Dragnea a dezlănţuit marea epurare în PSD. Cine sunt liderii vizaţi
Postat la: 08.02.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, unul dintre criticii constanţi ai liderului PSD, este cu un pas în afara partidului. Membrii Comisiei de Etică din cadrul PSD Iaşi au propus Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei excluderea primarului Mihai Chirica din partid, pentru atacurile repetate ale edilului ieşean la adresa conducerii PSD. Totodată, Comisia de Etică a mai propus excluderea din partid a viceprimarului Gabriel Harabagiu şi a fostului deputat de Iaşi Sorin Iacoban, ambii apropiaţi ai primarului de Iaşi.
Contactat de agenţia News.ro, liderul filialei judeţene a PSD Iaşi Maricel Popa a refuzat să comenteze hotărârea Comisiei de Etică, afirmând că BPJ al organizaţiei se va întruni peste câteva zile. Marcel Popa este unul dintre apropiaţii lui Dragnea. „Eu nu am înţeles despre care PSD vorbim: despre PSD - organizaţia care m-a propus să fiu primar - sau despre PSD-ul lui Dragnea, căruia nu-i convine că mai sunt şi oameni cu puncte de vedere. Dacă vrea să distrugă social-democraţia, nu o să poată, pentru că social-democraţia nu s-a născut la Teleorman. Sunt voci care spun că acum 120-130 ani s-a născut undeva în zona Moldovei ", a reacţionat Mihai Chirica. Social-democraţia nu s-a născut în Teleorman, ci în Moldova.
Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan, membru PSD Iaşi, în organizaţia comunală Dobrovăţ, a scris pe Facebook că mai mulţi membri de partid l-au sunat pentru a-i spune că a fost constituit un "pluton de execuţie" în partid „Această lovitură dată PSD-ului arată că cei careconduc acum partidul au o agendă personală mult mai importantă decât cea a PSD. Din momentul excluderii celor trei, PSD renunţă definitiv la orice şansă de a mai câştiga primăria în 2020 şi îşi asumă public că nu va mai avea un punct de sprijin la Iaşi pentru foarte mulţi ani de acum înainte", a scris Cătălin Ivan.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, vrea să-i dea afară din partid pe cei care au fost de partea lui Mihai Tudose. Surse din conducerea PSD au declarat pentru „Adevărul" că, în prima şedinţă a Comitetului Executiv, Dragnea va propune excluderea lui Niculae Bădălău (preşedinte executiv al PSD) şi a lui Codrin Ştefănescu (secretar general adjunct), pe motiv de trădare. Bădălău a ajuns numărul doi în PSD cu susţinerea lui Dragnea, însă, ulterior a trecut de partea lui Tudose. Bădălău a pierdut zilele trecute şi funcţia de vicepreşedinte al Senatului, în locul său fiind instalat Adrian Ţuţuianu. Potrivit unor surse politice, preşedintele executiv al PSD este plecat de câteva zile în Mexic, alături de familie. Bădălău nu şi-a întrerupt concediul nici măcar pentru a vota învestirea Guvernului Dăncilă.
Codrin Ştefănescu a fost, la rândul său, fidel liderului PSD, până când s-a împrietenit cu Bădălău, care l-a tras după el în tabăra Tudose. De altfel, Liviu Dragnea şi Codrin Ştefănescu au schimbat replici dure în şedinţa Comitetului Executiv al PSD înm care au fost aleşi miniştrii Guvernului Dăncilă. Ştefănescu a considerat că portofoliul Educaţiei ar trebui să-i revină Ecaterinei Andronescu, în timp ce Dragnea a mizat pe alegerea lui Valentin Popa.
Sursele citate susţin că, de curând, Codrin Ştefănescu s-a reorientat către gruprarea din PSD condusă de Robert Negoiţă (primarul Sectorului 3) şi Gabriela Firea ( primarul Capitalei), care aşteaptă condamnarea lui Dragnea pentru a intra în lupta pentru şefia partidului. „Problema va fi tranşată cât de curând, pentru că trecerea timpului îl dezavantajează pe Liviu Dragnea şi îi întăreşte pe rivali, aşa cum se întâmplă în politică. În acest moment, Dragnea are majoritate confortabilă în CEX, deci dorinţa sa va deveni lege", susţin sursele citate.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cu două săptămâni înainte de prezidențiale: Cine intră în turul II și cine pierde teren. Date-cheie din sondajul Sociopol
Potrivit celui mai recent sondaj realizat de Sociopol, la comanda postului Romania TV, liderul AUR, George Simion, și fo ...
-
Victor Ponta regreta enorm gafa cu inundarea de la Portile de Fier: Îi rog pe Dumnezeu și pe români să mă ierte
Prezidențiabilul Victor Ponta a mers la biserica in Vinerea Mare pentru a se spovedi, dar a facut și o marturisire publi ...
-
Jocuri de culise - Antonescu e în topul cheltuielilor electorale. A primit 34 de milioane de la PSD și doar 2 milioane de la PNL
În topul cheltuielilor electorale pentru alegerile prezidențiale se afla Crin Antonescu, cu 45,3 de milioane de le ...
-
Conform Atlasintel: Antonescu și Bolojan conduc în topul aprecierii electoratului, semnal clar de reconfigurare politică
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Potrivit sondajului AtlasIntel realizat pentru HotNews in perioada 10-13 aprili ...
-
Crin Antonescu: „Vom face din lupta împotriva traficanților o prioritate națională"
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, p ...
-
Călin Georgescu, mesaj cu subînțeles pentru români: "Am o veste bună și una rea"
Calin Georgescu s-a prezentat, astazi, la poliție pentru a semna controlul judiciar. La ieșirea din secția de Poliție, ...
-
România care se stinge: Satul unde nu s-a mai născut niciun copil de 35 de ani. Lavinia Șandru: „Aceasta e tăcerea care ucide o țară"
În Romania anului 2025, exista locuri unde viața s-a oprit. Nu cu zgomot, nu printr-o catastrofa - ci in tacere, p ...
-
Tragedie pentru George Simion, care e in fază terminală din punct de vedere politic. Pe cine preferă votanții lui Călin Georgescu
Potrivit unui sondaj realizat de ARA Public Opinion s-a aflat cați dintre votanții lui Calin Georgescu ar pune acum ștam ...
-
Crin Antonescu propune integrarea patrimoniului cultural în circuitul economic național
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 În viziunea lui Crin Antonescu, cultura trebuie privita ca un motor de in ...
-
Mai penibil nu se poate: Mihail Neamțu a intrat sub pseudonim în emisiune pentru a-l linguși pe șeful George Simion
Prezidențiabilul AUR George Simion a participat la o emisiune la postul de radio "Europa FM". Pe finalul emisiunii, poli ...
-
AUR se dezintegrează: Demisii pe bandă rulantă, inclusiv membri fondatori ai partidului aleg să plece din cauza lui George Simion
Teoretic, AUR este pe val in sondaje, dar, practic, in interiorul partidului este haos si risca dezintegrarea. Demisiile ...
-
George Simion despre "profetul" Călin Georgescu: "A prezis pandemia de Covid și a spus din 2023 ca nu vom avea turul 2 al alegerilor prezidentiale"
"Calin Georgescu va aparea și va conduce Romania, am aceasta credința", a afirmat, luni seara, liderul AUR, George Simio ...
-
Comisia parlamentară de anchetă în cazul Nordis nu s-a întrunit nici măcar o dată
Pagubitii NORDIS au cerut reinfiintarea comisiei de ancheta parlamentara in cazul Nordis. Acestia reclama faptul ca acea ...
-
Gigi Becali nu mai dă doi bani pe "băiatul lui tata" și votează cu Crin Antonescu la prezidențiale!
Rasturnare totala de situație. Gigi Becali a anunțat ca ii va face campanie lui Crin Antonescu pentru alegerile din luna ...
-
George Simion a ajuns în pragul isteriei când a fost întrebat unde au dispărut banii AUR pentru campanie
Președintele AUR, George Simion, spune ca nu ar trebui sa existe o instituție precum CNA, dar incolțit de intrebari spun ...
-
Crin Antonescu propune un nou standard pentru justiția din România: claritate, transparență și eficiență
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Programul prezidențial al lui Crin Antonescu aduce in prim-plan ideea unei refo ...
-
Omul cere ajutor, instituțiile tac: un crescător de animale cunoscut și respectat în comunitate a fost agresat violent de rivali.
În Sacoșu Turcesc, județul Timiș, statul roman tace periculos. Gheorghe Beschiu, un crescator de animale cunoscut ...
-
Crin Antonescu: România trebuie să devină furnizor regional de securitate energetică
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Crin Antonescu, candidatul Alianței Romania Înainte la alegerile preziden ...
-
Diana Șoșoacă s-a dus degeaba la Mar-a-Lago. Donald Trump și Elon Musk și-au anulat participările la evenimentul pentru care lidera SOS avea bilet
Europarlamentara și lidera SOS Romania, Diana Șoșoaca, a participat vineri seara la gala anuala de Ziua Lincoln organiza ...
-
Anunț major făcut de Cristian Diaconescu: „O delegație a Congresului american vine în România". Se va discuta și despre anularea alegerilor
O delegatie a Congresului american ar urma sa vina in țara noastra, „cu contacte semnificative la toate nivelele d ...
-
Crin Antonescu: „Investiția în sănătate este o investiție strategică în dezvoltarea națiunii."
Crin Antonescu propune o regandire profunda a modului in care statul roman trateaza sistemul de sanatate. În progr ...
-
Rareș Bogdan, după ce contul lui Ion Cristoiu a fost suspendat: Urmează un Minister al Adevărului? Trăim vremuri complicate!
Europarlamentarul Rareș Bogdan, jurnalist cu o cariera bogata in spate, sare in apararea libertații de exprimare, dupa c ...
-
Cine sunt promotorii cultului „suveranist" în Diaspora. Organizații pro-Călin Georgescu cu legături oficiale cu statul român
Autoritațile romane intrețin relații oficiale cu organizații din Diaspora care promoveaza curentul „suveranist" in ...
-
Crin Antonescu: „Educația este coloana vertebrală a națiunii"
Candidatul la președinție Crin Antonescu a lansat o viziune ambițioasa pentru viitorul educației in Romania, prezentata ...
-
Călin Georgescu s-a dezlănțuit în interviul cu Tucker Carlson: "Vor să înceapă Al Treilea Război Mondial din România".
Fost candidat la alegerile prezidențiale, care nu mai poate candida din nou in mai, Calin Georgescu, a acordat un interv ...
-
Liviu Dragnea: Victor Ponta este mitoman. El avea nevoie pentru un alt motiv de cetatenia sârbă
Liviu Dragnea deținea funcția de vicepremier in anul 2014, in perioada in care Victor Ponta a marturisit ca a dat ordin ...
-
INSCOP: 61% din români cred că prezidențialele sunt deturnate de alte state. Peste 89% sunt împotriva ideilor suveraniste
Peste 61% dintre romani considera ca alegerea presedintelui este influentata puternic de actiunile ostile ale altor stat ...
-
Doina Pană, ministru al Apelor la momentul inundațiilor invocate de Victor Ponta: Eram cu ochii ca pe butelie!
Fostul premier Victor Ponta a declarat ca el a dat ordin sa fie inundate zone din Romania pentru a salva Belgradul de in ...
-
Victor Ponta acuză că Realitatea Plus l-a vandut pe Calin Georgescu cu 500.000 de euro pentru două ore la tv lui Crin Antonescu
Victor Ponta lanseaza acuzații dure in spațiul public, denunțand ceea ce el numește o noua tradare politica de proporții ...
-
Crin Antonescu: „România și-a încheiat ucenicia în Occident. Acum trebuie să devenim indispensabili"
Invitat la emisiunea Culisele statului paralel, candidatul Alianței Romania Înainte, Crin Antonescu, a susținut un ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu