puteau să fie folosite pentru a face o viaţă mai bună pentru români. Cui foloseşte acest război? Foloseşte adversarilor noştri economici, foloseşte chiar şi partenerilor noştri, pentru că indiferent de cât de bun e un parteneriat, fiecare partener are interesele proprii. România are nevoie de un moment zero, de care avem nevoie cu toţii. Toţi trebuie să înţelegem că trebuie să privim înainte, că altfel românia va rămâne prizonieră trecutului. Nu ştiu dacă toţi au curajul meu. Dacă Guvernul, premierul, membrii cabinetului, partenerii de coaliţie vor avea acest curaj, să facem tot ce ne-am angajat. Este pentru prima data când avem şanse reale să punem în practică un program de guvernare complet, nu bucăţele, să nu mai lăsăm loc de şantaj. ", a mai declarat Liviu Dragnea.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cu două săptămâni înainte de prezidențiale: Cine intră în turul II și cine pierde teren. Date-cheie din sondajul Sociopol
Potrivit celui mai recent sondaj realizat de Sociopol, la comanda postului Romania TV, liderul AUR, George Simion, și fo ...
-
Victor Ponta regreta enorm gafa cu inundarea de la Portile de Fier: Îi rog pe Dumnezeu și pe români să mă ierte
Prezidențiabilul Victor Ponta a mers la biserica in Vinerea Mare pentru a se spovedi, dar a facut și o marturisire publi ...
-
Jocuri de culise - Antonescu e în topul cheltuielilor electorale. A primit 34 de milioane de la PSD și doar 2 milioane de la PNL
În topul cheltuielilor electorale pentru alegerile prezidențiale se afla Crin Antonescu, cu 45,3 de milioane de le ...
-
Conform Atlasintel: Antonescu și Bolojan conduc în topul aprecierii electoratului, semnal clar de reconfigurare politică
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Potrivit sondajului AtlasIntel realizat pentru HotNews in perioada 10-13 aprili ...
-
Crin Antonescu: „Vom face din lupta împotriva traficanților o prioritate națională"
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, p ...
-
Călin Georgescu, mesaj cu subînțeles pentru români: "Am o veste bună și una rea"
Calin Georgescu s-a prezentat, astazi, la poliție pentru a semna controlul judiciar. La ieșirea din secția de Poliție, ...
-
România care se stinge: Satul unde nu s-a mai născut niciun copil de 35 de ani. Lavinia Șandru: „Aceasta e tăcerea care ucide o țară"
În Romania anului 2025, exista locuri unde viața s-a oprit. Nu cu zgomot, nu printr-o catastrofa - ci in tacere, p ...
-
Tragedie pentru George Simion, care e in fază terminală din punct de vedere politic. Pe cine preferă votanții lui Călin Georgescu
Potrivit unui sondaj realizat de ARA Public Opinion s-a aflat cați dintre votanții lui Calin Georgescu ar pune acum ștam ...
-
Crin Antonescu propune integrarea patrimoniului cultural în circuitul economic național
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 În viziunea lui Crin Antonescu, cultura trebuie privita ca un motor de in ...
-
Mai penibil nu se poate: Mihail Neamțu a intrat sub pseudonim în emisiune pentru a-l linguși pe șeful George Simion
Prezidențiabilul AUR George Simion a participat la o emisiune la postul de radio "Europa FM". Pe finalul emisiunii, poli ...
-
AUR se dezintegrează: Demisii pe bandă rulantă, inclusiv membri fondatori ai partidului aleg să plece din cauza lui George Simion
Teoretic, AUR este pe val in sondaje, dar, practic, in interiorul partidului este haos si risca dezintegrarea. Demisiile ...
-
George Simion despre "profetul" Călin Georgescu: "A prezis pandemia de Covid și a spus din 2023 ca nu vom avea turul 2 al alegerilor prezidentiale"
"Calin Georgescu va aparea și va conduce Romania, am aceasta credința", a afirmat, luni seara, liderul AUR, George Simio ...
-
Comisia parlamentară de anchetă în cazul Nordis nu s-a întrunit nici măcar o dată
Pagubitii NORDIS au cerut reinfiintarea comisiei de ancheta parlamentara in cazul Nordis. Acestia reclama faptul ca acea ...
-
Gigi Becali nu mai dă doi bani pe "băiatul lui tata" și votează cu Crin Antonescu la prezidențiale!
Rasturnare totala de situație. Gigi Becali a anunțat ca ii va face campanie lui Crin Antonescu pentru alegerile din luna ...
-
George Simion a ajuns în pragul isteriei când a fost întrebat unde au dispărut banii AUR pentru campanie
Președintele AUR, George Simion, spune ca nu ar trebui sa existe o instituție precum CNA, dar incolțit de intrebari spun ...
-
Crin Antonescu propune un nou standard pentru justiția din România: claritate, transparență și eficiență
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Programul prezidențial al lui Crin Antonescu aduce in prim-plan ideea unei refo ...
-
Omul cere ajutor, instituțiile tac: un crescător de animale cunoscut și respectat în comunitate a fost agresat violent de rivali.
În Sacoșu Turcesc, județul Timiș, statul roman tace periculos. Gheorghe Beschiu, un crescator de animale cunoscut ...
-
Crin Antonescu: România trebuie să devină furnizor regional de securitate energetică
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Crin Antonescu, candidatul Alianței Romania Înainte la alegerile preziden ...
-
Diana Șoșoacă s-a dus degeaba la Mar-a-Lago. Donald Trump și Elon Musk și-au anulat participările la evenimentul pentru care lidera SOS avea bilet
Europarlamentara și lidera SOS Romania, Diana Șoșoaca, a participat vineri seara la gala anuala de Ziua Lincoln organiza ...
-
Anunț major făcut de Cristian Diaconescu: „O delegație a Congresului american vine în România". Se va discuta și despre anularea alegerilor
O delegatie a Congresului american ar urma sa vina in țara noastra, „cu contacte semnificative la toate nivelele d ...
-
Crin Antonescu: „Investiția în sănătate este o investiție strategică în dezvoltarea națiunii."
Crin Antonescu propune o regandire profunda a modului in care statul roman trateaza sistemul de sanatate. În progr ...
-
Rareș Bogdan, după ce contul lui Ion Cristoiu a fost suspendat: Urmează un Minister al Adevărului? Trăim vremuri complicate!
Europarlamentarul Rareș Bogdan, jurnalist cu o cariera bogata in spate, sare in apararea libertații de exprimare, dupa c ...
-
Cine sunt promotorii cultului „suveranist" în Diaspora. Organizații pro-Călin Georgescu cu legături oficiale cu statul român
Autoritațile romane intrețin relații oficiale cu organizații din Diaspora care promoveaza curentul „suveranist" in ...
-
Crin Antonescu: „Educația este coloana vertebrală a națiunii"
Candidatul la președinție Crin Antonescu a lansat o viziune ambițioasa pentru viitorul educației in Romania, prezentata ...
-
Călin Georgescu s-a dezlănțuit în interviul cu Tucker Carlson: "Vor să înceapă Al Treilea Război Mondial din România".
Fost candidat la alegerile prezidențiale, care nu mai poate candida din nou in mai, Calin Georgescu, a acordat un interv ...
-
Liviu Dragnea: Victor Ponta este mitoman. El avea nevoie pentru un alt motiv de cetatenia sârbă
Liviu Dragnea deținea funcția de vicepremier in anul 2014, in perioada in care Victor Ponta a marturisit ca a dat ordin ...
-
INSCOP: 61% din români cred că prezidențialele sunt deturnate de alte state. Peste 89% sunt împotriva ideilor suveraniste
Peste 61% dintre romani considera ca alegerea presedintelui este influentata puternic de actiunile ostile ale altor stat ...
-
Doina Pană, ministru al Apelor la momentul inundațiilor invocate de Victor Ponta: Eram cu ochii ca pe butelie!
Fostul premier Victor Ponta a declarat ca el a dat ordin sa fie inundate zone din Romania pentru a salva Belgradul de in ...
-
Victor Ponta acuză că Realitatea Plus l-a vandut pe Calin Georgescu cu 500.000 de euro pentru două ore la tv lui Crin Antonescu
Victor Ponta lanseaza acuzații dure in spațiul public, denunțand ceea ce el numește o noua tradare politica de proporții ...
-
Crin Antonescu: „România și-a încheiat ucenicia în Occident. Acum trebuie să devenim indispensabili"
Invitat la emisiunea Culisele statului paralel, candidatul Alianței Romania Înainte, Crin Antonescu, a susținut un ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu